Adrian Năstase îi transmite „La mulţi ani!” lui Ion Iliescu într-o postare pe blogul personal și îl numește “părintele social-democraţiei române moderne” şi „cel mai cumpătat preşedinte al României din ultimii 20 de ani”."Plictisiţi să facem bilanţul politic al ultimilor 20 de ani, riscăm să uităm tocmai faptul că timpurile s-au schimbat şi datorită oamenilor care au făcut aceste schimbări posibile. Părinte al social-democraţiei române moderne, personalitate marcantă, personaj controversat – ca orice lider istoric important -, multe lucruri au fost şi pot fi spuse despre Ion Iliescu", scrie fostul premier.
Năstase aminteşte că, într-una dintre cărţile sale, l-a numit pe Iliescu "înţeleptul politicii româneşti".
“Astăzi, chiar dacă Ion Iliescu împlinește 80 de ani, cred că nu este încă momentul să ne limităm la a privi doar spre trecut, chiar dacă am avea destule motive. Lupta noastră comună nu s-a încheiat. La 5 ani după ce declara că se simte ca la 45 de ani, rolul său în partid este departe de a fi încheiat”, adaugă Năstase. (T.G.)