
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, se încruntă pe blogul său la aripa din partid care-i e ostilă şi anunţă ironic: Partidul vrea “congres nu Vanghelion”.Năstase şi Geoană se ceartă acum pe locaţia congresului PSD din 20 februarie. Replica lui Năstase a apărut după ce Geoană a catalogat trimiterea de chestionare membrilor Consilului Naţional pentru stabilirea locaţiei congresului, drept "un exerciţiu penibil". În replica sa, Năstase arată că a recurs la trimiterea chestionarelor “pentru că deciziile prezentate ca oficiale nu s-au luat în cadrul structurilor de partid, ci din nou la restaurant”.
Năstase declară că “în răspunsurile exprimate, peste 90% se pronunţă pentru Sala Unirii, de la Palatul Parlamentului, ca loc de desfăşurare al Congresului PSD din 20 februarie”. Liderul social-democrat le transmite, ironic, contestatarilor săi, şi utilitatea plebiscitului intern: "La ce folosesc consultările în partid: PSD nu vrea Vanghelion, ci Congres".
Preşedintele CN al PSD a precizat că o să comunice datele finale ale acestei consultări iniţiate de el în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional de luni.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.