Editorialul acesta are la bază versuri din Tiganiada lui Ion Budai Deleanu și zicerile parlamentarilor români din ultimele săptămîni. Pentru a ne apropia de adevăr și pentru a rîde de discursul gogonat al personajelor am mai tăiat din sforăială și am adăugat cuvinte ce sunt rostite numai în gîndul poporenilor sau al subsemnatului. De treizeci de ani, jucăm în Țiganiada și avem mega-pretenții, fără să ne dăm seama ce veseli și nemernici suntem cu țara noastră.
Cer scuze tuturor celor care se închipuie mai breji decît îi vede autorul! (CN)
Ciolanu (starostele fugăriților, sfios, aproape prietenos)
Dincolo de politică,
În viață e vorba de priorități.
Și chiar de interese.
Când vine vorba de alegeri și opțiuni,
există o vorbă – banii sau viața?!
Gorban (strigău de partid, trimis să numere și să împartă banii din grămadă)
-Ciolanule, noi ți-om lua banii, casa și nevasta
Că dragi ne sunt și puțini găsit-am în buget!
Ciolanu (mieros)
-Pentru PSD, viața oamenilor este sfântă.
Pentru guvernul Gorban, profitul este scopul
Mai important decât viața oamenilor.
Budai Deleanu:
O zână rea țara stăpânește,
Carea nu sufere nice-un bine,
Ci toate strică și desunește,
Toate sfarmă, spulbără ce-i vine
Înainte, ș-Urgie să chiamă,
Rea prăsilă de tată și mamă.
Goleman cel Mut ( din pod de la Palatul Cotrocenilor)
– Vai ce-mi lipsește Pușcalău!
Si ce bună ar fi o Elena Udrea care să-mi
Șopteacă la ureche ce-i cu țara
Și cine ce învîrte prin Sibiu!
GORBAN (cu chitara între picioare) și cu telefonul la ureche:
-Căutați o purtătoare?
Și mie mi-e dor de Elena!
De-un drum în Costa Rica
Dar multe sunt la noi, pe la govern.
( Și se întoarce către țară)
-Nici trei luni nu avem la guvernare,
şi deja chipul României s-a schimbat
mai abitir la ochi decît la pungă.
Asta se vede după cum iubitul
nostrum Câţu ia trenuri lungi de credite cadou ”
Orlando Frioso (cu căștile pe urechi):
Vai mie, ce minciuni!
Să-i vindecăm de laude și de planuri
Aduse să le strice pe-ale noastre
Iubitele și talentatele odrasle de primari
Rămîn pe drumuri!!
Vă blestem cu cifrele voastre cu tot!
Gorban (eroic)
„Puteți să băgați zece moțiuni de cenzură.
Nu ne schimbați gîndirea, cîtă e
și n-o să schimbați punctul de vedere
nici celor peste 82% dintre cetățenii
Ei își doresc alegeri pentru primari
și pentru consilii, chiar și polițaii i-ar alege!
Ciolanu:
Voi vreți să ne umpleți țara
cu mii de Boci cuminții voștri
Cu alte mii de Cîți și de Țurcane!
Rușine să vă fie!
Țurcana (înțepată și plină de ifose)
”Am schimbat radical soarta României.
Am atins o maturitate politică rară!
Nu o mai are niciun partid din România.
Am luat o vistierie de PSD
și nu ne-am plâns,
Știam la ce să ne așteptăm.
Am făcut bugetul adevărului,
Suprataxarea pe carburanți a devenit istorie.
Am majorat salariul minim,
am indexat alocațiile pentru copii,
am respectat calendarul salariilor.
Doctor mi-am adus în govern
Dacă alte operații estetice mi-or trebui!
Gorban:
Vă spun foarte clar – şi cu două tunuri,
Mă retrag! Și cu un tun și fără el
tot o să vă batem în alegerile locale!
Românii s-au săturat de minciună,
de sărăcie, de demagogie
şi de bătaia de joc pe care le-am administrat-o
în ultimii treizeci de ani de jonglerii”.
Budai Delenu către MITRU PEREA, vestit cîntăreț!
”Treizăci de ani au trecut, drăguță Pereo!
De când eu fui sâlit a mă înstrăina din țara mea.
