Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) motivează decizia de lăsare în libertate a senatorului Cătălin Voicu prin faptul că acesta nu mai poate influenţa desfăşurarea procesului în care este acuzat de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cei mai importanţi martori fiind deja audiaţi.
Magistraţii Instanţei supreme apreciază că durata scursă de la data arestării lui Voicu (peste un an de zile) este suficientă pentru a se considera că prelungirea ei s-ar transforma într-o pedeapsă, ceea ce ar contraveni atât legilor interne, cât şi dispoziţiilor internaţionale.
„În consecinţă, Înalta Curte constată nu numai îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ci apreciază că, raportat la datele concrete ale cauzei şi la persoana inculpatului, aceasta este întemeiată, scopul măsurii arestării preventive (…) putând fi realizat şi prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu restrângerea unor drepturi şi libertăţi”, susţin judecătorii în motivare.
Cătălin Voicu nu are voie să părăsească municipiul Bucureşti, este obligat să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie desemnat de instanţă cu supravegherea, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei, să nu deţină arme şi să nu comunice pe nicio cale cu inculpaţii sau martorii din dosar.
Senatorul Cătălin Voicu ar putea fi judecat în libertate, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, pe 5 aprilie, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de avocaţii omului politic.