După consultarea ambasadei Rusiei, premierul de la Chișinău, Ion Chicu, a înaintat lui Igor Dodon, propunerile de numire în funcție a noilor miniștri, cu toții apropiați ai Moscovei sau agenți ai serviciilor ruse de informații, transmite Romanian Global News.
Astfel, „pentru buna funcționare a Guvernului, dar mai ales pentru a avea certitudinea că aceste ministere vor lucra la capacitate maximă în perioada de elaborare și aprobare a bugetelor pentru anul viitor, se propune”:
Olga Cebotari, Viceprim-ministru pentru Reintegrare
Anatol Usatîi, Ministrul Economiei și Infrastructurii
Aurel Ciocoi, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene
Victor Gaiciuc, Ministrul Apărării
Lilia Pogolşa, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării
Amintim că prim ministrul pro rus de la Chișinău, Ion Chicu, a cerut revocarea celor patru miniștri PDM și a vicepremierului Cristina Lesnic, mai scriu jurnaliștii de la rgnpress.ro
„Demiterea miniștrilor Partidului Democrat (PD), cu cinci zile înainte ca ei să se retragă benevol de la guvernare, se vrea, probabil, o demonstrație de forță, de „tătuc” autoritar din partea lui Dodon, dar arată ca o banală criză de nervi, ca o reacție isterică într-o situație critică pentru el, când simte că îi fuge pământul de sub picioare”, scrie Nicolae Negru în www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.
Potrivit editorialistului nostru, această mișcare e o dovadă că Dodon nu și-a venit în fire după înfrângerea din primul tur.
„Cine ar putea crede că inițiativa demiterii îi aparține lui Chicu? Poate doar Chicu. Dodon a făcut astfel o mișcare greșită, a umilit PD-ul, care ocupase o poziție „neutră” în alegeri, nu le recomandase membrilor de partid și simpatizanților să voteze pentru un candidat sau altul. Acum „neutralitatea” PD nu mai are niciun rost, devine ridicolă, rușinoasă. Candidatul socialist „independent” și-a făcut-o cu mâna lui, căci primarii PD nu sunt o forță de neglijat în campania electorală. Mă miră însă reacția placidă a liderilor PD”, spune Nicolae Negru.
Sursa citată a încercat să explice de ce Dodon a mizat și de această dată pe miniștrii Aureliu Ciocoi și Victor Gaiciuc, care au făcut anterior declarații scandaloase.
„De ce iarăși Ciocoi, Gaiciuc etc.? Fiindcă alții nu există în PSRM. Anturajul lui Dodon e selectat după chipul și asemănarea sa. Sunt, ca și Chicu, niște marionete, pe care Dodon le scoate repede din sertar și tot atât de repede le poate retrage, cum a și procedat în noiembrie 2019. Când îi va băga din nou în sertar? Depinde de rezultatul turului doi al alegerilor prezidențiale, dar și de înțelegerea dintre Plahotniuc-Dodon-Șor, care, iată, începe să se manifeste. Dacă nu exista o asemenea înțelegere, Dodon ar fi cumpănit mai bine, nu s-ar fi grăbit să scape de miniștrii PD”, a precizat Nicolae Negru.
Și faptul că Dodon a declarat astăzi că noii miniștri sunt numiți pe termen lung și că Guvernul va fi sprijinit de „o majoritate solida” demonstrează o înțelegere cu Plahotniuc și Șor.
„Această declarație că miniștrii sunt numiți pe „termen lung” confirmă existența unei înțelegeri dintre Dodon, Plahotniuc și Șor. Probabil, Andrian Candu nu a dorit să participe și a fost „părăsit” de majoritatea deputaților”, a conchis Nicolae Negru.
Deci asta este, nu mai sunt BOLSHEVICI??? Dar KGB-isti mai sunt oare??? Armata din Transnistria, pentru ca s-a semnat de Rusi ca o sa plece, de ce mai sta acolo??? Rusii asa cum au visat Romania o Gubernie a lor prin PCR=chibutz parasutat, si mai ales Balcanii, asa viseazaa tot timpul, mai ales crezind ca accesul la gurile Dunarii li se cuvine, contrar evidentelor istorice. Specialisti in razboie hibride ca dec.89, manipulari grosolane dpdv istoric, etc…,prefera sa tina pe rusii in mizerie, aruncind finantele pe fereastra, numai ca sa intretina iluzia de mare putere. Cei care locuiesc in Moldova o duc ceva mai bine, dar tot sunt in suferrinta si acum din cauza lor, muncind de nevoie si pe la Rusii de la MSCKVA. Ar putea duce mai bine daca se orienteaza corect, si se pare ca au destula experienta si inteligenta necesara ca sa scape de mirlania tov.fosila KGB-ista Putin.
