Sub titlul „1970-2010 – 40 de ani de artă graffiti”, casa pariziană de licitaţii Artcurial anunţă, pentru 22 martie, o vânzare dedicată unuia dintre sectoarele cele mai controversate ale artelor vizuale: street art. Apărute la New York, la începutul anilor ’70, celebrele graffiti, realizate pe zidurile caselor, pe pereţii vagoanelor de cale ferată sau pe orice suprafaţă liberă din mediul urban, au provocat de multe ori un adevărat scandal, ajungându-se până la intervenţia poliţiei.
Grupaj de Magdalena Popa Buluc şi Victoria AnghelescuDin vagoanele de marfă în sala de expoziţii
O serie de artişti au considerat o provocare introducerea artei într-un mediu neartistic. Există mai multe nume pentru această artă, realizată în tehnici diferite. Unii dintre autorii acestor lucrări au devenit celebri, cum ar fi JonOne, Seen, Blade, Crash, Danze, Futura…, operele celor care au trecut de la zid la pânză, păstrând caracteristicile genului, fiind evaluate la mii de euro, căutate de colecţionari şi vândute de obicei la sume mult mai mari decât estimaseră galeriştii. De altfel, arta străzii a intrat de ani buni nu numai în galerii, dar şi în muzee, un exemplu în acest sens fiind Banksy, căruia Galeriile Tate Liverpool i-au organizat, în 2009, o răsunătoare retrospectivă.
Pe piaţa de artă, cele mai importante rezultate au fost obţinute în 2008. Criza economică a avut drept efect o mai severă selecţie a lucrărilor de street art propuse acum spre vânzare, galeriştii şi casele de licitaţie urmărind întregul traseu artistic al artiştilor aparţinând acestui domeniu, considerat de galerista Magda Danysz din Paris „ultima mare mişcare artistică a secolului al XX-lea”.
În licitaţia de la Artcurial vor fi propuse 100 de piese, printre care două mari pânze ale unor artişti importanţi din New York, care nu mai sunt în viaţă: A-One şi Dondi White. Lucrarea primului, realizată în 1985, este estimată la 14.000-16.000 de euro. Cea a lui White (1983), la 15.000-20.000 de euro. Ambele provin dintr-o colecţie particulară olandeză şi au fost expuse, recent, la Galeria Cartier, care a dedicat o importantă manifestare, intitulată „Născute în stradă – graffiti”, în interiorul şi pe zidurile clădirii, acestui tip de artă.
Printre celelalte nume-vedetă se numără Blade, Quik, Seen, autorul unei pânze de 120×173 de centimetri, intitulată „Psychotic Twirl”, realizată în 1984 (aerosol pe pânză), estimată la 3.000-4.000 de euro, sau Crash, cu o compoziţie abstractă, numită „Metal pe metal”, o pictură cu acrilic şi aerosol pe pânză (1993), având aceeaşi estimare financiară. Colecţionarii vor putea licita şi pentru o imensă pânză a americanului JonOne, de dimensiuni considerabile (2×3 metri), evaluată la 15.000-20.000 de euro. Marcat de lucrările înaintaşului său A-One, JonOne a trecut de la trenuri la pictura pe pânză, evoluând către un abstracţionism colorat, devenind favoritul câtorva galerii de artă contemporană din Paris, printre care Le Feuvre şi Magda Danysz. În ceea ce-l priveşte, consideră specialistul în domeniu al Casei Artcurial, Arnaud Oliveux, „cererea tinde să depăşească oferta”.
Sunt puse în vânzare, pentru prima dată, şi schiţe din anii ’80, de mici dimensiuni, semnate de „tenori ai genului”, cum îi numeşte Alexandre Crochet în revista „Beaux Arts”: Blade, Crash, Daze sau Futura. Preţul lor oscilează între 600 şi 800 de euro.
