Comisarul pentru Energie, germanul Gunther Oettinger, declară că Nabucco este doar o mare viziune pentru viitor, în timp ce prioritatea UE este Nord Stream, construit de Gazprom şi de care va beneficia Germania.„Nabucco trebuie să primească unda verde înainte de finalul lui 2010, (…) el nu va rezolva problema energetică a Europei. Este o mare viziune de viitor. Dar totodată este o provocare enormă, pentru că toţi cei 15 sau 20 de parteneri ai proiectului trebuie să se pună de acord. Rămân de depăşit numeroase probleme, dar şansele se situează astăzi la peste 60%”, a spus comisarul german, citat de “Le Figaro”. Oettinger a apreciat că Nabucco nu poate reduce depedenţa faţă de gazele ruseşti decât după 2018.
Pe termen scurt, Comisia Europeană se va concentra asupra unor proiecte energetice în care este implicată şi Rusia. Prioritatea numărul unu este gazoductul Nord Stream, care traversează Marea Baltică şi al cărui principal beneficiar este Germania, ţara comisarului Oettinger. De altfel, fostul cancelar Gerhard Schroeder este preşedintele consiliului de administraţie al consorţiului care construieşte Nord Stream, din care face parte Gazprom
O altă prioritate este relansarea, până în 2013, a unui gazoduct din perioada sovietică ce leagă Rusia de Austria, via Ucraina, în contextul în care noua putere de la Kiev nu mai are relaţii conflictuale cu Moscova. Nu în ultimul rând, Comisia prioritizează şi rivalul proiectului Nabucco, South Stream, “căruia Europa nu are nici un motiv să i se opună”, după cum a spus Oettinger. Proiectele Nord Stream şi South Stream sunt iniţiate de Gazprom, germanii de la E.ON, italienii de la ENI şi francezii de la EDF şi Gaz de France.
Precizările comisarului german vin să reducă entuziasmul produs de acceptul Turciei ca gazoductul Nabucco să traverseze teritoriul naţional şi anunţul Bruxelles-ului că deblochează 200 de milioane de euro pentru acest proiect. Costul estimat al Nabucco este de 8 miliarde de euro, faţă de 25 de miliarde pentru South Stream, care are un lung traseu submarin.