Economistul Adrian Negrescu descrie sumbru viitorul economic al României în 2025.
Cu toate măsurile anunțate până acum, e clar că veniturile vor fi afectate, ceea ce îi va obliga românii la economii drastice.
Consumul de covrigi, aluzie la ocupația anterioară a premierului Cioacu, autorul situației de facto, ar fi o metaforă, dacă ne uităm la ce preț a ajuns covrigul.
„2025 se anunță a fi anul covrigului. La cum arată 2025 din punct de vedere financiar, pentru mulți dintre români va fi anul în care vor mânca mai mulți covrigi ca niciodată. Înghețarea salariilor și a pensiilor, a alocațiilor pentru copii și a celorlalte forme de susținere pentru cei vulnerabili – măsuri specifice unei țări din lumea a treia, nicidecum unei economii europene – vor face ca puterea de cumpărare a oamenilor să continue să scadă pe fondul inflației care se va menține, în acest an, peste 5%,” a declarat Negrescu.
„Lună de lună, pas cu pas, oamenii vor simți cum banii nu le mai ajung și cum viața lor devine mai scumpă. Și vor ajunge la covrigi, ca în anii ’90”, precizează acesta.
Plafonările la energie, gaze și alimente de bază sunt, spune Negrescu, ineficiente, ele nu vor schimba situația românilor. Deficitul bugetar va fi, așadar, acoperit prin măsuri fiscale dure, arată economistul.
„Vor continua să crească taxele. La asta s-au dovedit cei mai inventivi. După reintroducerea taxei pe stâlp, o aberație economică demnă de o țară bananieră, vor urma taxe mai mari pe muncă și pe consum,” a precizat Negrescu.
Se schimbă TVA, dar și modul de impozitare a salariilor
„De exemplu, de la IT-iști statul va aduna, lunar, un plus de 30 de milioane de euro, adică cam 300 de milioane pe an. Suma e infimă raportată la dimensiunea deficitului bugetar record, de peste 30 de miliarde de euro. Probabil și IT-iștii, în ritmul ăsta, vor ajunge la covrigi”, mai spune economistul.
„Într-o economie sufocată de taxe, de impozite, de lipsa de predictibilitate fiscală, de scăderea consumului, a investițiilor și de blocajul financiar, un singur sector va dudui, probabil, în 2025. Cel al producției de covrigi”, arată Negrescu.
da da .. covrigi sunt, covrigar va fi , barbut aveti , beti sau treji nu faceti greve ca dati in maruntis=isi pierde valoarea .. si din iobagei deveniti iobagi premium !!!
Cei mai buni covrigi sunt tot ăia din coadă de câine!
…”romanii vor manca mai multi covrigi”…
Ce sa intelegem din aceste cateva cuvinte? Ca d-l Negrescu nu este si el roman? Ca daca era, ar fi trebuit sa declare, de exemplu, ca „noi, romanii vom manca mai multi covrigi”… Crede el ca pana acum romanii au mancat toata ziua doar covrigi? Doar atat cunoaste el despre poporul roman? In functiile pe care le-a avut sau le are, ce a facut el sau ce va face pentru ca romanii „sa nu mai manance covrigi” ? Asta ar fi trebuit sa aflam.Si ce fac pentru Romania si romani toti aceia care s-au plasat constient, permanent, in locuri, posturi, functii unde intotdeauna „umbla cainii cu covrigi in coada”? Zic si eu, nu dau cu paru’ !
PRIMA ZI DE PENSIE ESTE PE 10 IANUARIE 2025 ! Pana o Veni Pensia Trebuie Rabdare si Covrigi ! Ca Bani de Mancare nu mai sunt !
Vrea să spuna: ‘… gaura de la corigi’!
Nu vad de ce 2025 va fi anul covrigului.
Eu cred ca va fi mai curand anul nanocipurilor pe care romanii le vor bea cu apa care nu este H2O, recomandata de dl presedinte Calin Georgescu……[Rumburak]
nu s-a spart niciun buboi… sistemul financiar-bancar mondial va crapa pentru ca este construit pe emitere necontrolata de moneda (doar in functie de necesitatile unora) si este inflationist prin el insusi. masa mare de bani sta bine unde e ea acum, o mica parte se plimba prin asa zisele conturi… nimeni, niciodata nu a vazut atitia bani cit se spune ca ar exista… oricum nu stie nimeni citi bani exista. se fac alocari din pix iin functie de tinte. daca asta se intimpla sintem o tinta. iar SRI e la fel de timp si idiot ca si pina acum.
cineva trebuie să plătescă pentru România cea europeană, pentru funcționarea “statului” a deep state-ului român cela atât de pro-european cel care tocmai s-a jucat de-a uite alegerile nu-s alegerile .
Cine?
Firmele străine kanci ele plătesc efectiv jumătate din ce plătesc firele românești la același cifră de afaceri deci cine ?
Europa ?
Europa e nițeluș ocupată în a plăti pentru Ucraina.
Nu rămâne decât :
* munca din România (deci kanci scutiri pt IT , construcții & altele)
* capitalul românesc care nu poate face optimizări fiscale find prins cu “stâlpul” ne-optimizat)
luați de , luați de.
hai luați cu polonicul
iaurt cu covrigi se poate?
Da, dar sunt covrigi comasati pro-europeni!
Găștile de hoți și trădători „pro-europeni”, „pro-occidentali” au adus țările în care operează la dezastru economic. Agendele think-tank-urilor globaliste cer prăbușirea civilizației ca unica politică acceptabilă.
Asta înseamnă „durabilitate, echitate, tranziție verde” și alte minciuni globaliste, împărțirea lumii între cei mai bogați 1% ai planetei.
Corectie: locuitor
Stimate Domn Negrescu, a numarat cineva stalpii? Surpriza va fi: sunt cate unul pentru fiecare locuitot!
eeconomistul venit de aiurea e propietarul unei ‘multinaltionala’ SRL din popesti-leordeni unde baza alimentatiei e covrigul,stie ce spune
O sa ii mananci tu, tatal e judecator. Nu a invatat degeaba atatia ani.
Nu atât prețul în sine *piperat cât uniformitatea contrariază. Anepece doarme.
O sa vin ma covrjgraul sef de guvern sa spuna pofta buna la programul de guwefnare gaura din covrig care se tot mareste cat PIB-u
nu manac decat rar paine si mai rar covrigi…lapte nici atat, nici rosii pt ca am impresia ca toate sunt cultivate in apa/solutii nutritive/stiintific…iar energie consum putin cu un bec de 5W etc.
Nu va mai strofocati sa speriati poporul. Dintr-un anumit unghi ar trebui sa fim multumiti chiar fericiti pt ca la noi nu-i ceea ce este in Est…o tragedie…ca n-ai avea decat apa si paine si tot ar fi bine decat sa stii ca iti sunt copiii in primejdie.
Ca ar fi bine sa gestionam cu multa ratiune criza economica este una, dar nu mai necajiti oamenii…
S-a spart buboiul! O să mâncăm gaura covrigului!