Muzica în imagini

Opera din Paris găzduieşte o insolită expoziţie de muzică în imagini, cu costume de scenă de la Comedia Franceză, de la Opera Garnier şi de la Centrul Naţional de Costume de la Moulins, în care materialele contribuie la crearea unui univers fantastic populat cu creaturi bizare. La intrare, vizitatorul este primit de cariatide tatuate care murmură. Apoi o cortină roşie se ridică aducând în prim-plan materiale care se transformă în costume, graţie unui procedeu lenticular.

Imagine din expoziţie

Această expoziţie, curatoriată de Noelle Giret, este o invitaţie de a explora universul straniu al costumelor de scenă din materiale foarte îndepărtate de brocarturi, dantele mătăsuri şi satinuri. Atelierele de croitorie specializate în a crea ţinute de scenă se transformă adesea în laboratoare în care imaginaţia decoratorilor şi croitorilor este fără limite. Devenind rând pe rând alchimişti, pictori, sculptori, artişti şi artizani ingenioşi, ei combină, topesc sau suprapun materiale precum cartonul, lemnul, metalul, pânza cerată, lycra, buretele… Cauciucul devine armură de metal, plasticul ţese reţele, latexul se metamorfozează în delicate broderii, cuiele devin bijuterii. Tratamente, dure uneori, transformă texturile originale dând viaţă efectelor de la cele mai simple până la cele mai complicate, jocurilor viselor şi imaginarului, puterii sugestiei.

Costum de inspiraţie folclorică

Peste 118 costume de teatru şi de operă, din materiale insolite, metal, latex, burete, răşină, hârtie, carton, de la începutul secolului al XX-lea până în zilele noastre, sunt etalate în vitrine slab luminate, ce formează un itinerariu teatral. În fiecare dintre ele, costumul este însoţit de prezentarea, în macrofotografie, a structurii materialului care îl compune. Departe de dantele şi mătase, plasticul şi aluminiul fasonează costume suprarealiste. Ele oferă iluzia broderiei, blănurilor sau se transformă în bijuterii sau alte accesorii.

Costumul unei mumii din”Turnul Babel”, în metal şi lână, cât şi masca scheletului din răşină se întâlnesc cu fusta din pânză cerată din „Păsările” lui Aristofan şi cu măştile lui Jean Cocteau. Rochia Isabellei din „Iluzia comică” este din mătase, dar broderiile sunt cu fir metalic. De departe, iluzia este perfectă. Lamelele hologramelor fac să strălucească oamenii cu solzi ai lui Leonor Finni din „Tannhäuser”, cu costume din jerse acoperite cu solzi. Suntem în 1963, epoca lui Paco Rabanne, epoca modei cu efecte similare. Preoteasa din „Medeea”, opera lui Rolf Liebermann, pusă în scenă de Jorge Lavelli, în 2002, are un cap de animal din răşină şi poartă rochii din paie şi din rafie. Graciela Galan coafează personajul Silen cu un cap de cal din latex.

Leul de la Comedia Franceză

La fel uimeşte şi corsajul rochiei Caesoniei din „Caligula” (1972), simbol strălucitor al bogăţiei, o veritabilă compoziţie de orfevru, fiind confecţionat dintr-o asamblare de cuie aurite.

În 1968, Margarita Wallmann a pus în scenă opera „Turandot” de Puccini cu decoruri şi costume luxuriante create de Jacques Dupont, numit şi „Pictorul muzicii”. În opera „Salammbô” a lui Philippe Fenelon, creată în 1998, Marie-Jeanne Lecca îmbracă personajul preotului cu o rochie lungă din lamé, în partea de sus realizată sub forma unei armuri-colivie. În 1975, Jacques Dupont creează costumele pentru „Samson şi Dalila”, în care imaginează o splendidă rochie din mătase fucsia, împodobită cu aur şi argint.

Costum din Robert le Diable, creat de Florica Mălureanu

Extrem de rar prezentată, opera „Robert le Diable”, de Meyerbeer, triumfă în 1985, în spectacolul regizat de Petrika Ionesco. Scenografa noastră, Florica Mălureanu, desenează cu această ocazie nu mai puţin de 130 de costume în stil baroc, măştile poartă semnătura lui Christian Lacroix.

