Mult zgomot pentru…nimic? Omenirea practic a încremenit la primirea veștii că, în România, nu mai puțin de 2 120 401 cetățeni nu au votat nici cu Marcel Ciolacu, nici cu Nicolae Ciucă, nici cu Mircea Geoană, nici cu George Simion, nici chiar cu Elena Lasconi!
Dacă ar fi votat cu oricare din ei, atunci drumul neabătut spre o prosperitate fără precedent al României ar fi fost asigurat, diaspora ar fi dispărut, toți membrii săi urmând să revină în țară, Uniunea Europeană ne-ar fi rugat în genunchi să stimulăm reîntoarcerea lor în Occident, Rusia ar fi implorat neutralitatea României, fără să mai vorbim că s-ar fi realizat chiar și autostrada Ploiești – Brașov… Dar nu, ei au votat cu un personaj căzut cu hârzobul din… cer!
Pentru că și anul acesta PSD a rămas repetent la examenul pentru președinție, liderul triumviratului care a condus, conform principiului „unu pentru toți trei, toți pentru unu” România în ultimul cincinal (Johannis – Ciolacu – Ciucă) a aruncat în luptă trupele de elită ale ienicerilor pentru a restabili ordinea statului de drept puternic afectată de mai sus numiții votanți: CSAT și Curtea Constituțională.
Concomitent, pe canalele TV au răsunat asurzitor clopotele făurite din atât de generoasele donații guvernamentale, reînviind practica medievală a avertizării populației despre iminența invaziilor tătărești… De această dată nu este vorba de hoardele năvălitorilor ci de un singur personaj avantajat de neimplicarea anterioară în conducerea politică a statului și al cărui discurs controversat și, din multe puncte de vedere, pe bună dreptate criticabil se deosebește esențial de al competitorilor săi.
Strategia sa de a șoca afirmând deschis ceea ce mulți cetățeni gândesc fără a rosti a prevalat față de promisiunile adversarilor săi, mult prea demonetizate pentru a mai fi crezute…
Succesul înregistrat de Călin Georgescu nu înseamnă că ideile exprimate de el și acceptate de votanții săi sunt corecte. Importantă este probabilitatea transpunerii în viața politico-socială a României a variantelor de interpretare a direcțiilor pe care noul președinte – oricare va fi – le va putea imprima societății românești. Strict constitutional, Președintele României nu poate face nimic fără colaborarea majorității politice (mono- sau pluri-partinice), a magistraților și a… serviciilor, altceva decât să favorizeze o majoritate și să numească pe același principiu personajele cheie ale instituțiilor determinante ale cursului politicii românești.
Altfel, este imposibil de explicat cum a eșuat Ion Iliescu în încercarea de instaura un “socialism cu față umană”, cum a eșuat Emil Constantinescu în încercarea de a instaura controlul societății civile și cum a abandonat rușinos puterea conferită de popor cu atâta entuziasm, cum a renunțat Traian Băsescu la idealurile revoluției portocalii consolidând exact instituțiile pe care promitea să le limiteze influența nefastă asupra societății…
Prestația lui Klaus Johannis nu poate fi categorisită ca fiind un eșec, pentru simplul motiv că el nu și-a propus nimic pentru țară și nici nu și-a dat osteneala să o facă. Istoria îl va reține pentru aspectele amuzante, gen cea mai frecventă navetă București – Sibiu, cu autoturismul sau avionul, cu escortă și costuri… zero sau pentru exemplificarea perfectă a versurilor lui Charles Baudelaire : “Luxe, calme et volupte”!
Există o mie de alte argumente pentru a demonstra că un Președinte nu va putea înscăuna, de unul singur, un regim fascist, nazist, legionar sau bolșevic, că nu va putea declara război UE sau NATO, că nu va putea instaura o dictatură. altfel decât cu sprijin intern și extern. Ceea ce nu este și nu va fi cu siguranță cazul!
Încercarea puerilă de a anula voturile primului tur prin utilizarea influenței politice în momentul în care ea este la un minim în cadrul ciclului electoral nu poate fi explicată decât prin dorința de a controla în continuare borcanul cu miere pe care îl reprezintă bugetele administrațiilor centrală și locale.
În loc să se concentreze exagerat asupra candidatului câștigător al primului tur, mass-media și intervenienții mai mult sau mai puțin vizibili, ar trebui să se concentreze asupra importantului segment al votanților săi. Sunt aceștia anti-europeni? Sunt anti-NATO? Sunt susținători sau admiratori ai lui Vladimir Putin? Sunt nostalgici ai lui Corneliu Codreanu sau Ion Antonescu? Toate aceste etichete pe care canalele TV se străduie să le prezinte ca motivații sunt false!
