Negocieri cu Rusia cu pistolul pe masă. Al cui pistol?

Europa are o istorie bogată de alunecare fără intenție în război. Țările baltice, singurele state ex-sovietice din UE, au multe rațiuni istorice pentru a aborda o politică dură față de Rusia, la fel ca și rațiuni strategice, fiind prinse între Belarus și Rusia, cu o ieșire de doar 80 de km de graniță cu Polonia, coridorul Suwalki, care leagă Lituania de blocul continental al NATO. Dar asta nu înseamnă că această linie trebuie urmată de Comisia Europeană și de restul statelor membre, ducând la crearea unei vulnerabilități și mai mari decât apartenenta propriu-zisă a celor trei state la NATO.

Cele trei state baltice au avut mereu o clasă politică cu viziuni anti-ruse. A trecut însă generația președintei lituaniene Dalia Grybauskaite, ”doamna de fier” a balticilor care ținea lecții de democrație și anticorupție României în calitate de comisar european, în vreme ce băncile din statele baltice, cu Estonia în frunte, spălau sute de miliarde de dolari provenind din Rusia. Din 2007 și până in 2015, filiala estoniană a Dannske Bank a fost implicată tranzacții suspecte în valoare de 800 de miliarde de dolari provenind în mare parte din Rusia. Este o sumă echivalentă cu toate cheltuielile de război ale Vestului pentru susținerea Ucrainei începând din 2022, plus costul estimat al reconstrucției Ucrainei. Au fost și alte mașini de spălat bani, inclusiv în Letonia – care a funcționat în paralel cu o operațiune din Republica Moldova. Au fost implicate și Deutsche Bank, Barclays, Swedbank. Abia anexarea Crimeii de către Rusia a dus, treptat, la încetarea acestor afaceri negre.

Acum, generația politicienilor din țările baltice s-a schimbat, a devenit și progresistă. Influența celor trei țări la vârful Uniunii Europene este mult mai mare decât greutatea lor economică, militară sau demografică. Kaja Kallas, fost premier al Estoniei, este șefa diplomației UE. Andrius Kubilius, fost premier al Lituaniei, este primul comisar European pentru Apărare din istoria UE. Valdis Dombrovskis, fost premier al Letoniei, s-a eternizat la Bruxelles, fiind acum comisar pentru Economie. Este la al treilea mandat de comisar suropean.

Ministrul Apărării din Lituania este Dovile Sakaliene. Este născută în 1978 și face parte din generația lui Kaja Kallas. A studiat psihologia și a lucrat vreme de 12 ani pentru monitorizarea drepturilor omului, criticând propunerile legislative care nu ofereau suficiente drepturi comunității LGBT. A intrat in politică și a devenit deputat, dar a părăsit partidul din cauza unor divergențe legate de drepturile copiilor. Cu aceste preocupări și pe fondul războiului din Ucraina,  Sakaliene a devenit ministru al Apărării, în decembrie 2024. După două luni, ea a făcut următoarea declarație: singurul mod în care se poate negocia cu Rusia este cu pistolul pe masă. Poate că este așa; Vladimir Putin însuși spunea, în anii 1990, în discuții cu oficiali americani, că astfel negociază oligarhii ruși, iar sistemul i se pare mai eficient decât justiția americană.

Însă întrebarea în ce o privește pe Dovile Sakaliene este: al cui să fie pistolul de pe masa negocierilor cu Rusia? Este puțin probabil să fie unul lituanian, indiferent cât de mare ar fi procentul din PIB alocat ministerului pe care ea îl conduce? ”Aceasta este marea problemă creată atunci când țările mici conduc politica externă a unor mari blocuri, urmărind un interes național potențial în dauna intereselor celorlalți membri. Este similar cu efectele politicii economice «fiecare pentru el»”, scrie Eurointelligence. Pistolul de pe masa negocierilor ar fi al celorlalți, nu al celui mai vocal dintre membri.

Acestei generații de războinici post-sovietici li se adaugă vesticii care au pus umărul la formarea lor. Wolfgang Ischinger, fost ambasador german în SUA, ”nașul” independenței Kosovo și apoi președinte al Conferinței de Securitate de la Munchen, îl sfătuiește acum pe noul cancelar Friedrich Merz să-l controleze pe Donald Trump în ce privește Ucraina, pentru că, dacă vor eșua și negocierile mediate de Vatican între Ucraina si Rusia, atunci Europa va rămâne singură în fața lui Vladimir Putin și vor trebui să învingă Rusia. Se pare însă că liderii de la Bruxelles (cu mulți baltici în pozițiile importante) asta își și doresc, câtă vreme nu acceptă ideea unei păci în Ucraina decât cu retragere Rusiei din toate teritoriile ocupate și plata reparațiilor de război. Nimeni nu știe însă cum poate UE să împingă Rusia afară din Ucraina.

O altă cale ușoară de intrare în conflict militar direct cu Rusia este confiscarea activelor ruse înghețate in Europa – peste 200 de miliarde de dolari. În cercurile neoconservatoare se face deja lobby pentru o asemenea decizie: revista Foreign Policy scrie constant despre acest lucru, iar mai prestigioasa Foreign Affairs scrie în ultimul număr cum confiscarea activelor ruse din Europa pentru a finanța apărarea Ucrainei este o carte pe care Europa ar trebui să o joace. Legal, această confiscare nu poate fi decisă decât de o instanță. Confiscarea lor unilaterala din rațiuni politice echivalează cu un act de război și așa va fi interpretată în Rusia. Este echivalentul financiar al unei blocade militare. Și președintele Emmanuel Macron a declarat recent că o asemenea decizie este foarte greu, dacă nu imposibil de luat.

După declarațiile Kajei Kallas (pe atuici premier al Estoniei) despre continuarea războiului din Ucraina până la implozia Federației Ruse în zeci de republici etnice și ”pistolul de pe masă” al ministrului Apărării din Lituania, a urmat o conferință la Tallinn despre organizarea apărării agresive a Europei în fața Rusiei, fără sprijinul Statelor Unite. În România, după anularea alegerilor ce puteau fi câștigate de un candidat care vorbea despre ”înțelepciunea poporului rus”, nu putem decât să ne rugăm ca noul președinte să nu vorbească despre ”înțelepciunea baltică”.

”Chiar suntem serioși când sugerăm că UE ar trebui să meargă la război cu o putere nucleară fără ajutorul SUA? Sau vom fi șocați când vom afla că Trump nu vine să ne salveze? De ce ar face-o, dacă războiul ar porni din cauza unei acțiuni a europenilor? Europenii nu s-au gândit bine la asta, pentru că nu au fost obișnuiți să gândească strategic până acum”, scrie Eurointelligence.