News alert: Toader devoalează care sunt principalele modificări la legile justiției

Tudorel Toader a prezentat, luni, prevederile OUG pe legile justiţiei care a fost adoptată de Guvern, precizând că sunt schimbări în privinţa detaşărilor procurorilor, că interviurile pentru procurorii-şefi vor fi transmise în direct, arhivate şi văzute de oricine şi că ministrul poate sesiza Inspecția Judiciară.

„Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul Justiției. Suntem în momentul în care se încheie momentul de dezbateri pe cele trei legi ale justiției. A fost publicată și cea de-a treia lege, care urmează să intre în vigoare mâine. Pentru corelarea unora dintre cele trei legi, pentru preluarea unora dintre recomandările Comisiei de la Veneția pentru preluarea unora dintre solicitările scrise, explicite ale CSM. Pentru alte corelări, Guvernul a adoptat prezenta ordonanță de urgență. Noi considerăm și eu, ca ministru al Justiției, consider că modificările aduse legilor justiției se vor dovedi benefice pentru activitatea de înfăptuire a justiției, pentru cetățeni, pentru suplimentarea garanțiilor de realizare a drepturilor și libertăților fundamentale”, a spus Toader.

„Se măreşte vechimea pentru cei în magistratură, pentru cei care vor dovedi funcţia de procuror general ÎCCJ, prim-adjunctul, funcţiile de conducere de la DNA şi DIICOT, care va fi durata de vechime minimă de 15 ani. Deci de la 8 ani la 15 ani”, a declarat Tudorel Toader.

Prin OUG se stabilesc şi paşii de urmat referitor la numirea procurorilor de rand înalt. Astfel, sunt introduse în lege interviuri transmise în direct pentru procurorii-şefi, care vor fi arhivate şi vor putea fi văzute de oricine.

„La nivelul Ministerului Justiţiei, când se fac acele interviuri pentru a se propune preşedintelui candidaturile la nivel de rang înalt, Comisia a spus să dăm dovadă de mai multă transparenţă. Am preluat de la CSM respectivele interviuri şi susţineri de proiecte manageriale şi vor fi transmise în direct, vor fi arhivate şi vor putea fi văzute de oricine e interesat”, a precizat Toader.

Schimbări sunt şi în ceea ce priveşte detaşările procurorilor. Procurorul general nu va mai decide detaşările de la parchete, ci Secţia pentru Procurori a CSM.

„Astăzi când vorbim, detaşările de procurori, inclusiv în funcţii de conducere, se realizează de către Secţia de procurori, când e vorba de parchete de pe lângă Curtea de Apel, de la judecătorii. Detaşarea, delagarea o dispune procurorul general al României. S-a vorbit de separarea carierelor între procurori şi judecători, ca să decidă Secţia procurori CSM în privinţa carierei procurorilor, iar secţia judecători a CSM să decidă la CSM”, a completat Toader.

La DIICOT şi DNA, creşte vârsta la 10 ani de experienţă în profesie, pentru a accede în funcţia de procuror la aceste structuri. „Am eliminat posibiltatea revocării procurorului din structura DNA, DIICOT de către procurorul şef în prezenta avertismentului, cea mai mică sancţiune. Viitorii procurori care vor funcţiona la Secţia de investigare a infracţiunilor în justiţie vor beneficia de procurori detaşaţi în condiţiile legii”, a spus Toader.

O altă prevedere a OUG este cea potrivit căreia ministrul Justiţiei poate sesiza Inspecţia Judiciară.

„Comisia de la Veneţia a reţinut faptul că cei doi reprezentanţi ai societăţii civile în CSM nu au drept de vot în plenul CSM. Şi ne scrie Comisia de la Veneţia cât de important e ca aceştia să aibă drept de vot. Înţeleg acum că dezinformarea e cauza. Constituţia spune că reprezentanţii societăţii civile participă la plenul CSM, cu drept de vot. E adevărat că în lege nu scria explicit că au drept de vot, dar cei doi reprezentanţi ai CSM întotdeauna au participat la plen şi au avut drept de vot. Dar ca să fie limpede reprezentanţii societăţii civile participă cu drept de vot la lucrările plenului CSM, astfel cum scrie în Constituţie. Ministrul Justiţiei poate sesiza Inspecţia Judiciară pentru a se stabili dacă sunt săvârşirite abateri disciplinare de procurori. Numai de procurori, subliniez. Prin raportare la 132 din Constituţie care spune că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei. Autoritatea ar fi pur declarativă, dacă nu ai avea şi un instrument juridic”, a precizat ministrul Justiţiei.

