NATO între Madrid și Haga: războiul e după colț

În 1997, la Summitul NATO de la Madrid, aliații decideau să invite Cehia, Ungaria și Polonia să adere la alianță. A fost un summit negru pentru România, care spera, după prima tranziție democratica de putere, să fie primită în NATO. Era prima extindere NATO de după finalul războiului rece. Summitul avea loc în capitala celui mai ”tânăr” membru al alianței, care a aderat în 1982, la scurt timp după ieșirea de sub dictatura franchistă.

Acum, după aproape 30 de ani,  Spania condusa de un guvern stânga-progresiști, este la cuțite cu secretarul general al Alianței, olandezul Mark Rutte, care susține că NATO nu este o organizație în care să se poată negocia contribuția pentru apărare. Spania refuză să aloce 3,5% din PIB pentru apărare și susține că a fost exceptată de la această regulă, urmând să contribuie cu doar 2,1% din PIB.

În 1997, aliații NATO alocau pentru apărare procente care acum par greu de atins fără a schimba definiția ”apărării” și a muta bani inexistenți dintr-un cont în altul. Germania cheltuia circa 2,5% din PIB. Franța oferea spre 3% din PIB, iar Marea Britanie ajungea la aproape 4%. Toate țările NATO din Europa aveau în vedere renunțarea la serviciul militar obligatoriu. Iar totul se întâmpla pe fondul unei creșteri economice începând de la jumătatea anilor 1950, cu mici sincope.

Acum, după 30 de ani, Statele Unite cer aliaților europeni revenirea la un procent din PIB pentru apărare asemănător cu cel din anii 1990 sau chiar cu cel de la finalul Războiului Rece, la finalul anilor 1980. Germania vorbește despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Se întâmplă pe fondul unui recul economic de circa 15 ani, cu estimări sumbre și pentru anii care urmează, pe fondul unei Europe care obligă la o tranziție energetică haotică, care face total neproductivă industria, o Europa care pentru prima data in epoca postbelică se confruntă cu realitatea că tinerele generații vor trai mai modest decât părinții.

În 1997, dereglementarea în stil neoliberal era norma, toate analizele de politică internaționala clamau victoria finala a liberalismului în stilul sfârșitului istoriei lui Francis Fukuyama. Momentul unipolar al SUA, financiarizarea economiei mondiale sub dominația dolarului și sutele de miliarde care se revărsau zilnic peste Wall Street conduceau la aceleași concluzii.

Acum, după aproape 30 de ani, la Summitul de la Haga avem fie discuții încinse despre NATO ca ”serviciu cu abonament” – așa cum sugerează fostul ministru britanic al Apărării Ben Wallace – în care Articolul 5 se aplică doar pentru cei care au achitat factura la timp, fie zâmbete false și gol în stomacul președinților și premierilor care știu că plata „abonamentului” va însemna reduceri drastice de cheltuieli sociale și îi poate costa chiar scaunul. ”Piețele” mult lăudate în urma cu trei decenii sunt acum mai periculoase decât amenințarea rusă. ”Dacă NATO merge pe calea îndatorării statelor pentru cheltuielile de apărare, sunt șanse mai mari ca piețele obligațiunilor să ne atace înainte de a o face Putin. Acum, piețele obligațiunilor sunt de partea Rusiei. Ele au adus criza datoriilor suverane în zona euro. Treaba lor este să atace țările care nu sunt sănătoase financiar”, scrie Wolfgang Munchau.

Germania ar trebui să cheltuiască anual cu 130 de miliarde de dolari mai mult pentru apărare, pentru a atinge noile ținte impuse în NATO, adică de Statele Unite, estimează jurnalistul Wolfgang Munchau. Asta ar însemna aproape tot bugetul social federal al Germaniei. Marea Britanie abia ce a redus subsidiile pentru încălzire pentru familiile sărace, pentru a economisi la buget 1,8 miliarde de dolari. Pentru a atinge noile ținte NATO, guvernul ar avea nevoie de 100 de miliarde de dolari în plus pe an, adică de 55 de ori tăierile de la încălzirea celor săraci. Niciuna dintre țările NATO din Europa nu este într-o poziție mai bună.

Cea mai gravă criza cu care s-a confruntat Europa în ultimele doua decenii nu a fost nici războiul din Ucraina, nici Brexitul, nici pandemia A fost criza datoriilor suverane, pe fondul crizei financiare din SUA, o criză care a plecat de la o datorie de 20 de miliarde de dolari pe care Grecia dinastiilor politice corupte nu a reușit să o mai plătească. De la acel moment și până acum, economia UE nu și-a mai revenit. Presa economică europeană estimează că viitoarele cheltuieli de apărare (așa cum vor fi convenite la Summitul de la Haga) se vor situa în jurul valorii de 500 de miliarde de dolari anual. ”Criza din Grecia ar fi putut fi produsă și de un ministru de Finanțe neatent, dar o asemenea cheltuiala pentru apărare este o sentință pe viață”, scrie Wolfgang Munchau.

Și cât de eficient vor fi cheltuite aceste sume? Atât de eficient pe cat vor permite arsenalele pestrițe ale aliaților europeni, cu de șase ori mai multe tipuri de arme decât cele din arsenalul SUA, cu o mulțime de consorții de producători aflate în competiție, cu o mulțime de patriotisme economice locale și regionale. În Europa sunt zeci de sisteme de obuziere, iar pentru fiecare se cheltuiesc 6-11 milioane de euro. SUA cheltuiesc doar 2 milioane pe unitate. Rusia cheltuiește și mai puțin, având în vedere că este o țară care a depășit toate statele UE la paritatea puterii de cumpărare. Europa nu are o singură armată, dar nici o singură agenție pentru achiziții de arme și nici nu va putea avea, pentru că Marea Britanie și Norvegia, spre exemplu, nu sunt membre UE.

