Tribunalul Bucureşti a decis luni arestarea preventivă a șefului CJ Constanța, Nicuşor Constantinescu, la cererea procurorilor DNA. Decizia a fost luată de judecători după ce procurorii au cerut solicitat înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv pe motiv că preşedintele CJ Constanţa nu a revenit în ţară după ce a fost operat în SUA.
Decizia Tribunalului București nu este însă definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel București.
Dacă decizia de arestare preventivă dispusă de Tribunalul Bucureşti va fi menţinută de Curtea de Apel, se va putea emite un mandat internaţional de arestare pe numele lui Nicuşor Constantinescu.
Avocatul lui Nicuşor Constantinescu a declarat, luni, la Tribunalul Bucureşti, că o eventuală întrerupere a tratamentului pe care îl urmează Nicuşor Constantinescu în SUA, unde a fost operat, i-ar pune viaţa în pericol.
„Noi am prezentat un set de fotografii, care au circulat în presă, inclusiv săptămâna trecută, care arată starea medicală gravă, obiectiv vorbind, în ceea ce îl priveşte pe domnul Nicuşor Daniel Constantinescu, faptul că acesta nu şi-a încălcat cu rea-credinţă obligaţiile pe care le avea, în sensul că acesta nu se poate deplasa în momentul acesta, cu drena pe care o are montată, pe o distanţă aşa de mare, dintre România şi Statele Unite ale Americii. Am invocat faptul că procurorul care a încuviinţat părăsirea ţării, începând cu data de 3 aprilie2014, cunoştea faptul că domnul Constantinescu urmează să suporte un tratament complex, care includea nu doar operaţia care a fost deja realizată, ci şi tratamentul cu radioterapie, care urmează să fie realizat tot acolo, fază în care domnul Constantinescu se află în momentul de faţă”, a declarat avocatul Marius Mocanu.