Mutti Mekel dă lecții nepermise de lege și de morală

Cancelarul german Angela Merkel a luat-o pe urmele lui Slobodan Milosevic. La întâlnirea cu reprezentanţii Forumului Democrat al Germanilor (FDGR) la Sibiu, liderul de la Berlin se erijează în platoșa necondiționată a acestei organizații. Mutti salută mulţimea adunată în port folcloric săsesc, cu un călduros „Suntem aliaţii dumneavoastră dacă sunteţi jigniţi sau dacă sunteţi acuzaţi.” Mai ceva ca fostul președinte al Iugoslaviei, care a intrat în istoria secesionismului din Balcani prin discursul său ținut în 1987 pe Câmpia Mierlei.

Nimeni nu are voie să vă bată, a strigat Milosevic la lume, după ce câţiva bătrânei i s-au plâns despre modul cum sunt tratați de către populația albaneză. La Sibiu, chiar vârstnici nu au prea fost să se plângă, pentru că Waffen SS Untersturmführer Prof. Dr. Paul Philippi, fost preşedinte de onoare al FDGR nu a putut să vină de la poarta Domnului ca să participe la discursul Cancelarului. Şi oricum el nu avea de ce să se lamenteze, că doar a trăitîn România după debutul în Waffen SS mai ceva ca în sânul lui Avram. În schimb camarazii din FDGR au dat apă la şoricei în batistuța lui Bernd Fabritius, înzestrat cu probleme ale minorităţii germane al guvernului de la Berlin si i-au pus pe văpaie inima Doamnei Merkel. Problema lor fiind una de lux, cunoscută îndeosebi la rase superioare. Mâhniți de faptul că unii români se întreabă cum a fost posibil ca organizaţia care îi reprezintă să nu se mulţumească cu simpla exercitare a mandatului, prin nelimitata promovare a limbii şi culturii germane în România, cerând să fie salutați în poziție de drept şi în calitate de continuatori ai unei organizații naziste şi interzise, au umplut poalele lui Merkel de lacrimi. Sibiul, câmp de luptă al mierlei ca la Milosevici încă nu este. Noi avem doar mierle.

Chiar dacă cântecul pasării măiastre este performat de mierloi, peste acest detaliu în cazul liderului de la Berlin se poate trece cu vederea. Din mitologia folclorică știm că mierla a fost o fiică de preot care a venit la un râu să-şi spele lâna neagră. Totuși zâna, Mutti, fiică de pastor protestant, nu a fost nici când apărea pe litoralul României, în tinerețe, să-şi spele şi ea lâna neagra în apa mării, așa cum cunoaștem din poze. De parcă mitul mierlei a fost scris după Angi şi nu invers. Cert este că Doamna Merkel intrăîn receptarea mitului mierlei cu o obturaţie la spălatul lânii. Azi, dându-şi poalele peste cap prin afirmațiile ei în intenția de a spăla prin declarații halucinante trecutul nazist al FDGR-ului, arată unei ţării întregi tot ce din fericire poalele acoperă şi ne fura șansa de a-i vedea obrajii. Noi, ca neam mai obișnuit cu bocancul decât cu vorba prietenilor, ne tot întrebam în disperare oare dacă chiar îi şi are. Este de discutat dacă este un gest nobil să-ţi arați ceea ce oricum nimeni nu vrea sa vadă şi să-ţi acoperi ceea ce nu ai, dându-ţi poalele peste cap.

Dar ca cetăţean german am deplina încredere că la inițiativa mea justiția din Germania, sistem creat după principii biblice, conform căruia fiecare paragraf este după chipul şi asemănarea conducătorului, se va uita mai exact la recitalul de la Sibiu interpretat de mierloi. Într-un stat de drept, acesta poate fi considerat ca influențare a justiției, având în vedere că FDGR încă se judecă pentru dreptul de a fi continuatorul unei organizații naziste şi interzise fără a fi confruntat decent pentru această insistenţă anacronică.