O altă modificare se referă la revocarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. „Faptul că membrii CSM pot fi revocaţi din funcţie, dacă citez „pierd încrederea celor care i-au ales”. Ori încrederea e factor de natură subiectivă care nu poate fi cuantificat şi atunci acelaşi lucru în care eu am încredere, altul să nu aibă încredere. Această abordare subiectivă nu trebuie să se reflecte în statutul unui membru al CSM. E recomandarea Comisiei de la Veneţia. Am eliminat-o şi am preluat elemente procedurale primite de la reprezentanţi ai CSM”, a completat Toader.

Apelurile vor fi judecate în complet de trei judecători din 2020, potrivit modificărilor aduse legilor justiţiei prin ordonanţa de urgenţă adoptată luni de Executiv şi prezentată de ministrul Tudorel Toader.

„Se prevede că pe viitor apelurile se vor judeca în complet format din trei judecători. Consiliul Superior al Magistraturii s-a adresat în scris Ministerului Justiţiei cerând să amânăm intrarea în vigoare a acestei dispoziţii pentru că n-au cum să constituie complete din trei în condiţiile în care deja au deficit de judecători”, a explicat el.

Ordonanţa de urgenţă prevede şi o serie de modificări în ceea ce priveşte amânarea pensionării anticipate a magistraţilor. Dacă varianta iniţială a OUG prevedea amânarea pensionărilor anticipate până pe 31 decembrie 2022, cea adoptată de Guvern luni prevede amânarea doar până la finele anului 2019. „Pentru a ţine echilibrul între dorinţa unora de a se pensiona la 20 de ani în profesia de magistrat, de a răspunde preocupărilor Comisiei de la Venetia, s-a adoptat soluţia amânării până la finele lui 2019, timp în care se va vedea cum se aşează sistemul”, a declarat ministrul.

Tudorel Toader a explicat că nu a mers la Comisia de la Veneția pentru a negocia soluțiile din ordonanța de urgență. 

„Eu nu am mers la Comisia de la Veneția în aceste săptămâni pentru a negocia, cum am auzit în spațiul public, soluțiile din ordonanța de urgență. Nu am mers la sediul Comisiei de la Veneția nici pentru a solicita și a lua aprobare pentru aceste soluții. Nu am mers la sediu pe cont propriu, fără o prealabilă dezbatere cu decidenții din țară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

7 Comentarii

  1. Cum rămâne cu răspunderea magistraţilor, Toadere? Aia e baza. Zi cum ai fâsâit-o !

  2. „… eu nu am mers la Comisia de la Veneția în aceste săptămâni pentru a negocia, ..” normal, nici nu se punea problema unor negocieri, a fost pentru a ridica personal modificările, dar, ” nu pe cont propriu..” ci, cu ‘binecuvântarea’ decidenților !

  3. Legat de Legea raspunderii magistratilor, nu prea aminteste Ministrul JUSTITIEI, domnul Tudorel Toader, cred ca legea asta este de o importanta capitala in a limpezi lucrurile in actul de justitie din tara noastra ! Sa auzim si de mai bine !

  4. @Domnul ministru de la justiție chiar a fost judecător și la CCR; numit de Traian Băsescu ?

    ARTICOLUL 115
    (1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
    (3) Prin lege organică se reglementează:
    l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
    ?
    Opinați că știrea ar putea fi, „fake news” ?

  5. Ce orgolios e profesorul! S-a dus la Comisia de la Venetia sa le predea o lectie despre excelenta in justitia din Romania ,autori de curs Toader & Dragnea. Nimic nu merge bine in tara asta! Demagogie,impostura,incompetenta,hotie,prostie,etc.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.