Chiar să nu conteze locul României în clasamentul dezvoltării economice europene? Chiar să nu conteze scandalurile fără precedent în care sunt implicați liderii politici? Chiar să nu conteze lejeritatea și frecvența cu care magistrații apelează în totală impunitate la “prescriere” pentru salvarea marilor infractori? Chiar să nu conteze faptul că UE nu poate convinge un stat nostalgic al Imperiului Habsburgilor să permită accesul României în Schengen? Chiar să nu conteze modul în care guvernanții au renunțat la resursele strategice ale țării – petrol, gaze, transporturi, comunicații, utilități, etc. ? Chiar să nu conteze faptul că Germania a început o acțiune în justiție vizând corupția instituțiilor europene și a președintei Comisiei?
Își imaginează cineva astăzi – când abundența informațiilor este sursă de confuzie doar în absența discernământului – că dominația economică la nivel global poate fi câștigată și menținută altfel decât combinată cu influența politică dublată de prezența militară, efectivă sau probabilă? Dihotomia Marilor Puteri “bune” și “rele” devine din ce în ce mai mult o iluzie, reducând-o la conceptul unic de “Mare Putere”, așa cum demonstrează un lung șir de hotărâri neadoptate de Consiliul de Securitate ONU, inclusiv foarte recente, din cauza exercitării alternative a dreptului de veto.
Campania dusă pe toate fronturile împotriva votanților unui candidat – care nu este nici mai bun, nici mai rău decât ceilalți – constituie o decepție prin prisma obiectivului pe care îl are: discreditarea unui mare număr de cetățeni pentru opțiunea pe care ar fi exprimat-o urmare lipsei de discernământ, maturitate, simț civic, etc.
Este greu de prevăzut ce se va întâmpla în continuare, atât în cazul unui tur întâi reluat cât și în cazul inevitabilului tur doi… Rămâne doar de văzut dacă se confirmă regula conform căreia o propagandă susținută care ignoră realitatea se poate transforma cu ușurință în contrariul său!
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
@batalionul de vivandiere-sa livrezi țara rușilor esteai grav decât sifilisul.Stimate domn,eu am fost cea mai echilibrată in exprimare, m-am folosit, ca o comparație,de o boală rușinoasă (așa se zice in popor)că da subliniez rușinea de a vota strâmb.Te rog să mă scuzi că nu sunt într-o confortabilă acuratețe in ceea ce privește scrupulele de ordin gramatical.Dar sunt uluită de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă o parte a românilor vor livra țara rușilor.Si ,nu mi se pare,sunt sigură că participi la o asemenea orgie antiromânească cu repercusiuni în viața omului cel mai obișnuit.Nu este așa?
.TOT MAI MULTE ÎNDEMNURI SĂ INTRĂM ÎN RĂZBOI—DAR EU ÎNTREB: AVEM CEREALE,REZERVE AGRICOLE;AVEM MORI,FABRICI DE PROCESAT PRODUSELE?;AVEM COMPLEXE DE GĂINI,DE PORCI,ÎNGRĂȘĂTORII DE BOVINE ȘI OVINE,ABATOARE ,FABRICI DE PRELUCRARE?? CE MÂNCĂM DACĂ TIRURILE DIN TURCIA ȘI UNGARIA NU MAI VIN?—DAR DACĂ CHINEZĂRIILE „SLABE” DAR FOLOSITOARE NU MAI VIN? ÎNTREB TOATE ACESTEA DEOARECE NICI „ALIAȚII NOȘTRII OCCIDENTALI” NU O DUC PREA BINE? ȘI AUD VOCI DIN VĂZDUH :DEZORDINE,FOAMETE,CANIBALISM,PIEIRE!!!nu scriam astea dar terminând cerneala și vrând să pun rezerva văzui: MADE IN CHINA! NICI CERNEALĂ -MĂI URMAȘII LUI PETRACHE PPOIENARU!
Foarte bun articolul, iti da de gandit. Altfel, nu mai scrieti comentarii cu litere de tipar! (vorba lui Sheldon – parca te rastesti la mine) Personal nici nu le citesc.
2)….TOT MAI MULTE ÎNDEMNURI SĂ INTRĂM ÎN RĂZBOI—DAR EU ÎNTREB: AVEM CEREALE,REZERVE AGRICOLE;AVEM MORI,FABRICI DE PROCESAT PRODUSELE?;AVEM COMPLEXE DE GĂINI,DE PORCI,ÎNGRĂȘĂTORII DE BOVINE ȘI OVINE,ABATOARE ,FABRICI DE PRELUCRARE?? CE MÂNCĂM DACĂ TIRURILE DIN TURCIA ȘI UNGARIA NU MAI VIN?–DAR DACĂ CHINEZĂRIILE „SLABE” DAR FOLOSITOARE NU MAI VIN? ÎNTREB TOATE ACESTEA DEOARECE NICI „ALIAȚII NOȘTRII OCCIDENTALI” NU O DUC PREA BINE? ȘI AUD VOCI DIN VĂZDUH :DEZORDINE,FOAMETE,CANIBALISM,PIEIRE!!!