Zona dpdv geopolitic actualmente nu poate fi neutra asa cum vor Rusii, pentru ca istoric ei au atacat tari NEUTRE, ca Romania. Ajuta Doamne pe Romani.
O zi buna.
Con
@Stefan: Faci o grava confuzie. Nu e vorba de Moldova ci de Republica Moldova, pseudostat fara identitate, consecinta a expansionismului rusesc in toate formele sale, tarista, comunista, mai nou putinista. Crimeea nu este ruseasca decit de la anexarea ei de catre Imperiul Rus, asa cum a facut cu Basarabia, Caucazul, Polonia si u numai. Vor fi fost strabunii lui Dodon romani dar el este rus in cuget si simtiri si nu poate fi nici un fel de punte inspre Rusia ci doar un Vogoride.
Ambasadorul Rusiei la CHISINAU a fost consultat.
Spre deosebire de colonia Romania, unde ambasadorul sua cheama la ordin pe prim ministrul ,ministrii ,sefi de partide si le traseaza slugilor preplecate foaia de parcurs in slujba stapanilor.Lucru primit cu mandrie de antiromanii care conduc destinele tarii, in frunte cu bolovanul della cotroceni.
In R.Moldova peste 40% din cei plecati la lucru in strainatate lucreaza in Fed.Rusa.Deci este normala o consultare ptr.a avea bune relatii.
De sub cizma americana la noi se latra la rusi si se praduieste bugetul tarii, mai ales acum in pandemie, pentru jafuri americane, intr-un dispret total fata de sanatatea romanilor.
Iar peste 4 mil de romani lucreaza in UE nu in sua unde nu primesc vize decat foarte putini.
Asa ca mai incet cu manipularea contra Rusiei.Moldovenii sunt mai stapani la ei acasa decat noi in Romania.
Dodon nu e bolsevic, asa ceva nu mai exista nici in Rusia!E o propaganda prosteasca , care prinde doar la fraierii inculti!Rusia este un imperiu, bazat pe forta militara si pe resurse naturale, nu pe „bolsevism”!Putin a preluat inapoi la stat multe din resursele furate de oligarhi si a reusit sa recreeze forta militara pe care o avea URSS in anii 50-60.Astfel, a reusit sa ocupe Crimeea (fost teritoriu rusesc, nu ucrainean) si sa isi impuna punctul de vedere in sudul Ucrainei, dar si in alte regiuni ale fostei URSSS (de ex . Armenia, actual).A redevenit un jucator mondial, mentinand la putere regimul Assad in Siria si chiar pe Maduro in Venezuela!Revenind la republica Moldova, acolo este o lupta intre diaspora de vest (moldoveni cu pasaport romanesc plecati prin Italia, Spania, Romania, etc) si cei ramasi acasa ori la lucru in Rusia.Diaspora vestica a fost intoxicata cu aceleasi gogosi UE si cred ca din vest vine lapte si miere. De fapt, la fel ca si in Romania, nu se vrea decat acapararea (pe nimic) a terenurilor si bogatiilor tarii.Oligarhii locali (cu sustinere sau nu de la Moscova) vor sa-si pastreze averile si privilegiile si, evident, il prefera pe Dodon.Chiar si populatia locala (nu doar rusofonii!) prefera o Moldova care sa fie un fel de tampon intre est si vest, nu o tara supusa total uneia dintre cele doua puteri.Moldovenii au avut sefi (rusi sau romani) de doua sute de ani incoace , si poate ca s-au saturat sa li se spuna de la Moscova ori Bucuresti ce au de facut.Eu cred ca Moldova ar putea fi o punte , o placa turnanta pentru Romania in relatia cu Moscova, daca am avea conducatori inteligenti si patrioti!Rusia nu se va muta de unde este, si cred ca ar fi mai bine sa avem o relatie normala , in loc sa ne ratoim degeaba prin gard..A propos, Dodon nu e rus, ci roman sadea, mama lui e chiar profesoara de limba romana, daca nu ma insel, iar bunicul lui a facut si puscarie politica..
