Bădălău, despre poliţişti: „Iau salarii degeaba”

Niculae Bădălău, ministrul Economiei și preşedinte al PSD Giurgiu, a declarat că în poliție nu au ce căuta oameni leneși și că poliţiştii trebuie să-şi facă datoria şi să nu mai fie „aroganţi”.

„Am văzut în presă tot felul de minuni faţă de Serviciul Permise Giurgiu, consider că este un lucru extrem de urât (…) Pentru județ este extrem de urât că s-a vorbit, mai ales că a fost implicat și un domn primar care avea o școală de șoferi și doi polițiști, doi șefi de post (…) Din punctul meu de vedere, ca senator, reprezentant al cetățenilor, este ca ei (n.r. polițiștii) să asigure siguranţa cetăţeanului, copiii noştri să fie în siguranţă, să-şi facă datoria, să nu mai fie leneşi, să nu mai fie aroganţi, să nu se mai ocupe cu alte probleme (…) Au fost atâtea cazuri în țară, extrem de grave, în care poliția pur și simplu nu și-a făcut datoria. (…) Nu au ce căuta în poliție oameni leneși care au alte preocupări decât le sunt date de lege. (…)”, a declarat Bădălău.

Ministrul a mai spus că începe să creadă că „oamenii ăştia îşi iau salarii degeaba”.

„Mă uitam acum câţi copii morţi… nu-i găsesc, (…) încep să am o decepţie sau să am o dezamăgire, cu toate că fiind ministru, făcând parte dintr-un guvern, nu ar trebui să spun lucrul ăsta, dar încep să cred că pur şi simplu oamenii ăştia îşi iau salarii degeaba”, a declarat Niculae Bădălău.

Potrivit ministrului Bădălău este nevoie de o altă formă de organizare, deoarece sunt localități în care nu mai există polițiști și localități în care polițiștii trec doar la câteva zile.

„Este o organizare proastă. Trebuie să revenim la vechea organizare sau la o organizare funcțională. (…) Polițiștii au început să devină unii cu bust care mănâncă, beau și nu răspund de nimic și nu fac nimic. Ei ar trebui să răspundă de fiecare faptă antisocială, că totuși, pentru asta își iau banii. (…) Nu-și iau vani să ne ia carnetele, nu-și iau bani să ne terorizeze, își iau bani ca să apere cetățenii. (…) Trebuie schimbate percepțiile astea și mai ales trebuie schimbate personajele care dăunează”, a mai declarat Bădălău.

Declarațiile ministrului vin în contextul în care seful Serviciului Permise Auto din Giurgiu a fost arestat preventiv, sâmbătă, pentru 30 de zile în dosarul permiselor obținute fraudulos, în timp ce primarul din Valea Dragului a primit arest la domiciliu pentru că a invocat probleme de sănătate.

Șeful Serviciului de Permise Giurgiu, arestat în dosarul permiselor ilegale, lua câte 50 euro pentru a programa cu prioritate candidați la proba practică, câte 300 de euro pentru promovarea probei practice și 100 euro pentru înmatricularea “în regim de urgență” a mașinilor.

Șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Giurgiu, Mitică Văduva, a fost reținut inițial de procurorii DNA sub acuzația a 10 infracțiuni de luare de mită, în timp ce primarul comunei Valea Dragului din județul Giurgiu, Marin Mototolea, a fost reținut aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de complicitate la luare de mită.

Alte 11 persoane sunt urmărite penal în acest dosar.

Joi, au fost efectuate percheziții domiciliare în 26 locații, situate în județul Giurgiu, dintre care una s-a desfășurat la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Giurgiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. Doar lenesi si aroganti? Balalaul asta al lui Dancila pe ce lume o trai cand vorbeste de militieni? Probabil nu vrea sa-l supere pe militianul sef Coarna, ala este tare in coarne… pardon, in clanta. Desfiintati mafiile din militie incepand cu cei batuti in cuie la scolile de militieni unde se inghesuie cu sanse doar rubedeniile si pilele alora batrani si naraviti in rele. Este primul pas si cel mai usor de facut, inclusiv la academia(!!??) de politie care a umplut tara cu doctori. Este nevoie de oameni noi in politie, educati de acasa exemplar si nu odrasle sau nepoti (zero ca valoare) de militieni impinsi cat se poate de sus de mafia cu epoleti.

