Nicuşor Dan, acuzat că blochează investiţii de miliarde

Un consilier general social democrat l-a avertizat pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, că prin suspendarea PUZ-urilor blochează investiţii de peste două miliarde de euro.

Marius Pavel, membru în Comisia de Urbanism a CGMB din partea PSD, i-a adresat o interpelare lui Nicuşor Dan în care îi atrage atenţia că a blocat realizarea Noului Plan Urbanistic General al Municipiului București, a suspendat, cu ajutorul Consiliului General al Municipiului București, PUZ-urile Coordonatoare ale Sectoarelor, a blocat eliberearea Certificatelor de urbanism și a Autorizațiilor de construire, a solicitat Prefectului Municipiului București să atace în instanță PUZ-urile Coordonatoare cerând anularea acestora şi a blocat discutarea în Consiliul General al Municipiului București a celor 60 și ceva de proiecte de PUZ-uri cu procedura completă prevazută de lege, trecute prin etapa transparenței decizionale.

„Cu privire la acest ultim blocaj pe care l-ați realizat, presat fiind de investitori și interpelat de consilieri generali care și-au dat seama că nepunând în dezbaterea consiliului aceste proiecte blocați de fapt exercitarea unei atribuții legale a Consiliului General al Municipiului București cu privire la realizarea politicii urbanistice în București, ați ales să găsiți sub orice formă un motiv pe care să îl invocați în scopul de a nu respecta Legea 350/2001 a Urbanismului.

Domnule Primar General, Legea Urbanismului vă obligă imperativ ca în termen de 30 de zile după finalizarea procedurii unui proiect urbanistic să introduceți acest proiect într-o sedință de consiliu. Din păcate, legiuitorul nu a luat în calcul reaua credință a unei autorități publice executive și din această cauză nu a stabilit în sarcina dumneavoastră o sancțiune pentru nerespectarea obligației menționate.

Mențineți un blocaj cvasitotal asupra orașului. V-ați gândit atunci că puteți profita de acest lucru și timp de un an nu ați făcut nicio numire în COMISIA TEHNICĂ DE URBANISM, care așa cum spune textul legal al art.36 din Legea 350/2001, este un organ cu rol consultativ pus de actul normativ invocat la dispoziția Arhitectului Șef pentru cazurile în care, având de fundamentat anumite decizii și avize, acesta ar putea să o convoace.

În ședințele trecute ați propus o listă de membri ai aceste comisii, alta decât cea propusă de organizațiile profesionale și de Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, propunerile dumneavoastră conținând oameni de specialități adiacente domeniului urbanismului, cum ar fi geografi, geologi sau arhitecți de proiect.

Doriți acum să invocați ca fiind un factor important părerea unei asemenea comisii pentru Planuri Urbanistice care au deja toate avizele, evident și avizul Arhitectului Șef, și doriți în mod evident să puneți în discuția noului C.T.A.T.U. aceste avize ce au fost însușite de Arhitecți Șefi ai Municipiului București, doctori în urbanism și cadre didactice universitare.

Cu alte cuvinte, doriți ca o condiție indispensabilă, ca geograful pus de dumneavoastră să critice urbanismul bucureștean, să verifice fundamentarea deciziei unui arhitect urbanist, doctor în specialitatea lui, și să facă această chestiune retroactiv, pentru că oricum principiiile constituționale privind neretroactivitatea legii nu reprezintă pentru dumneavoastră o apăsare.

Trecând peste jenanta și penibila scuză pe care doriți să ne-o dați cu privire la blocajul cvasitotal pe care îl mențineți asupra orașului, vă comunic că dacă, prin absurd, această opinie juridică nesemnată și neînsușită ar fi și legală, atunci ați adus un argument covârșitor împotriva legalității hotărârilor Consiliului General al Municipiului București de suspendare a PUZ-urilor Coordonatoare, împotriva Planului Urbanistic General din anul 2000 și împotriva tuturor Planurilor Urbanistice Zonale sau de Detaliu votate vreodată în București sau în orice altă localitate din România, toate aceastea fiind nule.

