Nichita Stănescu, omagiat, la 82 de ani de la naştere

Astăzi, la ora 18.30, la Institutul Cultural Român, va fi prezentat spectacolul aniversar Dreptul la timp, un recital inedit de poezie şi flaut. Isabella Drăghici, acompaniată de Ştefan Diaconu la flaut, va recita versuri din cele mai cunoscute volume ale poetului Nichita Stănescu, de la naşterea căruia s-au împlinit, la 31 martie, 82 de ani.

Printr-o metamorfoză în care muzicianul îşi asumă rolul conştiinţei poetului, iar actriţa devine întruparea acesteia, poezia însăşi, recitalul va aduce pe scenă câteva secvenţe ale acestei tensiuni creatoare. Desprinse de poet sau unite cu el, poezia şi muzica gândirii creatorului se împletesc într-un joc ce se constituie drept fir conducător al spectacolului. Neconvenţionalul spectacular îmbină cuvântul şi necuvântul, sunetul şi tăcerea, mişcarea scenică şi tensiunea statică, ilustrând prin secvenţe înlănţuite câteva teme esenţiale din lirica stănesciană: iubirea, timpul, spaţiul şi moartea.

Isabella Drăghici (n. 1977, Medgidia), actriţă, poetă şi prozatoare, este licenţiată a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”. A absolvit masteratul Studii religioase – texte şi tradiţii la Universitatea Bucureşti şi este, în prezent, doctorandă a Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti, în domeniul Antropologia artei, cu o cercetare privind raportul dintre sacru şi arta teatrală. Este autoarea unui volum de versuri, laureată a numeroase concursuri de creaţie literară.

Ştefan Diaconu (n.1990, Rădăuţi) a început studiul pianului la Iaşi, iar de la vârsta de 10 ani a studiat şi flautul. A absolvit Facultatea de Interpretare, specializarea flaut, clasa prof. Ion Bogdan Ştefănescu, şi Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, specializarea dirijat orchestră. Este colaborator permanent al Filarmonicii George Enescu şi masterand al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, specializarea flaut. Ştefan Diaconu cântă pe un flaut Muramatsu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.