  2. Iaca cine vorbeste? Adu-ti aminte caror categorii le-ati marit salariile si indemnizatiile peste limita bunului simt si fa paralela intre munca desfasurata cu placere si satisfactie inainte de 1989 si actualitate,bre! Mesajul corect transmis dupa maririle uriase la salarii a fost clar:”aveti asigurata linistea si bunastarea,nu trebuie sa faceti nimic in plus”! Si consecintele ingrozitoare se vad la orice pas si-n orice clipa zilnic!

  3. Alo tov. Balalau, cum iti permiti sa dai in politisti cand stii ca, crema tineretului roman vrea sa devin politisti sa prinda criminalii si sa scape tara de hoti? „Desteptii” atrasi de munca la ora si sporurile lui Coarna se inscriu la Academia de Politie cate 10 pe loc pe cand la Academia Tehnica Militara numai 3 pe loc! Ei stiu ce stiu ca pot iesi la pensii duble fata de militarii adevarati si la o varsta mult mai frageda. Cand s-a pus problema restructurarii Armatei Romaniei, politicienii au bagat in aceeasi oala militarii si politistii demilitarizati. Asa M.A.I. a devin o pepiniera de chestori inaltati in grad cu studii la Spritu HARET si iesiti la pensie la 42 de ani si cu pensii de 14.000 ron/luna la care nimeni din armata nici nu poate visa. Acum Corna se plange ca nu sunt oameni dar s-a bucurat sa iasa verde la pensie bastana si acum sa dea din gura si sa apere incompetenta si relatiile mafiote din sistem.

  4. Problema e si omul dar acum e cazul ca SISTEMUL NU ESTE ORGANIZAT CUM TREBUIE. Adica in capitala altei tari am vazut politist de cartier cu un formular in mana pe care trebuia sa bifeze in timpul patrulei de noapte….daca a aparut o masina noua parcata…usi deschise sparte ferestre fortate….se uita si la lacatele de la magazine si chiar biciclete…Probabil ca le cunostea facand seara de seara rondu si daca aparea o masina noua ii sarea in ochi si verifica daca e trecuta la furate….etc De politie e nevoie dar trebuie organizata de unii din afara tarii ca astia de la noi…vai de ei…

  5. Bla bla bla , dar jupanul are case mari de betoane , masini pe alese , asteapta sa faca 40 de ani sa iese la penzie ,care e mai mare decat salariul ,ca vorba aia nu a lasat el vanzarea tarii pentru nimic .
    Daca ar vrea cu adevarat sa faca ceva, in lege sa stipuleze ca daca il prinde cu spaga ii confisca averea (casurili de betoane ) , daca distorsioneaza ancheta si incearca sa imprime un ritm si sens diferit de realitate sa il dea afara , daca ocroteste ca acum mafiile si clanurile de interlopi pe langa actiunile descrise mai sus sa fie imediat acuzat de favorizarea infractorului si sa faca puscarie etc . Pentru orice abatere de la lege si regulament sa primeasca o pensie minima de subzistenta etc .
    Restul este bla bla , si este menit sa dezamorseze valul de ura ce cuprinde romanii , impotriva rasfatatilor din potere .

  6. Iau salarii degeaba, au „uitat” să-mi dea dreptul, culmea! la mine acasă, pe moşia mea…

  7. Militienii iau salarii degeaba?Dar voi, parlamentarii si miile de angajati pe la birourie voastre, diurna de doi bani,cazarea,certurile mimatee.si atatea si atatea pentru ce luati?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.