Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI, este adus, în România, la bordul unei aeronave, care va ajunge în Bucureşti vineri dimineaţă, au informat surse oficiale.
După semnarea decretului de extrădare a lui Popa de către preşedintele Indoneziei, o escortă s-a deplasat la Jakarta pentru a-l prelua pe condamnat şi a-l aduce în România, unde urmează să-şi execute pedeapsa de 15 ani de închisoare, pentru fraudă.
Fostul director Gelsor Nicolae Popa a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, în 2006, la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas, decizia rămânând definitivă în 2009.
Nicolae Popa a fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al SOV Invest, societatea de administrare a FNI. Decizia definitivă în dosarul prăbuşirii FNI a fost dată în 4 iunie 2006, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.