Lydia, umbra fidelă a lui Matisse
Lydia Delektorskaya a cunoscut tragedia şi bucuriile. Orfană de la vârsta de 12 ani, emigrează din Rusia natală în Franţa, se căsătoreşte la 18 ani şi divorţează la 20. Devine damă de companie, înainte de a fi modelul lui Matisse. A purtat culorile acestui pictor, de la violet la oranj şi verde, în rochiile sale înflorate, pe care le dezbracă pe fotoliile maestrului. Apare în nu mai puţin de 90 de tablouri şi sute de desene. Palatul Fenelon expune, până la 30 mai, sub titlul „Muza şi modelul lui Matisse”, 21 de tablouri şi 120 de desene, dintre care unele inedite, fructul intensei relaţii dintre pictor şi modelul său. Fotografiile ei, cele mai multe datorate marelui Cartier-Bresson, şi câteva obiecte personale completează imaginea acestei idile artistice. Era fără îndoială o femeie extrordinară, de o frumuseţe siberiană blondă frapantă, cu un corp sculptural de dansatoare. „Lydia este un înger, unul adevărat, sunt sigur. Câteodată”, scria în 1949 Henri Matisse. După moartea pictorului, Lydia continuă să documenteze arta celui care a făcut-o celebră.
Cinci milioane pentru o seringă
La Las Vegas este anunţată, pentru 25 iunie, vânzarea la licitaţie a seringii care a conţinut doza de anestezic letală pentru Michael Jackson. Preţul porneşte de la cinci milioane de dolari. Familia megastarului încearcă să blocheze tranzacţia, pe care o consideră o jignire şi o umilire post-mortem a interpretului, manifestându-şi, în acelaşi timp, indignarea faţă de încercarea de câştiga bani prin umilirea morţii cuiva. Proprietarul seringii a declarat că, în cazul în care va fi împiedicat să o vândă, va pleca în alte ţări, ca Brazilia şi Libia, unde nimeni nu va avea nimic de obiectat.
Pictură – Top 10
Lista celor mai scumpe 10 lucrări de artă vândute vreodată într-o licitaţie de artă începe cu un Jackson Pollock, achiziţionat, în 2006, cu 140 de milioane de dolari. Pe locul al doilea se situează Willem de Kooning, cu „Femeie III”, vândut în acelaşi an cu 137,5 milioane de dolari. Urmează, în ordine, „Adele Bloch-Bauer” de Gustav Klimt (135 de milioane de dolari), „Băiat cu pipă” de Pablo Picasso (104,2 milioane de dolari), „Dora Maar cu pisică” a aceluiaşi pictor (95,9 milioane de dolari), „Portretul Doctorului Gachet” de Van Gogh (82,5 milioane de dolari), „Bal la Moulin de la Galette” de Renoir (78,1 milioane), „Masacrul inocenţilor” de Rubens (76,7 milioane), „Portretul artistului fără barbă” de Van Gogh (71,5 milioane) şi natura statică „Perdea, ulcior şi fructieră” de Cézanne (60,5 milioane)
Impresionismul şi panglicile roşii ale lui Manet
Un mare mit al modernităţii s-a stins la Madrid. Cei care preferau să viseze la impresionism ca la o generaţie spontanee, ivită din valuri în 1874, nu trebuie să se mai gândească la asta. O expoziţie, intitulată „Impresionismul o nouă Renaştere”, cu 90 de capodopere, oferită publicului spaniol de către Fundaţia Mapfre, cu lucrări de la Courbet la Berthe Morisot, de la Monet la Manet, de la Whistler la Cezanne, subliniază tensiunile care au dus la naşterea curentului, tensiuni generate de dezastrele celui de al Doilea Imperiu. Unul dintre momentele relevante ale aventurii a fost şi vizita, în 1865, a lui Manet la Prado.
Influenţa Spaniei se simţea la Paris încă din epoca romantică şi a fost vizibilă mai ales odată cu expunerea lucrării „Fluierul” a lui Manet la salonul din 1866. Monet şi contemporanii lui se dovedesc capabili să distrugă cu fineţe mitul unei arte dezlegate de mediul ambiant. Vestitele panglici din „Doamna cu evantaiul” a lui Manet reprezintă relaţia impresioniştilor cu înaintaşii. Taboul „Olympia” cu panglica neagră, care i-a scandalizat pe contemorani, a devenit, la sfârşitul vieţii artistului, panglica roşie a Legiunii de Onoare, într-o pictură găsită în atelier la moartea lui.
