Nelu Tătaru, interdicţie de a-şi exercita profesia

Fostul preşedinte al PNL Vaslui, Nelu Tătaru, s-a prezentat

De L.V.
Nelu Tătaru, interdicţie de a-şi exercita profesia

Fostul preşedinte al PNL Vaslui, Nelu Tătaru, s-a prezentat

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a fost plasat, luni, sub control judiciar pentru 60 de zile, el primind, totodată, interdicţia de a profesa, pe perioada măsurii preventive.

Tătaru a fost prezent, luni, la sediul DNA Iaşi, unde a fost audiat şi i s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat. El este acuzat că ar fi primit bani şi bunuri alimentare de la pacienţii săi de la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian”, unde Nelu Tătaru este angajat ca medic chirurg.

Avocata lui Nelu Tătaru a menţionat la ieşirea de la DNA că măsura controlului judiciar este nejustificată şi va fi contestată. Ea a spus totodată, că Nelu Tătaru nu apare pe înregistrările făcute de DNA cu mâna pe bani.

„Pe înregistrări nu apare nicăieri doctorul Tătaru cu mâna pe măcar un leu. (…) Este nelegal să i se scotocească în telefonul mobil având în vedere că dumnealui are discuţii cu alţi parlamentari şi alte persoane care au imunitate, la fel cum este nelegal că s-a violat viaţa privată a sute de pacienţi”, a afirmat avocata Sandra Grădinaru.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. O crima sa interzici unui medic renumit, intr-o zona in care nu sunt medici, repet, o crima sa ii interzici sa profeseze. Interlopii in rromanistan au voie sa ..profeseze, pe interlopi nu ii derenjeaza nimeni, in schimb medicii parca sunt dusmanul de clasa. Tara de lumea a treia vom ajunge cat de curand.O tara in care va exista clasa bugetarilor de lux, clasa pretorienilor (bugetarii de rand si institutiile de represiune) si clasa saracilor, a celor ce se vor zbate sa-si plateasca facturile si darile pentru viata de lux a celor amintiti.

  2. INTERDICTIA DE EXERSARE A PROFESIEI TREBUIE IMPUSA TUTUROR CORUPTILOR SI IMORALILOR CARE PRESTEAZA SERVICII IN SISTEMUL JUDICIAR; JUDECATORILOR, PROCURORILOR, AVOCATILOR, EXPERTILOR, POLITISTILOR, GREFIERILOR ETC

  3. Si restul? L-au gasit doar pe el, tap ispasitor? Unde sunt greii sacilor negri: Arafat, Directorii de spitale, sefii de sectie? Unde sunt toti cei care au semnat ordonantele neconstitutionale de ucidere a romanilor si de suspendare a drepturilor fundamentale? Cine raspunde pentru crimele odioase din spitale, incuierea oamenilor in camere? Cine raspunde pentru constrangerea otravirii cu substante necunoscute, denumite fals vaccin, in urma careia acum mor oamenii pe capete si, desi exsita plan in ieuropa de despagubire, in Romania taceti toti malc? Cum de va rabda pamantul, criminalilor?

  4. Doamne fereste! Pai, la un malpraxis banuit (ca sa nu zic ce ‘opineaza’ procurorii), lasi liber la atingerea pacientului, ca la Sf. pantelimon, dar nu numai, dar la o presupusa primire de ‘atentii’, fara a afecta pacientul de vreun fel, ii interzici exercitarea profesiei?! Mai, mai…sa nu ne pregatim de un nou caz Palisano…

  5. Sa ia aminte toate uneltele sistemului corupt. Dosarele stau la sertar doar o vreme. Degeaba executa si tradeaza la comanda interesele Romaniei. Stapanul le da in final un sut in fund!

  6. Pai ce, vreti sa spuneti ca pina acum „si-a exercitat meseria” ? … (ps : stiu pe cineva, ma rog, o loaza, care a urmat Medicina in Romania si nu se intoarce in Franta, ca sa-si exercite chipurile meseria, pina nu-si face „plinul” ! …)

  7. Tatare te-au scos pe tusa pentru ca ereai in gasca lui Orban. Cu dreptatea facuta de securisti o sa mori in puscarie.

  8. omul cu cocoasa=nu doctorul cu cocoasa
    putina foarte putina carte a invatat acest impostor ca multi alti doctori din Romania

  9. Tataru nu e decat o unealta care dupa ce a fost folosita ajunge la cos, unde ii este locul.
    C-asa-i in tenis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.