De-atunci încoace, osebite țări am trăpădat;
Dar’, ca să-ți arăt în scurt toate pățirile mele,
ascultă și judecă-i pe ăști flămînzi
Gorban (melancholic, cu mîna pe genunchii unei secretare)
„Închei prin a vă spune,
intrăm într-o perioadă tulbure,
Haide să fim cinstiți că nu ne vede nimeni,
cu 21% în Parlamentul României
și cu o susținere eterogenă,
ca o turmă de mai multe grupuri politice,
Cu 22% este greu să conduci România”
Craiul Buricul pămîntului ( intră în scenă cu ochii cît cepele, îmbrăcat în sacou galben, cu batistuță fosforescentă la piept și cu pălărie de paie data pe ceafă)
Dragii mei,
cei care sunteţi miniştri în Cabinet
trebuie să înţelegeţi fără glumă,
în afara faptului că premierul României v-a ales
şi a făcut-o foarte bine că nu vă lua nici Dracu,
trebuie să înţelegeţi că nu sunteţi singuri acolo
şi că fără primarii și deputaţii noștri,
fără europarlamentarii şi liderii partidului
nu reprezentaţi mai mult de-o brînză.
Ati fi nimeni la marginea Evropii !
Legătura cu noi este obligatorie
Și contractele şi sper din suflet
să înţelegeţi că trebuie să fiţi un ajutor
în campaniile scumpe din 2020
şi nu să trebuiască unii dintre ei
să dea explicații unde nu-i de dat
Ion Budai Deleanu
Unde-i duhul ș-inima ne-nfrântă
Acoloi mândru Luceafăr care
Nu să-îndoi și pre cea mai sfântă
Lumină-în ceriu viețuitoare
A să scula cu războiu, odată!
Ce negrijă-acum te ține,-o tată?
Tu șezi aici, fără nice-o teamă,
Adevărat! Dar sus ce să face,
Pe lume? Nu știi sau nu bagi samă?
Nu vezi ce năpraznă vine-încoace
Pe iadul tău? Eși numai, afară,
Ș-însuș’ a ta vedea-vei de ocară!…
Craiul Buricul pămîntului (revine cu o plecăciune pînă la pămînt)
Mă gândeam zile trecute, împreună
cu câţiva prieteni dragi şi deasta
vreau unora dintre dumneavoastră să vă spun
să faceţi rugăciuni în fiecare zi
în sănătatea lui Ludovic Orban
şi vă spun de ce. Din trei motive!
Unu: pentru că v-a ales să faceţi bani.
Doi: pentru că m-a invitat și pe mine
M-a ispitit să intru în această ceată
Să mă plimb pe la Bruxelles-ul cel plictisitor
Să plec din presă și să storc și eu politichia.
Că dacă aş fi rămas în presă
Mînca-v-aș, numai dublu-ați fi plătit
Și nu ştiu cum aţi fi scos cămaşa
Și cât de bine v-aţi fi simţit cu mine în fața ochilor!
Şi trei, să-i mai mulţumiţi o dată lui Ludovic Orban
pentru că nu vă hămălește
și nu vă cotă el prin buzunare!
Gorban (surîzînd mulțumit cu gura pînă la urechi):
O spun limpede și cu gura largă
nu știu ce se va întâmpla în Parlament,
Cine-i mare și tare și conduce?
Nu cumva eu? Și nu mă las judecat de niște hoți.
Umbra asta de majoritate din Parlament,
care nu are nicio legătură cu interesul țării.
(Ia o sabie aurită, își pune coiful și închide casa de bani, agățîndu-și chieia la cingătoare):
Azi am închis! Pornim la luptă
Cine mai are de dat, să vină mîine!
(apoi se întoarce către Cotroceni, de unde se aud viorile și harpa qvartetului alcătuit din Helvig, Pahonțu, Livia Stanciu și Hăpău)
Nu-mi este teamă de ei,
indiferent, ce se va întâmpla în luptă,
noi avem un singur lucru de făcut,
să răspundem românilor la întrebări
să ne ducem către fiecare român,
să-i arătăm visul nostru,
credința noastră și puterea de a face,
să reușim în toate alegerile care vor urma,
indiferent că sunt alegeri într-un tun,
în două tunuri și trei contracte mari
sau chiar în zece
cu alegeri directe, cu alegeri indirecte,
Cu STS la numărat sau cu fîrtații
să fie ale noastre parlamentarele de mîine
Nu mai vorbesc de-anticipate,
Să câștigăm alegerile sfinte
Doar astfel România poate să ajungă
De la rahat la viața ce-o visez eu
și o visați și fiecare dintre voi”.
Victor Ponta (în pantaloni scurți, în șlapi și cu roba pe el)
-Ia spune tu, Gorbane, iubești trădarea?
