Nedreptate: taxa de mediu se restituie eşalonat în 5 ani

USL a câştigat multe procente pe 9 decembrie 2012 cu sloganul „Dreptate până la capăt”. Constat însă cu regret că după încetarea existenţei USL, partea din fosta alianţă rămasă la guvernare a uitat de acest slogan. Şi nu doar atât. A început să recurgă la nedreptăţi împotriva cetăţeanului. La foarte scurt timp după ce a […]

De cotidianul.ro - Autor
Nedreptate: taxa de mediu se restituie eşalonat în 5 ani

USL a câştigat multe procente pe 9 decembrie 2012 cu sloganul „Dreptate până la capăt”. Constat însă cu regret că după încetarea existenţei USL, partea din fosta alianţă rămasă la guvernare a uitat de acest slogan. Şi nu doar atât. A început să recurgă la nedreptăţi împotriva cetăţeanului. La foarte scurt timp după ce a […]

USL a câştigat multe procente pe 9 decembrie 2012 cu sloganul „Dreptate până la capăt”. Constat însă cu regret că după încetarea existenţei USL, partea din fosta alianţă rămasă la guvernare a uitat de acest slogan. Şi nu doar atât. A început să recurgă la nedreptăţi împotriva cetăţeanului. La foarte scurt timp după ce a preluat ca interimar portofoliul de la „Finanţe”, premierul Victor Ponta a emis Ordonanţa de urgenţă nr.8/2014. Articolul XV al Ordonanţei sună astfel : “Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora”

Deşi în aparenţă instituie o măsură reparatorie pentru o categorie de cetăţeni (mă refer la cetăţenii care au plătit taxa de poluare pentru autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule), în realitate, supune respectiva categorie de cetăţeni unei măsuri reparatorii tardive, ineficiente, inechitabile şi discriminatorii prin prisma relaţiei stat – cetăţean.

Articolul XV al OUG nr8/2014, prin conţinutul său, este îndreptat împotriva cetăţeanului care face parte din categoria mai sus enunţată. Astfel, respectivul cetăţean a avut de suferit într-o primă fază din cauza unei legi greşite şi/sau abuzive. Respectivul cetăţean se adresează justiţiei, instanţa solicită clarificări la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, iar verdictul este clar: taxa contravine articolului 110 al Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene.

Ce face guvernul PSD-PC-UNPR (la data emiterii ordonanţei, UDMR nu era cooptat la guvernare)… Emite o ordonanţă prin care cetăţenii care şi-au câştigat dreptatea în justiţie primesc înapoi sumele plătite statului, dar eşalonat pe timp de 5 ani.

Aici suntem în faţa unei discriminări. Când un cetăţean rămâne dator la stat, inclusiv din motive ce nu ţin de voinţa lui, plăteşte penalităţi şi/sau este executat silit. Când statul devine dator cetăţeanului, din vina exclusivă a statului, nu se mai percep penalităţi. Mai mult statul devine intenţionat dator cetăţeanului.

Suntem în faţa unui dublu abuz: unul făcut de guvernul Boc 2, prin legea prin care a instituit taxa şi al doilea făcut de guvernul PSD-PC-UNPR şi continuat de cabinetul Ponta 3, care nu returnează imediat şi integral suma datorată cetăţeanului. Un cetăţean care nu are nicio vină şi care s-a supus unei legi eronate şi abuzive.

Numai că guvernul Ponta nu doar că instituie prin OUG nr.8/2014 o reparaţie abuzivă şi tardivă dar condiţionează returnarea sumelor plătite abuziv de cetăţean de decizii ale instanţelor care vor fi date până la 31 decembrie 2015. Deci, după ce că îi eşalonează 5 ani restituirea banilor, guvernul îl mai trimite pe păgubit să mai piardă timp şi în sala de judecată.

Suntem în faţa unui nou abuz şi a unei uriaşe erori făcute de guvernul Ponta III. Practic, prin această ordonanţă, cetăţeanul care a fost victima unui abuz este obligat să parcurgă un proces care durează cel puțin un an de zile, apoi să solicite restituirea sumelor și să astepte eșalonarea pe 5 ani de zile.

Premierul Ponta oare nu s-a gândit că pot exista şi cetăţeni care din diferite motive nu pot ajunge în instanţă? Aceşti cetăţeni nu vor primi niciun leu înapoi. Oare nu s-a gândit juristul Victor Ponta că prin trimiterea cetăţenilor păgubiţi în sălile de judecată, instanţele specializate vor fi super aglomerate? Şi că s-ar putea înregistra şi decizii ale instanţelor care să depăşească termenul limită de 31 decembrie 2015? Deci alţi eventuali păgubiţi care nu îşi vor obţine înapoi drepturile.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.