Culorile lui Pirandello
La Galeria Naţională de Artă Modernă din Roma, inaugurată în octombrie 2009 după numeroase restaurări, este deschisă expoziţia pictorului Fausto Pirandello, artist care a trăit între Roma şi Paris, în umbra celebrului său tată. Până la 2 mai sunt prezentate aici peste 40 de opere, printre care şi faimosul portret al lui Luigi Pirandello, intitulat „Prea roşu”, care l-a enervat, în epocă, pe Mussolini şi care a fost donat muzeului. Personajul, cu un manuscris în mână, cu o privire rece, reuşeşte să comunice prin tonurile de clar-obscur sinteza unei vieţi. Expoziţia vorbeşte şi despre relaţia tată-fiu, prin nenumăratele scrisori, în care cel din urmă era încurajat să picteze.
Mesă pentru timpul prezent
O instalaţie în mişcare? Un tablou viu derulat în timp? „Descrierea unei bătălii”, creat la ultimul festival de la Avignon de coregrafa Maguy Marin, al cărei stil aminteşte de acela al Pinei Bausch, se află pe primele locuri în clasamentul celor mai vizionate spectacole de teatru-dans. În 2003, ea a fost distinsă cu Premiul Festivalului de Dans American, care se acordă rareori unui coregraf din afara SUA. Splendoarea plastică propusă este terifiantă. Războiul este atât pe platou, pe câmpurile de luptă, dar şi în cimitire, printre pietrele tombale. Această piesă poetică este pusă în scenă cu o extraordinară simplitate şi o frumuseţe care transcende epocile – Războiul Troiei din „Iliada”, într-o compoziţie de Paolo Uccello, dar şi războiul din ex-Iugoslavia. Nouă bărbaţi şi femei care recită texte din Homer, Hugo, Kleist…
Dolores Ibarruri avansează pe un pământ acoperit de diverse ţesături distanţate unele de altele. Personajele se deplasează ritmic, împrăştiind scuturi, armuri sub care se ivesc pete de sânge, trupuri dezmembrate. Interpreţii se drapează în aceste textile divers colorate, devenind figuri de teatru prinse într-un ritual emoţionant. Reprezentaţia se află la jumătatea drumului între arta plastică şi spectacolul vivant şi va avea loc duminică, la Théâtre de la Ville din Paris.
YSL, creatorul secolului?
O retrospectivă a marelui creator de modă Yves Saint Laurent, „40 de ani de creaţie”, ce prezintă 307 modele de haute couture şi pret-a-porter create de apreciatul designer între 1958 şi 2002, a fost deschisă recent, la Petit Palais din Paris. Se spune că el a împărţit panteonul modei cu Coco Chanel. În drumul către glorie – „doliul se naşte din fericire”, spunea Madame de Stael -, el s-a împărţit între atenţia femeilor, a presei şi a prinţeselor de pe cele două maluri ale Senei, dar şi ale lumii întregi. Pentru Pierre Bergé, a fost ca un Pygmalion, protector, amant şi prieten. A fost primul creator al stilului Chanel care a dat o altă înfăţişare femeilor, cu primii pantaloni creaţi de el pentru Lauren Bacall, primul care i-a oferit lui Catherine Deneuve un smoking, pentru filmul creat de Bunuel, şi primul „jumpsuit” pentru seară, primul care a şocat femeile cu modelele profesioniste fardate, la colecţia „40”, primul care a făcut să defileze manechinele negre, Iman şi Katoucha.
Şi, mai ales, a fost singurul creator de modă în viaţă care a avut o expoziţie la Metropolitan Museum din New York, în 1983. YSL a redefinit vocabularul stilului. De-acolo din cer ar fi supărat şi ar privi cu dispreţ această lume ale cărei ambiţii vestimentare se limitează la căutarea confortului. Expoziţia este o ocazie pentru revenirea influenţelor lui Yves Saint Laurent asupra modei actuale: sahariene, taiorul pantalon, smokingul, combinaţii de culori puternice şi vii, bijuterii în stil baroc. Găzduirea expoziţiei în somptuoasele săli de la Petit Palais, alături de încăperile în care sunt prezentate capodopere semnate de mari maeştri, se datorează faptului că „Yves Saint Laurent este el însuşi un maestru”, după afirmaţia directorului muzeului, Gilles Chazal.
