Nămolul de la Techirghiol, pe masa guvernului

Scandalul declanșat pe tema posibilei licențe de exploatare și eventual exportare a nămolului sapropelic de la Techirghiol este departe de a se fi liniștit. Primarul Iulian Soceanu este decis să nu renunțe la lupta cu investitorii, pe care îi acuză că ar intenționa să exporte nămolul cu valențe medicinale din lacul Techirghiol.

„În cazul în care autoritățile nu reacționează sunt decis să declar referendum pe această temă. Am făcut și o petiție online privind problema acestei licențe de explorare și exploatare. Chiar domnul deputat Bogdan Huțucă a lansat o interpelare adresată prim-ministrului pe această problemă. Mâine (n.red.-vineri), și noi vom trimite o scrisoare prim-ministrului, pentru a fi informat direct despre această problemă a locuitorilor din Techirghiol“, ne-a declarat primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu. Peste 2.000 de persoane semnaseră petiția. Aceasta poate fi accesată online aici.

Deputatul Bogdan Huțucă a lansat un apel către guvern. „În calitate de parlamentar al județului Constanța, vă supun atenției faptul că Guvernul României comite o gravă eroare, care va genera în viitor pierderi incomensurabile pentru renumitele stațiuni balneare de interes național din jude- renumite tocmai datorită bazelor de tratament ce folosesc apa Lacului Techirghiol și nămolul sapropelic -, prin avizarea concesionării activității de explorare a nămolului din lacul Techirghiol către o firmă din Caransebeș, și anume Formin SRL. Atât eu, în calitate de parlamentar de Constanța, cât și autoritățile publice locale direct implicate, nu putem asista nepăsători la crearea unei alte «Roșia Montană» în Lacul Techirghiol, considerând că o exploatare necontrolată a nămolului reprezintă un pericol la fel de mare ca și în cazul exploatării gazului de șist. Considerăm inacceptabil ca o firmă din Caransebeș, fără tradiție și experiență în domeniu, să obțină licența de cercetare și ulterior de exploatare a nămolului sapropelic din Lacul Techirghiol, acest lucru fiind posibil prin acceptul și susținerea reprezentanților Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. În opinia mea și a autorităților locale, solicitarea unei licențe de cercetare a fost doar un pretext pentru ca, ulterior, firma să beneficieze de prevederile legale, în vederea obținerii licenței de exploatare, pentru a vinde apoi pe piața externă nămolul sapropelic“, se arată în interpelare.

Citește și:

Fierbe nămolul la Techirghiol

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eduard Pascu 109 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.