Nagy, ANRE: Prețul energiei este plafonat destul de jos

Legislația e în avantajul consumatorului român, iar prețurile energiei sunt plafonate la niveluri destul de mici,crede vicepreşedintele ANRE.

Nagy, ANRE: Prețul energiei este plafonat destul de jos

Legislația e în avantajul consumatorului român, iar prețurile energiei sunt plafonate la niveluri destul de mici,crede vicepreşedintele ANRE.

Legislația este în avantajul consumatorului român, iar prețurile energiei sunt plafonate la niveluri destul de mici, mai ales la electricitate, a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE. Prezent la o conferință de profil, Zoltan Nagy Bege a mai declarat că din acest motiv, măsurile şi investiţiile în eficienţă energetică ar putea fi limitate. Pentru populație și IMM-uri, prețul final al gazului și curentului este plafonat, prin decizie a Guvernului, iar Executivul compensează furnizorii cu diferența până la costurile reale de achiziție a materiei prime.
„Eficienţa energetică va avea un rol foarte important pentru că, până la urmă, depăşeşti criza prin măsuri în două direcţii: creşti producţia şi scazi consumul. Avem o legislaţie destul de avantajoasă din punct de vedere al consumatorului şi preţurile sunt plafonate la nişte niveluri, mai ales la energie electrică, destul de mici. Cât timp preţurile vor rămâne la acest nivel, probabil că măsurile şi investiţiile în eficienţă energetică nu vor fi stimulate, potenţialul va fi limitat”, a precizat Nagy.
Oficialul ANRE a mai ținut să adauge că energia din România se schimbă rapid, în contextul crizei energetice în care am intrat, de mai mult de un an, și al tranziției climatice, obiectiv al UE.
„Vin schimbări tehnologice foarte importante de luat în seamă – şi dacă la nivel legislativ reuşim să înţelegem aceste noi tehnologii şi nevoia de schimbare, atunci probabil că şi legislaţia viitoare va reflecta această înţelegere. Cu cât înţelegem noi mai bine nevoia de schimbare şi ce legislaţie cer aceste noi tehnologii, cu atât mai repede şi mai uşor vom avea baza legală pentru a integra aceste noi tehnologii. Şi aici, în primul rând, mă refer la acele măsuri care au scopul de a flexibiliza sistemul energetic şi reţelele, în primul rând”.
ANRE este autoritatea de reglementare în domeniul energetic. Ea are capacitate de a crea legsilație secundară în acest sector.
Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. o intrebare , pe asta cine il plateste? noi astia despre care spune ca platim prea putin? atunci suntem prosti si ne meritam soarta!!!

  2. Astia de la ANRE ori sunt prosti , ori sunt mana in mana cu baietii destepti din energie. In conditiile in care in Romania sunt inca 23 de hidrocentrale in proportie de peste 90 % terminate noi platin 70 de centi pe Kwh. In provincia Quebec ( a Canadei) unde energia este tot hidro-electrica pretul pe Kwh este de 6 centi. Despre ce plafonare vorbim aici , si ce pret este tinut „jos” ?
    Romani continuati „prostia perpetua ” si votati aceasta clasa politica plina de lepre . Sa va fie de bine !

  3. Enel are, in contractul meu 2,6 lei/kwh, FARA TAXE/TVA!!!! Din 23 feb, 2023!!!!. NU SE POATE AFLA PRETUL !!!!!!!

  4. Ma nesimtitilor , omul de rand suporta cat poate,dar mai aveti si tupeul sa va mai bateti joc de noi,sa spuneti ca pretul este mic. Cat venit ai tu pe luna ,nesimtitule de la ANRE ,sute de milioane, este si normal sa ti sa para pretul mic. Aratati toti facturile sa vedem la ce pret aveti voi facturata energia electrica,ca precis voi ati stiut sa,, negociati,, noi nu.

  5. Nici de vreo 3-5 ori pe atata nu ar fi un pret mare, hai sa spunem doar modest……[Rumburak]

  6. FARA CU VOI GHERTZOI (editat) CE SUNTETI ! O (editat) (editat) (editat)! BHAAAAI PANA CE ROMANIA NU SCAPA DE TRADATORI, HOTI SI CRIMINALI MANA IN MANA CU DNA SI CU TOTI SECURICII INFILTRATI IN INSTITUTIILE STATULUI PENTRU DEVALIZAREA TARII SI GENOCIDUL ROMANILOR NU NE FACEM BINE! ASTIA TOTI TREBUIE INLATURATI DIN FUNCTIILE IN CARE FAC PRAPAD! DE 33 DE ANI ISI RIDICA IMPERIUL HOTIEI IN ROMANIA! LA UMBRA INSTITUTIILOR PUBLICE, CARE AR FI TREBUIT SA FIE IN SLUJBA ROMANILOR! SI NU SUNT! PENTRU CA DORMITI CU TOTII !

  7. Ase e , se va discuta in coaliție cum a reușit să mărească Virgil omul lui Werner și a OMV din pix prețul de producție a anergiei după ce a vandut o toată ininte pe 5 ani prin firmele de partid ale mafiei pnl și după care ne-au vândut o noua la preturi de 5 ori mai mare facand profituri de miliarde de euro

  8. Pretul energiei nu este plafonat, este subventionat, iar statul plateste diferenta dintre pretul maxim legal facturat si pretul pretins de funizori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.