Cum te cheamă? Gabriela Vrînceanu Firea? Oh, nici nu știi când o să te văluresc! Cum te cheamă? Traian Băasescu? Nici nu știi că te-am vălurit! Cum te cheamă? Gheorghe Pipera? Vai, cum am să te mai văluresc! Cum te cheamă? CTP? Oh, dar pe tine te-am vălurit, ești gata vălurit! Stolojan te cheamă? Oh, da, ești vălurit. Te cheamă George Simion? Ha, ha, ha!
O să vezi cum te văluresc! Chiar și pe Mircea Geoană o să-l vălurescx, nu scapă nici el. Dar tocmai acum, mă ia din nou valul și mă poartă aiurea prin cosmos, prin timp, pritre galaxii, ceva de speriat. 1 Decembrie 1918, 1 Decembrie 2018, Ianuarie 1919! Undeva, pe planeta Pământ. Un veac de singurătate e gata să se spulbere-n neant. De-o sută de ani, uite, o femeie singură, hoinărind prin lumea largă, nu-și găsește locul. Un rus ar vrea să-i facă un pic de curte. Dar duhnește a vodcă. Un american ar vrea s-o invite la dans dar are cămașa plină de radioactivitate de la Nagasaki.
Un austriac ar vrea s-o plimbe la șosea cu birja dar birjarul e un vânător sadea care tocmai a împușcat trei sute de mistreți la Balc. Un neamț ferchezuit îi face cu ochiul dar are buzunarele pline cu oasele celor uciși în Al Doilea Război Mondial. Un franțuz o strigă pe nume dar femeia nu aude pentru că francezul a colaborat cu ocupantul nazist. Vine un italian dar italianul e un strănepot al unui imperator roman pe care dacii l-au bătut măr la Podul Înalt. La Podul Înalt? Marțienii ne joacă feste, încurcă istoriile cu raza lor cea verde tocmai de pe planeta Marte.
La Podul Înalt au fost turcii bătuți măr așa că turcul se duce învârtindu-se, așa, prin ceața care cuprinde lumea de la un capăt la celălalt. Femeia, singură, hoinărește de colo, colo, are nume de țară, România se cheamă ea. Un polițist suedez zice c-ar vrea s-o amendeze c-ar fi trecut pe roșu la intersecție. Un polițist olandez zice că ar vrea s-o amendeze c-ar fi trecut pe roșu la intersecție. Un polițist congolez ar vrea să-i ia banii pentru că așa sunt polițiștii congolezi, n-ai ce să le faci. Seamănă cu polițiștii bulgari, surâde trist femeia, cuprinsă de o singurătate fără de margini. Un ungur mustăcios ar vrea s-o ia pe femeia asta la el în bătătură dar femeia nici nu vrea să audă de el, îl împinge cât colo. Unde te duci femeie, strigă Ianke, măi femeie, unde vrei tu să te duci?
Cadâr, râde, hai să-ți dau o baclava să te îndulcești femeie, Take strigă și el, acolo, măi femeie, vino acasă, pune sarmalele pe foc. Dar femeia îl împinge pe Take printre sânziene, îi dă cu tifla lui Cadâr, își râde de Ianke, fuge, fuge așa prin roua dimineții. Nu-și găsește locul femeia asta, se pierde în depărtare printre dealuri, dincolo de marea cea mare, se mai aude o vreme glasul ei cristalin cum cântă așa de ți se rupe inima, hai după ea, s-o opri ea undeva, o să se așeze, o să se oprească, zău că o să se oprească, altfel cum, așa fuge din 1918 în 1919?!
Lasă femeie, dragă femeie, te văluresc eu în vreun fel, serios dacă-ți zic, nu mă las, te văluresc până te-nebunesc!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.