Nebunie! Ce-au putut să facă, speriați de vaccinare

UPDATE Un tribunal neozeelandez a retras, miercuri, temporar custodia unui bebeluş ai cărui părinţi se opuneau unei operaţii chirurgicale menite să-i salveze viaţa, temându-se că el ar putea primi sânge provenind de la donatori vaccinaţi împotriva COVID-19 , informează AFP.

Înalta Curte de Justiţie din Auckland a ordonat ca „Baby W”, în vârstă de şase luni, să fie plasat sub tutelă parţială în perioada operaţiei chirurgicale de urgenţă pentru o problemă cardiacă, denumită stenoză de valvă.

Părinţii bebeluşului s-au opus acestei intervenţii chirurgicale, cerând ca sângele care i-ar putea fi transfuzat în blocul operator să provină de la donatori care nu au primit niciun vaccin ARN mesager împotriva COVID-19.

„Problema primordială este să ştim dacă tratamentul propus este în interesul suprem (al bebeluşului)”, a subliniat tribunalul într-un comunicat.

Copilul se află de acum „sub tutela medicală a Curţii până la finalizarea operaţiei” şi restabilirea lui, cel târziu până la sfârşitul lui ianuarie.

Părinţii păstrează autoritatea asupra copilului, exceptând chestiunile ce ţin de îngrijiri medicale. Ei „vor fi informaţi în orice moment rezonabil despre natura tratamentului aplicat lui ‘Baby W’ şi evoluţia stării lui”, potrivit deciziei.

Acest caz a şocat opinia publică din Noua Zeelandă, arătând cât de gravă este dezinformarea din jurul vaccinării.

Purtătorul de cuvânt al agenţiei de sănătate neozeelandeze, Mike Shephred, a afirmat că este vorba de „o situaţie dificilă pentru toate persoanele implicate”. „Decizia de a prezenta o cerere precum aceasta unui tribunal este luată întotdeauna ţinând cont de interesul suprem al copilului”, a subliniat el.

Bebeluşul este îngrijit într-un spital pentru copii din Auckland.

La anunţul acestei decizii judiciare, militanta anti-vaccinare Liz Gunn a cerut celor câteva persoane venite să susţină familia să facă presiuni pe lângă prim-ministrul Jacinda Ardern, pentru ca ea să revină asupra deciziei.

Autorităţile sanitare neozeelandeze au respins cererea părinţilor care cereau „sânge nevaccinat”, argumentând că aceasta este inutilă şi puţin practică.

Spitalele din Noua Zeelandă nu separă sângele donat de persoane vaccinate de cel donat de persoane nevaccinate, niciuna dintre cele două categorii neprezentând mai multe riscuri ca cealaltă.

Familia copilului afirmă că are zeci de donatori nevaccinaţi care aşteaptă să doneze.

„Acesta este un caz cu adevărat neobişnuit, în care părinţii vor un mai bun tratament pentru copilul lor decât cel propus de stat”, a declarat în noiembrie Sue Grey, avocata părinţilor. „Am ajuns aici pentru că avem un guvern şi o bancă de sânge (…) care nu vor să facă disponibile aceste servicii”, a adăugat ea.

Măsurile energice adoptate de Noua Zeelandă la începutul pandemiei de coronavirus au fost considerate de mulţi drept printre cele mai reuşite din lume, pentru că această ţară a înregistrat o rată mică de mortalitate, încă înainte de apariţia vaccinurilor.

Însă restricţiile severe impuse în ceea ce priveşte deplasările şi lockdown-urile au fost criticate drept atingeri la adresa libertăţilor şi au provocat emergenţa unor grupuri antivaccinare şi antirestricţii, grupuri mici, dar foarte active.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. Foarte corecta solicitarea părinților.

    De unde a scos dl autor chestiunea următoare: “niciuna dintre cele două categorii neprezentând mai multe riscuri ca cealaltă”. Așa din burta, cum au scos și chestia ca vaccinurile opresc transmiterea la alte persoane, când pfizer însuși au recunoscut ca nici nu au studiat macar acest aspect.

  2. „această ţară a înregistrat o rată mică de mortalitate, înainte de apariţia vaccinurilor.”

    Dupa aia mortalitatea sa triplat

  3. si parintii au perfecta dreptate. in tarile otravite, atat adultii cat si copiii mor pe capete. cei neotraviti vor fi otraviti de mengele prin tranfuzii de sange otravit. australia, noua zeelanda, canada, filipine, tari din europa, tari experiment n a z i st mengele.

  4. Cea mai bună metodă să scăpăm de proști este să inventăm cât mai multe vaccinuri. Păcat de copilul ăla, dar cu așa părinți multe șanse în viață tot nu avea.

  5. Ca un prost ce sunt, am convingerea că vaccinul ARNm modifica nucleul celulei. Succesuri cobai!

  6. Vaccinul este ceva biologic, ajută organismul să lupte cu virusul x după ce în prealabil s-a întâlnit cu el mort într-un vaccin. Chestia asta e ceva tehnologic, ARN mesager care intră în citoplasma celulei și alte porcării. Nu e vaccin. Cum să-ți dea Gheorghiță imunitate. Ce, el e Dzeu?

  7. Ce nu spune articolul este că părinții au primit furnizat sângele necesar, spitalul fiind cel care refuză să-l folosească în cazul acestei operații și deci cel care pune în pericol viața copilului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.