Nicușor Dan a fost prezent astăzi, în fața magistraților de la Curtea de Apel București, fiind audiat într-un dosar civil, deschis de un dezvoltator imobiliar, împotriva sa, mai multor persoane fizice și ONG-uri.
Disputa pornește din perioada în care Nicușor Dan era activist civic și vicepreședinte al Asociației Salvați Bucureștiul. Pe vremea aceea, Nicușor Dan era implicat, alături de asociația Eco-Civica, altă asociație neguvernamentală, în demersuri de contestare a unor planuri urbanistice și autorizații de construire din zona Deltei Văcărești, conform Știrilor ProTV.
Litigiul vizează solicitarea dezvoltatorului de a obține despăgubiri de un milion de euro. Acesta susține că acele acțiuni ar fi fost abuzive și realizate cu rea-credință și i-a fost afectat proiectul.
Presa nu a avut acces pe durata ședinței CAB.
Reacția lui Nicușor Dan
„Complex de blocuri aruncat în câmp, pur și simplu. Pe niște fantezii, că o să fie niște drumuri, care ar urma să fie pe niște terenuri private, pe care nu le-a expropriat nimeni. Este un complex în câmp, total nociv. Pe legalitate sunt multe motive”, a spus președintele, în urma audierii.
Întrebat dacă a dat motive să fie acuzat că a fost un demers abuziv, așa cum susține dezvolatorul, Nicușor Dan a răspuns că nu.
În primă instanță, Tribunalul a dat câștig de cauză pârâților.
Mai apoi, dezvoltatorul a contestat decizia. Astfel, dosarul a ajuns la Curtea de Apel București, unde se va decide definitiv. Magistrații au considerat că înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, e necesară audierea directă a părților implicate.
Măsuri suplimentare de securitate
Au fost luate măsuri suplimentare de securitate. Serviciul de Pază și Protecție (SPP) a asigurat un culoar special de acces către sala de judecată. Într-un clip postate de Marian Ceaușescu, Nicușor Dan apare mergând pe holul instanței alături de Liana Arsenie, președinta Curții de Apel.
Daca ramane definitiva hotararea Tribunalului de plata milionului Euro de catre USR istul Nicusor Dan, paguba va fi recuperata din Bugetul PMB ? sa nu indrazneasca matematicianul sa-si puna pe umerii bucurestenilor prostia si incompetenta
@ Avocați care vor să încaseze onorarii de la clienți, că s-a contestat și instanțele s-au pronunțat sau nu s-au pronunțat , ați putea spune că așa avocați ”abuzează” instanțele , deci , multe procese l-a care s-a contestat ,,autoritatea lucrului judecat”, de către avocați ?
Sa fim seriosi!!! Ce reporter!! Si cum a ajuns langa presedinte, ce timp i-a acordat…..
Circoteca si nimic altceva mai mult ! Cam asa arata la ora actuala Romania .