Tribunalul Bucureşti l-a audiat pe fostul deputat Nati Meir, judecat pentru înşelarea cu valută falsă a opt persoane, el declarând că banii specimen proveneau de la Mossad. Avocata sa a apreciat însă că susţinerile acestuia sunt fantasmagorii.Meir a susţinut că nu a putut studia dosarul pentru că nu înţelege limba română şi de aceea doreşte retrimiterea documentelor la procuror, dar instanţa a respins cererea.
Printre alte declaraţii ale sale despre presupuşi asociaţi ai săi din Statele Unite al Americii, Meir a spus că banii pe care îi dădea împrumut veneau de la Mossad – Institutul de Spionaj şi Operaţiuni Speciale din Israel.
De asemenea, Nati Meir a mai declarat instanţei că Adi Minune i-a înscenat acest dosar ca să beneficieze de clemenţa anchetatorilor într-un dosar de trafic de droguri, şi că avea nevoie de bani pentru că este "împătimit al jocurilor de noroc".
La şedinţa de judecată de miercuri a participat şi fiul lui Nati Meir, în vârstă de 19 ani.