SF Politic – Ni Ciu, Prim Ministrul României este un chinez sadea

Ni Ciu, Prim Ministrul României, este un chinez sadea, zombat în mare secret de americani, să le tragă clapa rușilor care, ca să le tragă clapa americanilor, l-au zombat pe Președintele Ungariei care, că să tragă clapa românilor, l-a zombat pe Mihai Beniuc. Mihai Beniuc? Pagubă-n ciuperci! Ăsta e valul cinci al pandemiei de ticăloșie care lovește România venind dinspre America, Rusia, China, Marea Britanie, Franța, Egipt și Senegal, spune, destul de serioasă, crainica de la CNN. Și leșină în fața camerelor de luat vederi. Nu ne mai interesează momentul ăsta, ne concentrăm un pic pe lideri. Președinții, sub scutul patriotic al serviciilor secrete, fug mâncând pământul să se ascundă în buncărul atomic. S-a dat cod roșu de politică perversă și ticăloasă. Parlamentele sunt șterse de pe fața pământului de rafalele ucigătoare. Organizațiile politice, cuprinse de perplexitate preț de o secundă, sunt arse de suflul exploziilor de lipsă de caracter ce împânzesc lumea de la un capăt la altul. Pandemia de ticăloșie nu iartă pe nimeni, micii afaceriști din Europa, Africa și Asia se transformă în niște kilări puși pe fapte mari, nimic nu mai rămâne în picioare. Toate înțelegerile necurate cad în serie, e o hărmălaie de neoprit. Toate partidele sunt prinse în ofsaid, șpăgile de milioane de euro nu mai valorează acum nimic, nu mai ai ce să faci cu banii ăștia. Noua mafie politică rade tot, nu iartă nimic. Poliția e decimată. Jandarmeria e decimată. Marile gonfleuri generalisime sunt de tristă amintire, nu mai valorează un sfanț. Afacerile coloneilor se destramă fără drept de apel. Mafia bugetarilor primește lovitură după lovitură, miniștrii sunt arestați de junta neocapitalistă care face legea pe străzi cu Capitalul lui Marx sub braț. Toți cei care n-au luat în seamă avertizarea de cod roșu de politică perversă și ticăloasă își pierd bruma de avere, noua clasă politică ticăloșită are acces la toate conturile bancare de pe mapamond. Mafia rusă intră în dizgrație. Mafia chineză e decimată. Mafia americană e de domeniul trecutului. Armatele o lălăiesc, generalii nu înțeleg noua situație. Se zvonește că din spațiul cosmic va veni, pe neașteptate, Marele Impuls Magnetic care va arde toate calculatoarele, smartfoanele și tabletele într-o miime de secundă. O să mai apară o cometă, vine un val tsunami, se schimbă axa pământului. Undeva, pe deal, un cioban privește nedumerit dronele care trec în valuri către Rusia, către America, către Australia. Niște parlamentari, rămași fără joburile grase, redescoperă cât de frumoasă e viața și fac temenele unui Dumnezeu imaginar pe care l-au reinventat în regim de urgență dintr-o speranță aiurea-n tramvai. Câțiva membri marcanți ai ocultelor mondiale îi urmează la mică distanță, gâfâind din greu pe bolovănișul abrupt. Sunt cu toții plini de sudoare. O bătrână de treabă, rătăcită din folclorul stradal pus la grea încercare în aceste zile de mare cumpănă, le dă să bea din ulciorul ei fermecat. N-are nici un sens să aplaudați această faptă bună pentru că, fix peste patru minute, un asteroid îi va strivi pe toți aceștia într-un impact geologic epocal. Nicăieri nu se zărește o rază de lumină. Noile afaceri ticăloase duduie, întreaga țară e sub presiune mai ceva ca un samovar. Milioane de oameni rămân fără slujbe și descoperă acum cât de periculos e să votezi la plezneală, cu curul, nu cu logica vieții, vai de capul lor. Asta e povestea. Potrivit unor surse demne de încredere, care însă vor să-și păstreze anonimatul, codul roșu de politică perversă și ticăloasă se prelungește până la o dată pe care o vom anunța ulterior.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

2 Comentarii

  1. Ni Ciu sau Ma Ciu își puse chimonoul. Surpriza. Pantalonii refuzau sa între în cele doua exemplare ingrasate, în semn protest fata de creștea in dimensiuni a coapselor și fesierilor, asa ca nadragii intrară instantaneu în greva foamei. Le cerura și mușchilor cvadricepsi a lui Ma Ciu sa între în greva , dar aceștia refuzara. Se obișnuusera cu confortul și alimentația din abundenta. Ma Ciu rămase surprins, ba chia speriat de atitudinea pantalonilor, dar își reveni rapid, la îndemnurile croitorasului cel viteaz, si-i concedie fără regrete, pe motiv ca sunt infiltrati cu susținători a lui Putin. Urgent croitorasul cel viteaza îi confectiona o pereche de pantaloni fusta care corespundeau noilor dimensiuni NATO și UE. Pantalonii fura apreciați și de latura lgbtiqista a securității natiinale și a celui de la Cotroceni și caracterizați drept pantaloni cu sex incert în căutarea stabilității genului neutru de feminin. Generalul se înroși de bucurie și întra hotărât pe saltele ca să exerseze o secerare de picior și de sold. Ca sa nu se accidenteze, secerarare de picior o facu cu o secera fără ciocan, primita cadou de la varul sau, mare activist comunist, iar la secerarea de sold renunta fiinda începu să vorbească sacadat și soldul nu reacționa corespunzător. Transpirat, peste măsură, se îndrepta spre baie și facu un dus. Sub dus constata ca cu cât se spala mai intens cu atat se simțe mai jegos, asa ca chema pe unul care spala cetățenii de plagiat sa-l spele. Acesta rosti o formula magica și trecu la treaba. Șeful simți cu jegul nu-l mai deranjează. ” Sunt ca și nou. Nou și bun de manevrat. Azi o sa ma ducă trupele NATO im poligon și o sa facă noi antrenamente cu mine. Vine și J Eg, președintele meu iubit. Sper sa nu ne mai pună sa facem salturi înainte prin noroi, ca sa umilească, fiindcă avem și noi demnitatea nostra, iar onoarea de general se simte lezat și protestează în bocanci.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.