Nadal, campion la Roma

Se poate spune că ploaia l-a salvat pe Nadal. Nadal era condus cu 3-1 în decisiv în momentul în care ploaia a început să perturbe desfășurarea partidei.

Nadal, campion la Roma

Se poate spune că ploaia l-a salvat pe Nadal. Nadal era condus cu 3-1 în decisiv în momentul în care ploaia a început să perturbe desfășurarea partidei.

Rafael Nadal a câștigat pentru a opta oară titlul de la Roma. El l-a învins într-o finală întreruptă de câteva ori din cauza ploii, pe Sasha Zverev cu 6-1 1-6 6-3. După această victorie, jucătorul spaniol redevine numărul 1 mondial.

Se poate spune că ploaia l-a salvat pe Nadal. Spaniolul era condus cu 3-1 în decisiv în momentul în care ploaia a început să perturbe desfășurarea partidei.

După o pauză de circa 15 de minute, Nadal a servit şi a redus diferenţa la 2-3, apoi o altă repriză de ploaie a întrerupt meciul, aproape o oră. La reluare, spaniolul nu a mai cedat niciun ghem până la final şi a câştigat a opta oară turneul de la Foro Italico, după două ore şi nouă minute.

Revine în fruntea clasamentului

Acesta a fost al 32-lea succes într-un turneu de Masters 1.000 pentru spaniol, al 78-lea din carieră. Zverev era deţinătorul trofeului la Roma, spaniolul fiind învins anul trecut în sferturi, de austraicul Dominic Thiem.

În urma acestui rezultat, Nadal îl va întrece la puncte, în clasamentul de luni, pe liderul ATP, elveţianul Roger Federer, care nu joacă la competiţiile pe zgură.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Ploaia???Ce comentatori sportivi, aveti dlor??Pt celalalt nu a plouat??Numai dadusem de mult pe aici si se pare ca bine am facut…la revedere, drum bun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.