MRU vrea ca opoziţia să iniţieze moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Ponta

Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că va iniţia consultări cu PDL, PPDD şi UDMR pentru depunerea unei moţiuni de cenzură după ce premierul Victor Ponta va trimite la Parlament proiectul de lege privind Roşia Montană.

„Vom începe procedurile pentru iniţierea moţiunii de cenzură şi sunt convins că în jurul acestui obiectiv se va strânge toată opoziţia şi de asemenea ne aşteptăm la susţinere pentru moţiunea de cenzură din partea unora dintre parlamentarii USL. Moţiunea de cenzură este determinată de atitudinea iresponsabilă a premierului Victor Ponta, care a susţinut ca prim-ministru proiectul de lege privind Roşia Montană, dar care a spus că nu susţine ca deputat proiectul de lege adoptat de Guvernul pe care îl conduce. Victor Ponta are o atitudine duplicitară afirmând că în calitate de prim-ministru susţine proiectul, iar în calitate de deputat îl combate”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

Ungureanu a arătat că aşteaptă răspunsul lui Vasile Blaga pe tema iniţierii unei moţiuni de cenzură.

„Ştiu că există această intenţie. Am anunţat, aştept răspunsul său”, a adăugat Ungureanu referindu-se la Blaga.

Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.