Poate că cel mai bun lucru care să rezulte în urma Summitului de la Haga ar fi reinterpretarea spiritului angajamentului pentru cele 5% din PIB (3,5% pentru obiective strict militare și 1,5% pentru infrastructură și alte obiective conexe), astfel încât sumele reale disponibile (evident, sub pragurile antemenționate) să fie investite pentru a conecta la rețeaua de internet cătunele Europei, pentru a construi șosele, căi ferate și autostrăzi, pentru a reduce disparitățile dintre regiunile aceleiași tari, pentru ca statele mai puțin dezvoltate ale UE să nu ajungă în situația actuala a Nigeriei de după reformele liberale (unde creșterea economică atinge recordul ultimelor decenii, însă procentul celor care trăiesc sub pragul sărăciei explodează și mai spectaculos decât prosperitatea IT-iștilor din capitală). Este de notat că în politica germană a apărut ideea contabilizării subsidiilor pentru plata electricității ca investiție pentru apărare – ar fi hilar dacă sărăcia nu crea teren pentru destabilizare socială și politică și vulnerabilizarea națiunii în fața unui inamic potențial.

 

În 1997, în contextul primei extinderi spre Est al alianței, pe atunci senatorul Joe Biden le povestea jurnaliștilor, pe un ton zeflemitor, o discuție pe care a avut-o cu liderul comunist rus Ghenadiu Ziuganov și cu generalul Aleksandr Lebed, pentru scurt timp secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse. Cei doi l-au avertizat că, în cazul extinderii NATO, Rusia va trebui să se alieze cu China. ”Le-am urat succes. Și le-am spus că, în cazul in care nu vor reuși cu China, să încerce și cu Iranul”, a spus Biden.

După începutul războiului din Ucraina, Rusia a întărit relațiile cu Iranul și s-a bazat pe livrări de drone Shahed din Iran. Rusia și Iranul au încheiat la începutul acestui an un parteneriat strategic , iar acum s-a oferit să ofere sprijin Iranului în baza unor solicitări specifice, însă este puțin probabil ca Rusia să se implice militar în războiul dintre Iran și Israel. Aceeași apropiere, de data aceasta cu Rusia în poziție de partener mai degrabă junior, s-a produs între Moscova și Beijing. Este exact ceea ce fostul secretar de Stat Henry Kissinger a încercat mereu să evite și i-a sfătuit toți președinții americani să evite.

Se pare că senatorul Joe Biden, viitor președinte al SUA, s-a înșelat la momentul Summitului NATO de la Madrid.

 

În vreme ce președintele Statelor Unite încearcă să obțină o încetare a focului între Iran si Israel, ministrul rus de Externe avertizează că al Treilea Război Mondial ”poate fi chiar după colț”, în special după implicarea SUA în conflictul din Iran, prin bombardamentele executate la finalul săptămânii trecute. Serghei Lavrov a declarat că atacurile cu bombardiere B-2 asupra Iranului au fost ”iresponsabile” și că sunt o violare a dreptului internațional. ”Asta nu va duce la pace și ordine, ci la haos total și, așa cum președintele Putin a spus azi, al treilea război mondial poate fi aproape”, a spus Lavrov.

”Nu-și mai ascund intenția de a folosi Ucraina împotriva Rusiei. Rusia este demonizată. Nici măcar cuvântul demonizat nu mai caracterizează bine aceste acțiuni”, a spus Lavrov.

Cu două zile înainte, imediat după bombardamentele americane asupra Iranului, Dmitri Medvedev, adjunctul secretarului Consiliului Național de Securitate al Federației Ruse a lansat un avertisment în nota sa carcteristică de ”băiat rau” al Kremlinului, în opoziție ”polițistul bun” pe care îl joacă președintele Vladimir Putin. Medvedev a avertizat că ”un număr de țări sunt gata să ofere Iranului propriile focoase nucleare”.

Donald Trump a fost foarte iritat de remarcile lui Dmitri Medvedev. Înainte de a ajunge la Summitul NATO de la Haga, Trump a postat următoarele pe rețeaua Truth Social: ”Am auzit oare că fostul președinte Medvedev a aruncat foarte ușor „cuvântul N” (Nuclear!) și a spus că el și alte țări ar oferi Iranului focoase nucleare? A spus asta sau a fost doar în imaginația mea? Dacă a spus asta și dacă se confirmă, spuneți-mi imediat. Cuvântul N nu trebuie folosit cu asemenea ușurință. Cred că de aceea Putin este șeful. Apropo, dacă vă gândiți că bombele noastre au fost minunate în acest weekend, să știți că submarinele noastre nucleare sunt și mai puternice, cu 20 de ani înaintea a ceea ce au celelalte țări. Sunt cele mai puternice și letale arme construite vreodată și tocmai ce au lansat 30 de Tomahawk și toate au ajuns perfect la țintă”.

Imediat, Dmitri Medvedev a răspuns: ”În ce privește comentariile președintelui Trump: condamn lovitura SUA asupra Iranului – nu a reușit să-și atingă obiectivele. Oricum, Rusia nu intenționează să ofere focoase nucleare Iranului pentru că, spre deosebire de Israel, suntem parte a Tratatului de Neproliferare Nucleară”.