Și de unde te tragi tu cu gura-ți mare?
Gorban (mirat de întrebare îi răspunde bățos)
”Căci auzisăm totdeauna, și deobște
să zice cum că stilul nostru țigănesc
să trage de la Eghipet și purcede din faraonii cei slăviți”
Ciolanu:
Vă îndemn să vă gîndiți ce se întîmplă cu țara!
Golbanu: (☹cu pieptu umflat) Iaca si tu, Ciolane!
Mai bine-ai duce de mîncare
La Dragnea, la Răcoare
Și acolo te-ai odihni o vreme!
Ciolanu:
Vă spun la toți, integritatea
și grija sinceră față de viețile românilor
sunt mai mult decât niște concepte!
Gâțu (ciufulit, cu cîteva hîrtii de 10 lei în mîna stîngă și cu un microfon în dreapta):
-Ei vorbesc? Niște golani ce sunt!
Să vină să numărăm bănetul care ne-a rămas!
Din el le dau salarii!
Ciolanu:
Domnule Gorban, ați deschis Pandora
Cu valuri tragice pe viitor
Regulile democratice nu sunt niște beri!
Ion Budai Deleanu (singur în fața adunării țiganilor)
Ș-unde-ți merge răsipiți în lume
Făr’ patrie, casă, fără hrană?
Ah’ cel mai amar! ba și fără nume
Purtând cu voi vecinică prihană!…
Nu, dragi voinici! Ori la slobozie,
Ori la moarte drumul să ne fie!…
Și deacă-i hotărât din vecie,
Patria să cază fără vină,
Aceaiaș’ soarte ș-a noastră fie:
Un mormânt ne-astupe ș-o țărână!
Vrăjmașului alta nu rămână
Făr’ pământul și slava română!”
felicitari domnule Nistorescu
o idee super si umor pe masura
sunteti un Jurnalist cu J mare
ramâneti așa!
Parpanghel The Lord & Corcodel Varusanu apreciaza Tarentatul Kant Authorru ( Cornel Nistoresc) !
Dar avem o remarca ! Dello -Dello Baktaloo fara Cosette si Grenadiera din Paris si Porlovraci numai …
Petrov lipseste din unica Epopee !
Talentatul Domn Iliescu (alături de Brucan) este păpușarul acestei piese FSN/PSD-iste, din 1990 încoace.
Mai este speranță, nu mor caii când vor câinii!
Mulțumiri, Domnului Presei Române, distinsul Cornel Nistorescu!
Hai baietii…lacomia isi arata fata realaaaa! https://www.stiripesurse.ro/circ-diplomatic-ambasada-romaniei-din-londra-e-acuzata-ca-nu-si-a-platit-chiria-datoriile-se-ridica-la-75000-de-lire-sterline_1427969.html
Cine l-a numit pe biped, sau, cine a contractat acel sediu, nu cumva trebuia sa si plateasca? Nu cumva e o cacealma prin care acel biped trebuia sa plece si a ramas ilegal?! Poate fi si un fake!
@Emile
Nu numai ca nu ducem traditia mai departe, putinii rapsozi autentici sunt infierati, pusi la zid si facuti comunisti. Maestrul Tudor Gheorghe e ultimul pe care s-a pus tinta. Ce sa mai, suntem jos, si nu stiu sincer cum ne mai putem ridica.
Felicitări!
Ce este dureros pentru cei ce mai credem că “Patria ne e pâmântul / Celor ce suntem în viață, / Cei ce ne iubim frățește, / Ne dăm mâna românește: Numai noi cu același nume / Numai noi români pe lume…(G. Cașbuc) la 30 de ani de la Începutul care fost anul 1990 nu serbam nu ne bucurăm împreună de nimic! Cum nu am serbat nici 100 de ani de 1918, 1919 si anul acesta nu vom serba de la Trianon. Noi sutem doar dezbinare în țarâ, batjocoră, părâciune la UE și USA. Sașii au serbat 30 de FDGR și 50 de emișiune în Limba germană la TVR. Priviți emisiunea în limba germanâ dedicată Aniversării să vedeți o mostră de civilizație și cultură. Cu excepția deputatului O. Ganz jalnic papagal și trompetă a președinelui Iohannis, zeci de persoane s-au perindat prin fața camerei, distinși bucuriși că grație FDGR comunitatea germană cât mai este e vie, nu s-a degradat, are învâțământ de calitate, se manifestă și a dat României un Președine. Nimic politic, nimic reproș totul sărbatoare. Și recunoștință față de TVR. Toți participanții la emisiune redactori, cameramanii, traducătoarea, etc… care au facut ca emisinea să existe de 50 de ani și să intre în casele germanilor din Români au fost aduși de Christine Ungar-Țopescu pe scenă și aplaudați. Liceele germane din țară cu recunoașterea ca doar 10% sunt etnici germani au susținut partea artistică a sărbatorii dansând și cântând! Toată cinstea și reoectul. Probabil și UDMR va serba la fel. Și noi rommânii? Noi epigonii ce serbăm la 30 de ani? Dispariția PNȚCD, dispariția PRM, disparția PUNR, dispariția PNL (e la populari), razboiul președintelui Iohannis aniti PSD, faptul că toți președinți Camerei deputaților din partea PSD au fost bagați la închisoare, miștocareală, injuraturi, zâzanie? Câte licee din România învață continuu elevii dansurile popopulare și câtecele românilor?
