Musicalul „Fii bun până la moarte“, pentru ultima oară!

Sâmbătă, 25 mai, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, se va juca ultima reprezentaţie a musicalului Fii bun până la moarte, adaptare a romanului omonim scris de Móricz Zsigmond. Premiera a avut loc în data de 14 ianuarie 2017 și are în distribuție 29 de copii. Spectacolul a avut treizeci de reprezentații pe parcursul a trei stagiuni și a fost văzut de douăzeci de mii de spectatori.

László Béres, regizorul spectacolului, declara înainte de premieră că prin intermediul acestui spectacol încerca să repună în valoare trăsături precum cea de a fi onest, cinstit, conștiincios. Conform spuselor sale, copiii din spectacol nu au resemnarea și renunțarea la luptă a celor care știu că nu au nici o șansă, ci sunt capabili să gândească independent, să înfrunte normele impuse de societate. Mesajul lor către adulți este: lăsați-ne să fim copii și să ne bucurăm de vârsta noastră!

„Pentru mine, Fii bun până la moarte este un slogan pe care îl folosim azi ca pe o banală evidență căreia nu-i atribuim niciun sens profund, prin urmare nici nu încercăm să trecem de pura evidență. Cred că a fi bun este sinonim cu a fi cinstit, a te strădui să fii onest, să rămâi tu însuți în orice circumstanţă, atât la nivelul faptelor cât și al așteptărilor. Am putea spune că, în acest caz, nu este vorba doar de a-ți rămâne fidel ție însuți” – a declarat regizorul.

Fii bun până la moarte nu conţine un mesaj exclusiv pentru copii, deşi copii erau pretutindeni, în sală şi pe scenă, alergând în foaier şi pe scări. Au invadat literalmente teatrul în ziua premierei. Evident că e mai mult decât un spectacol pentru copii. E o pledoarie emoţionantă pentru cinste, adevăr, dreptate. E dorinţa de a sensibiliza pe oricine, indiferent de vârstă. Emulaţia revărsată de pe scenă în sală, performanţele înregistrate, cupletele şi momentele de dans, încântătoare în sine, m-au determinat să las deoparte exigenţele exagerate vizavi de structura muzicalului şi să dau frâu liber bucuriei de a participa la această formă unică de manifestare pe care numai teatrul ţi-o poate da prin mesagerii săi, interpreţi adulţi, profesionişti şi copii, maeştri şi ucenici deopotrivă” – scria criticul de teatru Adrian Țion.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

1 Comentariu

  1. …a fi onest, cinstit, conștiincios.Nimic despre iubire, milă, omenie, prietenie. Fii bun şi lasă-ne, că te-ai dat de gol încă o dată, ungur fără nimic sfânt…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.