Încă un dosar pentru Nicușor Constantinescu. DNA a dispus începerea urmăririi penale față de Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJ Constanța, într-un dosar în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi acordat finanțări nerambursabile unei asociații sportive în valoare de două milioane de lei.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față de o persoană care, anterior, a deținut o funcție de conducere în cadrul Consiliului Județean Constanța pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2011-2014, în exercitarea atribuțiilor de serviciu (privind bugetul propriu al județului) care decurgeau din funcția publică deținută, persoana respectivă a îndeplinit, prin încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice, mai multe acte legate de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor privind acordarea finanțării nerambursabile din fonduri publice în favoarea unei asociații sportive din județul Constanța.
Prin aceste demersuri a fost produs un prejudiciu în valoare de 2.000.000 lei în dauna bugetului județului Constanța concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asociația respectivă.
Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală„, se arată într-un comunicat transmis de DNA.
Nicușor Constantinescu a fost citat luni la DNA Constanța.
La ieșire, fostul președinte al CJ Constanța, întrebat ce s-a întâmplat în fața procurorilor, a spus că este vorba despre „ilegalități și abuzuri”, precizând că i-a fost instrumentat un nou dosar de cercetare penală.
„Ce vedeți că se întâmplă: ilegalități și abuzuri ale DNA și SRI Constanța. Au adus avocat din oficiu, care nu știe dosarul, deși eu am avocat ales, care a fost acum două săptămâni aici (la sediul DNA – n.r.), în alea două dosare cu Herghelia de la Mangalia și despre Tel Drum. (…) Am un alt dosar, pe care l-a scos domnul Bodean (procurorul DNA care i-a instrumentat cele mai multe dintre dosare – n.r.) și SRI-ul acum, în campania electorală”, a spus Nicușor Constantinescu la urcarea în duba care l-a transportat înapoi la Penitenciar.
Nicuşor Constantinescu este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă unde execută, din 2016, o condamnare la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, primită în dosarul Centrului Militar Zonal. De asemenea, în luna februarie a acestui an el a primit o a doua condamnare definitivă, tot de cinci ani de închisoare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa.
Nicolae-Liviu, Radu si Nicusor isi asteapta fanii la bulau asa cum au promis, sa fie aproape la bine si la rau. Ce zici Alcibiade te bagi ?
Vad ca se jubileaza de bucurie pe forum ca Radu Mazare si Nicusor Constantinescu sunt in puscarie. Se fac glumite…?! In timpul asta Litoralul Romanesc, indeosebi Perla Marii Negre care a fost Staiunea Olimp si Neptun sunt in paragina totala. Eu nu stiu daca cei doi sunt vinovati. Majoritatea locuitorilor Constantei cu care am stat de vorba personal in vara asta, multi tineri care-l regreta pe Radu Mazare, spun ca nu este vinovat si ca la mijloc ar fi o razbunarea diabolica a unor procurori DNA, unul de etnie rroma, si ofiteri SRI. Eu insa spun alteceva si anume de ce nu li se muta puscaria celor doi in mijlocul Staiunilor Olimp si Neptun de unde sa nu mai aiba voie sa plece sau sa iasa pana nu reabiliteaza total hotelurile abandonate, Panoramic, Belvedere, Amfiteatru,etc. Bawolingul, Barul International. Dementilor nu se mai vad hotelurile de buruieni, trandafirii si zonele verzi care au facut celebre statiunea in lume sunt distruse total. Primare de Mangalia, tu pe ce lume traiesti mai nene nu vezi dezastrul din cele doua statiuni. Ah, sa fii pe mana mea in trei secunde te-as demite, trantore puturos, nepriceput si indolent. Chiar nu iti e crusine cu debandada si mizeria de pe litoralul ce apartine de Mangalia ?!.
Corect este sa nu mai iasa din puscarie,nici el,nici Mazarea,nici Dragnea !Asa ocazii deosebite nu trebuiesc ratate de DNA!
La cat mai multi ani nicusoare ! Dar lasa ca a avut grija partidul sa ramai cu ce-i ciordit si sa-ti reduca la maxim pedepsa prin comasare, compactare, contopire si in 2,3 ani esti liber. Radu ce face? E bine mamaie ?