Cum aceste lucruri nu se pot întâmpla și cum scuza dumneavoastră bazată pe o opinie nesemnată, neînsușită, imposibil de dat publicității și nepermis de a fi arătată unei autorități este o scuză penibilă, vă solicit imperativ să NU mai blocați atribuții legale ale Consiliului General al Municipiului București și să promovați spre dezbatere toate PUZ-urile cu procedura finalizată pe care le țineți blocate în sertarul biroului dumneavoastră de primar”, îi transmite Marius Pavel în interpelare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

16 Comentarii

  1. Perfect Nicușor.. Am ascultat și interviul Clotildei.și sunt perfect de acord cu ei.. Ceea ce fac este o revenire la normal.. O frână pentru mafiile dâmbovițene, care acu protestează prin interpuși in presă, cu siguranță cointeresați. Păi să treacă toți in legalitate și să inceteze defrișările de zone verzi, pentru ”investitorul imobiliar” care construiește aiurea, cu autorizație lipsă, fără loc de parcări, cu atât mai puțin de zone verzi.. Ce rost are să trăiești intr-un oraș in care te sufoci de aerul irespirabil datorat in principal nu transportului ci construcțiilor imbecile, care de altfel sugrumă și transportul, mobilitatea. Felicitări și succes in activitate.

  2. Nici macar Firea care avea majoritate solida in consiliu nu-si facea de cap ca acest userist ingramadit intelectual. Astia de la PSD doar se vaicaresc? Sunt de rasul lumii daca si acest figurant face ce vrea in primarie.

  3. Unde dreaqu „investitii de doua miliarde euro in Bucuresti”??? Cred ca acest consilier a cazut din pat si a trecut pe la ATI..Toti pungasii ajung ‘consilieri’

  4. Ce e frumos și de mândrie în România post 1990 că toți absolvenții de studii Economice până mai ieri contabili au devenit economiști, finanțiști, bancheri. Absolvenți de la Istorie profesori de istorie sunt istorici. Acuv văd că și profesorii de geografie au ajuns feografi. Mineritul băimărean a avut un asemenea absolvent de geografie, o fizionomie și atitudine de Klaus Werner, care fiind căsătorit cu o fată de activist a fost asimilat geolog și î cadrat la mină unde se plătea bine. Cu sprijinul sidicatelor securiste a ajuns și director de centrală minieră așa ca dezastrul ce-l pătimim acum are origini vechi, doar că s-a generalizat

  5. @Marele Urs
    Cum să nu, au voie să construiască in parcuri doar protejații lui Plicusor: Câinele și spăguitorii săi.

  6. @.. Bre, ciumete, veselu.. ieși la tablă și fă demonstrația,. Altfel vorbe,. de prost..

  7. @marele urs
    La Budapesta isi permit ursii sa se plimbe pe strada ? (intreb si eu pentru Dl „Tantos” Barna)
    Tu te dai urs numai pe aici, pe la Cotidianul, din postura de urs „minoritar”.
    Pana acum, te dadeai opozant al „planetarilor”.
    Acum ai primit vreo indictie de la „Pesta”, in sens contrar ?

  8. Bey astia cu interesul investitorilor imobiliari in Bucuresti si la fel in toata tzara,in ce dreaci sa mai investiti,ca cu cladiri de birouri aiurea ati umplut tzara,inghesuitzi locul si,de asemenea,cu apartamente de lux care stau goale in asteptare de cai verzi,dar ce si pe cine mai aveti voi de gand sa demolati pentru interes public care de fapt este interes privat mascat? Macar demolatorul Ceasca le dadea demolatilor case in care sa se mute,insa acum ati dat legi de jaf in care,in schimbul unei propietati,le dati demolatilor traista in batz si niste bani cu care nu pot sa-si cumpere o casa nici macar la tzara si care bani se duc mai degraba pe chirii,intr-un an sau doi,pe case inchiriate in care sunt ei obligati sa stea toata viatza.Dar investitorul sa traiasca si sa aiba mereu sursa de trai de la fraieri si numai la orase mari cu profit mult,ca la productie in zone defavorizate nu se inghesuie sa investeasca si sa dea de lucru la oameni ca nu-i de el,ca are si el cheltuieli grabnice cu casa grea,o viloaca mare,sau doua,de zugravit si nevasta cu pretentii si plictisita de stat acasa si nu in excursii exotice,puradei cu pretentii numai la facultati pe afara,servitori si amante de hranit dar si alea cu pretentii mai mari ca nevestele.Bai tovarasi,daca vreti bani mai multi,investiti acolo unde are nevoie poporul,adica in productie si nu numai in birouri de plimbat hartoage si bani numai intre unii pentru frecat menta si/sau acoperit spalatul banilor murdari ai altora.Productie,bey tovarasi,ca acolo vine banul si de pe afara si da de munca si califica mai ales tineretul care vine din scoala si care,altfel,pleaca si el afara.

  9. @Marele urs & