Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, îl contrazice pe Victor Ponta în ce priveşte blocarea de către România a acordării statutului de candidat la aderarea la UE pentru Serbia, din cauza tratamentelor aplicate minorităţii vlahe din ţara vecină. Iată viziunea lui Adrian Năstase, citat de realitatea.net, despre ceea ce Ponta numeşte o „poziţie” profund incorectă şi o decizie „pripita”.
„Sper să nu vă surprindă că de data asta sunt de acord cu atitudinea Guvernului şi a ministrului de Externe. Serbia tot ne-a dus cu vorba şi pot să vă spun, spre exemplu, că numai în urmă cu câteva săptămâni, au acceptat o propunere de a face un consulat într-o zonă locuită de români, propunere care fusese făcută în urmă cu opt ani. Opt ani de zile nu au spus absolut nimic, acum au început să răspundă. (…)
„Nu putem să ţinem seama numai de interesele Germaniei, nu putem să ţinem seama de faptul că ei după ce s-a realizat acordul între Serbia şi Kosovo, sub o anumită presiune evidentă acum ei sunt gata să treacă la introducerea Serbiei în proiectul de extindere în Balcani.