@ livia , cetatean roman (oare) -daca taceai filozof(oafa) ramineai. Vei fi fiind una dintre somitatile Nobel , pregatite(meditate) de suplinitorul de Agnita.Vezi ca dau gropile peste tine….Saraca”geniu pustiu sau pustie?”Ce ar fi sa te vezi in oglinda sau sa-ti vezi birna din ochiul tau?Si daca tot ai adus aminte de sifilis cum si cind te-ai vindecat ?
Care omenire?Că mulţi nu ştiu unde-i Europa darămite România.Pe la noi sunt unii care nu ştiu câte zile are săptămâna şi cum se numesc.
Cel pe care articolul il numeshte greshita Corneliu Codreanu se numea in realitate Corneliu Zelensky shi era U-Krainian foarte probabil ruda cu Vladimir Zelensky. Mihai Stelescu a spus shi dovedit clar asta shi de aceea Mihai Stelescu a fost assasinat de Corneliu Zelensky asha cum shi azi U-Krainienii ii assasineaza pe cei care ii contrazic.
Daca sifilisul este vindecabil și cei 2 120 401 cetățeni pot fi vindecați de boala numita prostie.Scoala,educație,instituții adevărate,încurajarea muncii aducătoare de profit . Romani acum se decide soarta noastră:spre vest sau spre est.Spre viața sau spre moarte?
bine ar fi sa-ti pui intrebarile astea acasa, aici sa scrii numai cind ai raspunsuri! daca ai, bineinteles, daca nu…lasa-neee!
Apropo de Johannis, ati uitat stoparea asaltului asupre justitiei si a statului de drept al funestului trio Iordache-Nicolae-Nicolicea.
Un punct de vedere argumentat logic , rațional si uman un articol in care ma regăsesc acum poate că avem nevoie și de oameni care se isterizează se îmbată cu apă rece sau se frustrează colorează atmosfera o înveselesc sau o întristează factorii prin care omul simte că trăiește ….. mulțumesc pentru articol
Ursulòoooo!!! Mergi si ia boabele de fiere ca te paste deseara o surpriza de proporții megalitice! 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
ATENTIE – FRAUDA IN DESFASURARE ! > Goarnele presstitute ale sistemului dau USR – ul in fata AUR !
Într-adevăr, un președinte fara un partid în spate nu poate face mare lucru, decat sa convoace Csat. Apoi parlamentii îl suspenda, ca pe Basescu, deci frica, pericolul pe care îl invocă lozincarii ciolanului cel gras și zemos nu se justifică. Baska,mai e nevoie și de un referendum valid!
„Dumnezeu, Patria, Familia!” Acesta este crezul nostru.
Nu mai vrem să fim închiși în case, nu mai vrem să ni se vândă țara, nu mai vrem să fim batjocoriți de acea parte din semenii noștri ajunși în funcții înalte prin minciună și promisiuni false.
Vrem o altfel de clasă politică care să țină seama de ce vrem noi, cei mulți.
Dumnezeu să binecuvânteze România!
1DECEMBRIE 2024 35 DE ANI DE CÂND TRĂIM SCHIMBAREA! CUM VĂD SCHIMBAREA ȘI CINE MĂ POATE LĂMURI?:–1)DIN 23MILIOANE DE ROMÂNI -BINE STRUCTURAȚI PE CATEGORII DE VÂRSTĂ AM RĂMAS VREO 17 MILIOANE DIN CARE 5 MILIOANE DE PENSIONARI-DE UNDE BANI PENTRU PENSII? 2) ROMÂNIA ERA ATUNCI CU 3 MILIARDE DOLARI -EXCEDENT VALUTAR- AZI ARE 200 MILIARDE DOLARI DATORIE-CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ CREDITORII NU NE MAI ÎMPRUMUTĂ ȘI NE STRÂNG SĂ PLĂTIM DATORIILE? 3) ROMÂNIA PRODUCEA CURENT ELECTRIC CU CARE „PURTA SUTE DE COMBINATE,UZINE,FABRICI,COMPLEXEAGRICOLE-AZI DACĂ UNGARIA NU NE MAI VINDE CURENT -RĂMÂNEM ÎN ÎNTUNEREC !(industria s-a nimicit,agricultura la fel.
Cum poți zice că e ”nimic” ? Este voința poporului, a turmei, e direcția aleasă și este un eveniment major..Normal că presa manevrează, parlamentul e la tv, legile sunt din ordonanțe,. Insă nu e normalul. Dacă te declari democrație parlamentară,. apoi de ce iți bați joc de tine insuți ??
Un articol de nota 10.
Bun comentariu… Demonizarea propagandistica prin argumente pueril-kretine adusa la saturatie este foarte posibila sa aiba efecte contrare…mai mari sau mai mici
Totul este imporiva poporului roman. Dar cine asculta poporul roman. Si cat popor mai este?