MT vrea bani mai mulți pentru funeraliile Regelui Mihai I

Ministerul Transporturilor solicită suplimentarea bugetului pentru 2017 cu 235.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Banii sunt necesari pentru organizarea şi decontarea cheltuielilor aferente funeraliilor regelui Mihai, potrivit unui proiect de hotărâre publicat vineri în dezbatere.

„Ministerul Transporturilor (…) se va preocupa de organizarea activităţilor specifice legate de pregătitea tehnică şi pavoazarea specifică momentului a Trenului Regal al României, ca „tren mortuar” “, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern .

Trenul Regal al României ca „tren mortuar”, pe distanţa Bucureşti Nord – Bucureşti Băneasa Gara Regală – Curtea de Argeş Gara Regală, va circula ca tren de Rangul I, adică acesta este în circulaţie de către autoritatea de stat, având un regim de circulaţie special, cu asigurarea unui parcurs liber de la staţia de plecare la staţia de destinaţie.

Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară va închiria de la CFR Călători o „locomotivă antemergător” ce va fi pusă în circulaţie după regulile şi condiţiile stabilite de protocoalele şi procedurile specifice căii ferate, precum şi un vagon de călători amenajat ca „vagon mortuar”.

CFR Călători va asigura monitorizarea activităţilor proprii cu privire la siguranţa circulaţiei a Trenului Regal al României pe toată durata evenimentului programat.

„CFR Călători va solicita trasa pentru circulaţia Trenului Regal al României în conformitate cu programul de desfăşurare a evenimentului, va remorca garnitura Trenului Regal al României şi va asigura „locomotiva antemergător” precum şi personalul de specialitate, mişcare comercial şi tracţiune şi vagoane, necesar. În cadrul pregătirilor necesare desfăşurării evenimentului la solicitarea organismelor specializate ale statului implicate în derularea activităţilor specifice serviciului funerar vor asigura mijloacele de remorcare şi personalul necesar realizării unui parcurs de probă”, se mai arată în nota de fundamentare.

Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară va închiria de la Societatea Feroviară de Turism ,,SFT-CFR” SA garnitura alcătuită din 5 vagoane ale Trenului Regal al României. Pe toată durata evenimentului, garnitura va fi încălzită şi iluminată, de acest lucru urmând să se ocupe Societatea Feroviară de Turism ,,SFT-CFR” SA care va sigura şi combustibilul necesar încălzirii şi va lua toate măsurile pentru prevenirea îngheţului instalaţiilor garniturii. Societatea Feroviară de Turism ,,SFT-CFR” SA va asigura personal de pază şi supravegherea garniturii Trenului Regal al României pe durata desfăşurării evenimentului.

Costurile aferente închirierii Trenului Regal al României, inclusiv cele legate de pregătirea tehnică şi costurile aferente capitalului uman implicat, sunt în cuantum de 29.615 lei.

Costurile aferente operării Trenului Regal al României, pe relaţia de circulaţie Bucureşti Gara Regală Băneasa – Titu – Goleşti – Piteşti – Curtea de Argeş Gara Regală şi retur, în speţă costurile legate de punerea în circulaţie a materialului rulant aparţinând CFR Călători, cheltuielile legate de plata taxei de utilizare a infrastructurii feroviare, cheltuielile non TUI, întocmirea trasei către CNCF CFR SA, cheltuielile cu remorcarea materialului rulant, cheltuielile cu personalul implicat, precum şi cele aferente pregătirii tehnice a materialului rulant sunt de 205.000 lei.

Astfel, totalul cheltuielilor se ridică la 234.612 lei.

Trenul Regal al României este o garnitură de tren cu încărcătură istorică, destinată deplasărilor Familiei Regale a României şi invitaţilor ei români şi străini. Trenul a fost comandat de Regele Ferdinand I al României în anul 1926 la uzinele Ernesto Breda Construzioni Meccaniche din Milano. Garnitura a fost livrată în 1928, la un an după moartea Regelui Ferdinand; până în 1947 a fost folosit constant de către următorii membrii ai Familiei Regale: Regina Maria, Regele Carol al II-lea, Regina mamă Elena, Regele Mihai I al României. În prezent este folosit de către Principesa Margareta, custodele Coroanei române.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

  1. Care CASA REGALA???Cu cate bogatii a plecat aceasata persoana???Nu-i spun REGE pentru ca legal,juridic nu a fost niciodata .Dar copii,sotiile,parintii celor 160.000 de ostasi ajunsi prizonieri la rusi cu ce bogatii au ramas???El are si acum automobile si ceasuri de milioane de euro.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.