În expoziţie mai atrag atenţia o somptuoasă vestă ornată cu broderii, de data aceasta din carton, realizată de Claudie Gastine pentru „Bal mascat”, dar şi un lung mantou în stilul lui Gustave Klimt, realizat de Jacques Dupont pentru „Ariane şi Barbă Albastră”. Un alt costum, acela al lui „Iulius Caesar”, opera lui Haendel, semnat David Fielding, este creat dintr-un amestec de tafta gri-roz decorată cu becuri electrice.

Opereta „Liliacul”, pusă în scenă de Coline Serreau, excelează prin costumele desenate de Elsa Pavanel, reprezentând costumele prizonierilor, „fantomele orelor cele mai întuecate”.

Costum de curcan din Liliacul de Johann Strauss

La sfârşitul vizitei impresionanta „galerie de monştri” apare sub forma umbrelor chinezeşti. Piesele cele mai insolite şi delirante sunt ascunse în spatele unor panouri pe care vizitatorul trebuie să le ocolească pentru a le descoperi.

O femeie-arbore, ieşită din „Fabulele” lui La Fontaine, pare să poarte la extremităţile braţelor o hidră fantastică. Un curcan înfoiat îşi desfăşoară coada din aluminiu alături de o doamnă-păianjen şi de un personaj cu clopoţei care se animă, formând o paradă macabră şi poetică, dar muzicală.

O călătorie care transformă visele în realitate

Rochie din spectacolul Le Parc

La originea veşmintelor de lumină sau de umbră, pe care le vedem pe scenă, este decoratorul, altul la fiecare producţie. Dar ideile sale nu ar fi nimic fără zecile de mâini care se agită, timp de câteva luni uneori, pentru a crea un volan, un corset, o fundă. Etapele sunt numeroase. Dincolo de scenă, aceşti maeştri sunt repartizaţi în diferite ateliere specifice: scenografi, creatori de costume, croitori, brodeze, modiste, împreună ajutând la ridicarea edificiului. Păstrate pentru fiecare producţie, costumele îşi găsesc mereu un nou drum în mâinile unei echipe din atelierele de confecţionat. Numai pentru producţiile coregrafice lucrează, în atelierele Palatului Garnier, în jur de 36 de persoane. Un fel de colecţie „haute couture” este realizată de iluzionişti fără pereche. Simple şi scurte, rochiile balerinelor trebuie să pună în valoare mişcările lor. Astăzi, costumele din ţesături sintetice sunt mult mai uşoare şi permit o mai mare fluiditate a interpretărilor. Cea mai mare parte a baletelor clasice, fie de inspiraţie orientală, rusă sau spaniolă, adoptă în costume spiritul folcloric al fiecărei ţări. Rochiile baletului „Le Parc”, creaţie a dansatorului şi coregrafului Angelin Preljocaj, sunt foarte elaborate, simbolizând spiritul baroc al personajelor. Scenograful Hervé Pierre n-a ezitat să combine culori precum verde, oranj, roşu pentru un uimitor rezultat.

Creaţie în stil baroc din baletul Le Parc de Angelin Preljocaj

Parcă „încorsetaţi” în fâşii de piele, dansatorii din „Caligula” vehiculează un spirit violent. În lupta omului cu ceilalţi, dar şi cu el însuşi, acest balet al lui Nicolas Le Riche a reprezentat un adevărat succes şi datorită costumelor.

Alteori, rochiile sunt elaborate în tente mai clasice, după modelul Ancien Regime, dar iluzia este şi aici regină, pentru că ar fi cel puţin neplăcut să dansezi într-un costum croit după canoanele epocii.

Dar piesele de rezistenţă ale atelierelor sunt tutu-rile. Mai mult de 50 de ore sunt necesare confecţionării unei piese obişnuite. Balete precum „Lacul lebedelor” şi „Spărgătorul de nuci” folosesc din abundenţă tutu-rile.

Tutu din Lacul lebedelor

O pădure de manechine aşteaptă în atelierele de croitorie. Fiecare dintre balerinii importanţi are un asemenea manechin cu propriile lui măsuri. Dacă prim-balerinii au propriul costum, cele pentru corpul de balet sunt fabricate în serie, dar lucrate în cele mai fine detalii.

Paznici impasibili la etajul modistelor, „capetele” servesc la confecţionarea pălăriilor şi perucilor. Poantele şi demipoantele sunt elementele esenţiale ale unui balerin şi fiecare îşi alege propria marcă, după preferinţe şi obiceiuri.

În dulapurile cele mai îndepărtate de la „Garnier”, vestigiile trecutului sunt depozitate în sertare pline cu măşti impozante, bijuterii vechi, diademe, capete de măgar sau de curcan, adevărate târguri de vechituri.