Delegaţiile Ucrainei şi Rusiei au ajuns, joi seară, în cursul negocierilor desfăşurate în Belarus, la un acord asupra creării de coridoare umanitare, posibil printr-un armistiţiu temporar, iar negocierile ar urma să continue în a treia rundă.
„A doua sesiune de negocieri s-a încheiat. Din nefericire, nu sunt încă rezultatele aşteptate de Ucraina. Nu există decât o soluţie pentru organizarea de culoare umanitare”, a declarat consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak, unul dintre membrii delegaţiei ucrainene, citat de cotidianul Le Figaro.
Conform înţelegerii, vor fi create „coridoare umanitare” pentru evacuarea populaţiei civile din zonele în care se derulează confruntări militare. Pe durata evacuărilor, ar urma să fie valabile armistiţii în zonele culoarelor umanitare.
Şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a confirmat acordul privind formatul culoarelor umanitare, în scopul evacuării civililor din marile oraşe. Un alt membru al delegaţiei ruse a declarat, potrivit agenţiei Sputnik, că detaliile privind armistiţiul pe durată determinată urmează să fie stabilite de comandanţii militari ai ambelor părţi.
În plus, delegaţiile Ucrainei şi Rusiei au stabilit continuarea discuţiilor prin a treia rundă de negocieri, informează agenţia ANSA.
Negocierile sunt importante și de continuat.. Ovreiul buffon micuț, care se vrea ukran, trebuie să priceapă că iși protejează nația intr-un singur fel, dacă depune armele și trăiește in pace cu vecinul frate mai mare. Insă e prea vaccinat și drogat incât să vadă limpede.
România in NEUTRALITATE, că-i mai bună decât toate! Toată curca din ograda, cu microfon sau fără, condamană cu gura, dar feri-Doamne sa fie nevoie de faptă, ca nu vor fi destule găuri de şoareci (de laborator sau de câmp) în care să se vâre… Si nu uitați FRAȚI ROMÂNI, că şi Estul şi Vestul ne-au f*tut după bunul lor plac, de-a lungul istoriei. Şi nici unii dintre ei nu fac nimic din iubirea pentru NOI, ci INTOTDEAUNA din INTERESUL pentru ei!!!
E nevoie de un culoar umanitar catre Moskva.
Sunt atatia in Romania care vor sa scape de imperialismul NATO si UE.
Vor sa traiasca cu mama Rusie. Trebuie ajutati.
Isi tin economiliile in dolari si euroi spurcati. Ar schimba in ruble noi noute. Basca ca primesc de 100 de ori mai multe. Milionari ar fi toti nostalgicii rusofili.
Putem face o colecta din pensiile speciale.
Rusia sub concererea putinisto-kgb-ista nu vor respecta nicio intelegere cu nimeni niciodata! Exact ca un betiv care urineaza in fata aduerii mai tare a vantului care directioneaza urina spre cel care actioneaza, acesta mintindu-se prin euforia alcoolului, autoconvins ca a plouat pe canicula sau efectul unui caine la gard ori la trunchiul unui copac.
in tinuta de ”maidan 2014”, probabil tupeist, vulgar…
acoperiti de „razboi”, stanaele globaliste ane-umane, deschid „culoare” de emigranti intru babilonizarea europei. ceea ce tarile crestine nu acceptau, accepta acum cu bratele deschise… nu sunt ajutati romanii de acolo, dar sunt adusi migranti musulmani in masa.
Parca poti sa pui vreo baza pe cuvantul mujicilor! Niste criminali mizerabili fara onoare!
Un coridor umanitar direct in UK la „super inteligenta” cenusie sorosista sefa la externe Liz Tuss aia care indemna cetatenii englezi sa se inroleze sa lupte in Ucraina. Si care are la activ multiple prostii si gafe. Ca sfaturi tembele dau pe spinarea altora dar pe urma tot tarile de la granita cu Ucraina sufera.
@Taras Bulba …O sa pieritzi pe mana americanilor! Ucrainii sunt fraierii americanilor care isi rezolva conflictul cu Rusia folosindu – se de carnea de tun ucrainiana…..Zelensky este descreieratul. Va face martiri ca sa ajunga el eroul lumii, un actor grandoman si nebun……Putin nu a folosit mai mult de 100 de avioane desi dispune de 3.000. Putin nu a folosit mai mult de 50.000 de soldati si aia incepatori desi dispune de 10 ori mai multi, conform datelor din presa romana.
Astăzi presa ucraineană,rusă si internatională a relatat că general-maiorul Andrei Sukhovetsky, comandant adjunct al Armatei 41 din cadrul Districtului Militar Central al Rusiei, a fost ucis miercuri de forțele armate ucrainene care respingeau ofensiva rusă.
Putin,esti pe listă !
Arma ruso cecena e pe cale sa fie decimata in Ucraina,raportul de forte de de 5 la 1 in favoarea ucrainienilor!(editat) de la Kremlin va trebui sa faca apel ca mobilizarea unor contigente,ceea ce va fi un dezastru pentru populatia rusa si economia (editat)
Se bat, distrug tot ce iese in cale, dar cine plateste reconstructia? Poti sa te pui travers cu rusii, sa te tii cu coada sus, dar cine iti reconstruieste tara? Se spune ca ce-l mai destept cedeaza, doar prostul e intepenit in gandire. America este peste Atlantic, UE, are punga goala basca fiecare e pe barba lui. China a vrut sa le cumpere cateva fabric, dar de la Washington raspuns a fost no. Raman oamenii de rand prinsi intre lacomia, orgoliu si prostia conducatorilor
….Viteaza armată ucraineană a ucis 9000 de ostași ruși invadatori–a spus viteazul luptător prședinte ucrainean ! Unde ,cum și când au fost înmormântați ??? Cei omorâți pe front nu„ beneficiază de Servicii funebre” ???În războaiele despre care am citit erau brancardieri,sanitari,preoți militari! Acum printre atâtea IMAGINI RĂZBOINICE nu am văzut nici o imagine cu,,terifianta”activitate a acestei echipe! Nici la negocieri nu am văzut-auzit nimic despre acest tragic aspect!!
Gunoaiele Slave din Ukraina au Reputatie Istorica de Tradatori Notorii si Criminali cu Singe Rece.
Tovarasa Victoria Nuland le-a Promis Gunoaielor pe Maidan „Democratie” Americana, Lapte si Miere.
Astazi sub „Leadershipul” Scamatorului Zelenskyy asistam la o Catastrofa Umanitara de care se face vinovata Administratia Strigoilor de la Casa Alba a lui Zombie Joe TaliBiden, dupa Dezastrul Umanitar din Afghanistan de Anul Trecut cind Tigrii de Carton ai Pentagonului si NATO au Rupt-o la Fuga din Fata Talibanilor.
Inflatia a Scapat de sub Control, Preturile vor Exploda iar Haosul si Anarhia vor Curma multe Vieti ale Crestinilor !