Socant! Exista primar in functie ales sau nu, al unui sat cu doar 2 locuitori si cei doi fiind batrani? Da, satul Namoloasa judetul Galati! Cum poti sa fii votat primar votat 100% a doar 2 cetateni? Pe spinarea celor 2 batrani va incasa pensie de serviciu sau speciala?! Voi sunteti intregi la cap? Ce mama naibii ofera acel biped celor 2 cetateni sa merite pensie speciala si chiar satului? Ufffff, ce porcarie de reforma politica!
mai ioanceo,lasa cuvinte grele k carnea de porc,cum ar fi IMPLOZIE. Nu sint de nasul tau. Si du-te in orase curatele,chiar pe jos,chiar la cersit,cum sunt PRAHA,budapesta,FLORENTA,haga.Daca te intorci nu mai stai cu krul pe for ,inganand minciuni jalnice.
vai de voi! santeti iezii pusi in geam din capra cu 3 iezi.P.N.L.are in sondaje 50 la suta si voi varsati lacrimi de crocodil/
Scoateti banii furati de la populatie,puneti osul la treaba,ca acuma luati salarii grase sortand gunoaie,si lumea va mai iarta.
Da comparatia cu orașul Mărășești e teribilă. Am fost in orasul marelui actor Emanoil Petru si al bunicilor marelui om de cultură dna Zoe Dumitrescu Busulenga fie-i tarana ușoară. Cred ca si peisajul de pe Luna e mai putin jalnic. Un oraș în care există un combinat chimic falimentar si dinamitat la propriu. Mai nou se dinamiteaza prin implozie de catre acest guvern si acest GUVERNATOR al României poporul roman.
cine a scris novela?
Darius- fireste ca mai sunt si alte subiecte, dar sunt la fel de multe si predicate.
Ps. De ce au fost izolați muncitorii români care au venit din China?
-R. Ca sa nu piardă căldura.
Ps1. Cum au fost izolați muncitorii români care au venit din China?
R. Fonic si termic.
Cantul IX
Apoi sultanului din Bruxelles si Licuriciului cu plecare
Trimisără-o de frunte solie
Să s-închine, să-ș’ ceară iertare,
Și rugându-să ca la domnie
Pe Jhonny si Orban sa-l puie,
Caci ei vor vinde din tara orice mosie
Si daca e cazul si-ntreaga glie.
Si scalvi vor face poporul,
Si prosti si-nglodati in datorie.
Si covor de sters jegul lor se vor face
Si se vor comporta precum doua dobitoace.
Si orice pofta va vor satisface.
Prea mult PNL , Cornel Nistorescu ! Prea mult PNL ! Si chiar prea multa politica ! Mai sunt si alte subiecte in Romania ! Si in lume !
Romania ca tara a ajuns fix cum este orasul istoric Marasesti din Vrancea! Puteti sa vizitati acest oras, e copia perfecta, scanarea perfecta a acestei tari! Oribil! Nea Cornele, cand incepi live-ul pe cotidianul cu invitati?
Parodia după ,,Țiganiada,, -foarte reușită,felicitări.
Trecând în tonul serios,eu apreciez textul moțiunii,care mi se pare bine argumentat ,nu este scris ca să se afle în treabă.Sunt curioasă ce urmări va avea!
Super editorialul,felicitari!Sa vedeti de maine lupta pentru presedentia Senatului,prin traditie atribuita SIE,in timp ce presedentia Camerei,tot prin traditie,cade in curtea SRI!In ultimii 20 -25 de ani nu au existat abateri…:)))