Deci presedintele pro-rus Dodon i-a retras cetatenia moldoveana si l-a extradat pe Rizea fost psd. Se pare ca pro-rusul nu se are bine cu PSD ci mai degraba cu SRI-DNA si iohnannis. Si noua retardatilor care ni se spusese povestea cu rusii si psd….
Este o incercare a tov.Dodonel sa mai dea niste firmituri la tovarasii lui, pe care asa cum este obiceiul la bolshevici, vor fi inevitbil disparuti pe drum ( a se vedea Dan Iosif al tov.Ilici al nostru). Mai este si o alta varianta care se chiama Ruleta Ruseasca, care este mai mult ca sigur, pentru tov.Dodonel. Se pare ca Tarul a imbatrinit, din acest motiv, vrea el pe viata, dar uitind ca vreo 5 Tari adevarati au fost supusi tirului studentilor alogeni. Succes tov. Dodonel, dar sa sti ca se apropie si Craciunul, si asta inseamna ca „moldovenii” (limbaj creat pentru Mancurti) vor primi si ei ratia lor de Libertate. Totusi, ei sunt mai Patrioti ca noi, pt.ca tov.Iliescu, sub promisiunea luminitei de la capatul Tunelului, ne-a inpus col 5-a bolshevica de evrei bolshevici, ex.WeiSSel impostor, KGB transfug dovedit. Unirea va fi sfirsitul marelui Imperiu, si refacerea adevaratei istorii a WW2. URSS are pe constinta peste 30 mil Rusi victime geo-politice a lui Stalin, care a atacat o tara NEUTRA ca Romania, fortind-o sa fie in sfera de influienta a Germaniei, mai ales dupa fortarea cedarii Ardealului de Nord (ca Horty a trimis la Auschvitz mai repede ca Hitler pe evrei, mucles, asa cum impstorul kgb WeiSSel s-a desconspirat dpdv istoric).Hitler a recunoscut documentat ca fara petrolul nostru nu putea incepe Macelul. Deci tov.Putin cu acele conflice inghetate, precum Transnistria, vrea sa invite ca fetele mari la maritat, pe alesul bogat din Vest ca vorba aceia din Victorie in victorie pina la victoria finala…
O zi buna.
Con
SI PE AIA DE LA BUCURESTI CAND?
Este o incercare a tov.Dodonel sa mai dea niste firmituri la tovarasii lui, pe care asa cum este obiceiul la bolshevici, vor fi inevitbil disparuti pe drum ( a se vedea Dan Iosif al tov.Ilici al nostru). Mai este si o alta varianta care se chiama Ruleta Ruseasca, care este mai mult ca sigur, pentru tov.Dodonel. Se pare ca Tarul a imbatrinit, din acest motiv, vrea el pe viata, dar uitind ca vreo 5 Tari adevarati au fost supusi tirului studentilor alogeni. Succes tov. Dodonel, dar sa sti ca se apropie si Craciunul, si asta inseamna ca „moldovenii” (limbaj creat pentru Mancurti) vor primi si ei ratia lor de Libertate. Totusi, ei sunt mai Patrioti ca noi, pt.ca tov.Iliescu, sub promisiunea luminitei de la capatul Tunelului, ne-a inpus col 5-a bolshevica de evrei bolshevici, ex.WeiSSel impostor, KGB transfug dovedit. Unirea care va fi, va fi sfirsitul marelui Imperiu, si refacerea adevaratei istorii a WW2. URSS are pe constinta peste 30 mil Rusi victime geo-politice a lui Stalin, care a atacat o tara NEUTRA ca Romania, fortind-o sa fie in sfera de influienta a Germaniei, mai ales dupa fortarea cedarii Ardealului de Nord (ca Horty a trimis la Auschvitz mai repede ca Hitler pe evrei, mucles, asa cum impstorul kgb WeiSSel s-a desconspirat dpdv istoric).Hitler a recunoscut documentat ca fara petrolul nostru nu putea incepe Macelul. Deci tov.Putin cu acele conflice inghetate, precum Transnistria, vrea sa invite ca fetele mari la maritat, pe alesul bogat din Vest caorba aceia din Victorie in victorie pina la victoria finala…
O zi buna.
Con
La noi de anul trecut a inceput schimbul de miniștrii de către Moscova, prima pe lista Turcanca kgbista.
As. Ca si in Romania si in Rep. Moldova tot d-ul Tableta rezolva castigatorul. Tableta lor.