Care judecător din România se va pronunța obiectiv şi drept văzându-i poalele lui Merkel precum coada unui păun înfoiat? Prin inițiativa mea, în atenția justiției germane va sta si faptul dacă Doamna Cancelar a încălcat legea 130, paragraful 3 al dreptului penal german, care sancționează îngăduirea în spațiul public a unor fapte desăvârşite de către nazişti. Justiţia germana trebuie să delibereze cel puţin dacă succesorul unei organizații interzise pentru nazism cade sau nu sub incidenţa interdicţiei stipulate în lege. Apoi, pe cale de consecinta, să interpreteze şi acțiunea Doamnei Merkel de la Sibiu. Ori noi la ce sa ne așteptăm? Saşii fiind la origine vorbitori de germană din zona ţărişoarei denumită Marele Ducat al Luxemburgului, nu cred că se cuvine sa stăm cu mâinile în sân. Slabe sunt șansele ca Marele Duce al Luxemburgului să ne trimită o escadrilă de paraşutişti însetată, de talia luxemburghezului Jean-Claude Juncker. Iar dacă ar face-o, am îmblânzi-o ușor cu o țuică de casă. În buna tradiție de la Adolf cel mustăcios încoace, Germania este apărătoarea tuturor vorbitorilor de germană de pretutindeni. Ce bine că ne-am ales prin Doamna Merkel un dascăl german,după principiul că un păcătos călugărit este mai nobil decât unul cu chemarea de la Dumnezeu, ca să ne înveţe despre drepturile minorităţilor. Şi aşa se face că o Românie sinonimă pentru conviețuirea pașnică a diferitelor etnii devotate să pună brațul la înființarea României Mari în urmă cu un secol, stă azi cu gura căscată la ora de conviețuire multietnică a Doamnei Merkel.

Înghițim lecțiile unui dascăl care pe când noi ne mândream ca națiune tolerantă, Reichul experimenta cu simbioza monstruoasă dintre tatuată stelei în şase colţuri şi săpun. Ceea ce noi, din moși strămoși știm şi fără lecții, este însă că fiecare pasăre pe limba ei piere. Si mierla, şi mierloiul. Trăiască România cu şi fără cântec de mierloi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14
Radu Golban 90 Articole
Author

13 Comentarii

  1. UN PUIUT DE COMUNIST…PACAT PENTRU EL..
    VIITORUL ESTE IN EUROPA ,NU MAI CRITICATI ,FACETI COMENTARII CONSTRUCTIVE,

    DE FAPT FACETI JOCUL MOSCOVEI ,BANII PENTRU UNII NU AU MIROS..

  2. SE VEDE DIN CV…
    COLEGIUL NATIONAL DE APARARE …EXPLICABIL
    DEPINDE CE PROFESORI A AVUT..

  3. Si ce, politicienii romani nu dau sfaturi cand viziteaza conationalii din Jugoslavia, Ucraina, etc. ?

    Sa fim seriosi, d-le jurnalist.

  4. In calitatea mea de sas si de cetatean german as fi vrut sa va pot contrazice vehement, domnule Golban! Dar pentru ca am incercat toata viata sa fiu un om drept – macar in masura in care conditia umana mi-o permite – trebuie sa spun cu mare mahnire: Chapeau! Sie haben den Nagel auf den Kopf getroffen – ati lovit cuiul direct in cap! Sa nu uitam insa o alta vorba nemteasca: „Dazu gehören immer zwei” – pentru asemenea treaba sunt necesari intodeauna doi: cel care face si cel care rabda! Daca Mutti isi sterge deja in interesul stapanilor sai de ani buni pantofiorii de lac de interesele poporului german pe care a jurat ca-l va sluji, de ce nu ar calca in picioare o natie lipsita de importanta? De vreme ce natia respoectiva nu numai ca se lasa calcata in picioare, ci a dezvoltat o adevarata voluptate de a se lasa calcata in picioare? Mutti de care majoritatea germanilor isi doreste sa ramana cat mai curand orfana nu si-ar permite ce isi permite, daca romanii nu i-ar permite! Nu ma credeti? Pai ia vedeti cum se poarta Mutti cu Ungaria sau cu Polonia! Natii care nu au numai pampersi in pantaloni! Concluzia trista: inainte de a o infiera pe Merkel sa ne infieram pe noi insine! In rest sa auzim numai de bine cu toate ca „pretenii” din exterior si sculele lor din interior ne pregatesc si mai rau…. A propos scule: ati observat ca avem de la o vreme una sau doua dobitoace cu .. hmmm manifestare (ca personalitate nu se poate spune!) multipla pe forumul Cotidianului? Aceleasi majuscule, aceleasi idei care stralucesc prin lipsa desvarsita, aceleasi invecitve de Cutzarida… Sa fie vreo clona doua a celui care pe afisele electorale (si nu numai) indrazneste sa se puna in primnul rand? „Romania. In primul rand: pretenul fizicienilor (ca era cat pe aci sa scriu „rinocerilor” 🙂

