Moțiune cu final previzibil

Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, moțiunea simplă cu titlul „Bastoanele PSD peste obrazul democrației românești” care a vizat-o pe Carmen Dan.

Pentru moțiune au votat 99 de deputați, 149 s-au exprimat împotrivă, iar trei deputați s-au abținut.

Prin această moțiune,  opoziția a solicitat demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru intervenția Jandarmeriei la protestele din 10 august.

Totodată, deputații au respins miercuri și înființarea Comisiei de anchetă, intitulată „PSDragnea face poliţie politică prin interceptări ilegale”, solicitată de PNL și PMP.

Proiectul de hotărâre privind înființarea acestei Comisii de anchetă a fost respins în plenul Camerei Deputaților cu 94 de voturi „pentru”, 146 voturi ”împotrivă” și șase abțineri.

PNL și PMP au depus, pe 6 septembrie, la Biroul Bermanent al Camerei Deputaților, o cerere prin care solicită înființarea unei comisii de anchetă privind presupusele interceptări ilegale de care a fost acuzat Liviu Dragnea.

„În urmă cu ceva ani, Direcția de informații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne se ocupa de monitorizarea liderilor politici, iar la momentul respectiv DIPI se ocupa și de monitorizarea ziariștilor. Scopul acestei Comisii de anchetă este de a clarifica aceste lucruri, aceste chestiuni extrem de grave. (…) Nu este posibil să vorbim de poliție politică la 11 ani de la aderarea României la Uniunii Europene”, a declarat deputatul PNL, Florin Roman, la Parlament.

Solicitarea PNL de înființare a Comisiei de anchetă privind posibilele interceptări ilegale, susținută și de către PMP, a venit în urma afirmațiilor primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Firea, a acuzat, pe 5 septembrie, că are informații certe că liderul PSD Liviu Dragnea o spionează, îi urmărește activitatea și chiar a pus oameni să-i supravegheze clădirea Primăriei și casa. Anterior, Gabriela Firea a acuzat-o de spionaj pe colega sa de partid Carmen Dan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Se bucura de pomana doamna Carmen Dan pt. ca foarte mult timp nu va mai ramane in aceasta functie de ministru al internelor si nu ar fi exclus, sa mai faca si niste ani de puscarie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.