  5. Cam ciudat ca articolul a disparut asa, tam-nisam in tenebrele arhivei, putand fi gasit doar prin google de cei care stiu ce cauta! Sa fi stranutat vajnicul ambasador german si sa fi spulberat curajul redactiei???? In felul acesta pierdeti din credibilitate, fratilor! Si ar fi pacat tocmai acum cand se decide de fapt soarta Romaniei pentru urmatoarea 1000 de ani …

  6. „FDGR a câștigat procesul de calomnie împotriva lui Cornel Nistorescu, Radu Golban și Silviu Mănăstire. Fiecare trebuie să plătească 25.000 lei daune morale” – titlu din presa, 29 martie 2019.
    Dati lectii de „autoritate morala” si de „lege” pe un subiect referitor la care tocmai ati pierdut un proces, domnule Golban?

  7. Parca ati pierdut un proces exact pe tema pe care o discutati, domnule Golban. Dati dvs. „lectii de lege si morala”?

  8. @Krixus / thx.
    Lao Tse spunea ca daca se scufunda vaporul nu este marea devina, ci gaura din vapor. Cam asa si cu Merkel si neamul nostru. Spre deosebire de alti hegemoni dificultatea cu cel german este faptul ca zboara su radar, greu detectat acest „porumbel al oacii“. Gasiti pe blogul meu cartea (gratuit), Holograms Europa, scrisa cu Corneliu Vlad, despre politica europeana a Germaniei, daca va intereseaza.

  9. Ce este simplu la noi este greu, chiar imposibil. „Organizatia” nemteasca din razboi a fost declarata chiar la Nuremberg nazista si criminala. Interzisa. Prin decretul sau Regele Mihai n-a facut decat sa conformeze consensului international, care, parca, n-a beneficiat de prescriptie. Fata de care sentinta definitiva (intamplator la Sibiu?!) n-a facut decat sa incalce flagrant tratatele nternationale privind cel rau al secolului trecut. Insasi justitia („noastra”!) avea obligatia sa denunte ca atare. Chiar si definitiva, sa o declare nula (deciziile internationale priorizand intre legi!). A preferat menajarea unei biete rotite (nu cumva si corupta?), cu si dilema tradarii de tara. Asa, UDMR-ul nemtesc, in premiera mondiala si nazist. Si-a luat asa, printre alte, cladiri insusite de SS de la evrei, romani, de la oricine. Daca se lasa numai asa atunci obligat trebuie sa-si afiseze oficial si egida neonazista. Care cam prolifereaza (neancurajata?), dar nicaieri si oficial. Cum prin demersul ei raliaza si dna. Merkel, ea se crede in drept la orice. Si poate pretinde. Cu inventia EURO-iului a reusit ce n-au putut in doua razboaie nici Kaizer si nici dl. „Heil”. * Nostalgic, trebuie sa recunosc ca era si draguta pe plaja de la Mamaia. De!, cu Nekermanul atunci, ne transmitea mesajul UTC-istilor nemti /si filtrat pe la Stasi? Eheee!, ce pret aveau atunci nemtoaicele la noi! * Ca cu dl. Putin redivivus discret pactul Ribentrop-Molotov doar ii veridica versalitatea. * Mutti inseamna cumva „mama”? /a cui? /pare ca si nemtii s-au prins /cu fartatii ei din UE nu poate fi decat doar sora, poate mai mare. La noi ce mai e de facut?, cum zicea Lenin?, „un pas inainte, doi inapoi”? Problema asata neonazista se poate rezolva inca. Doar daca nu trac prea mare ca le ofensezi doctrina.

  10. Un răhăţel care după ce-a studiat în Germania începe pe pre fericitu stalin

  11. Ce „argumente” ai să-ți dai cu părerea pe-aici, măi, Paulus…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.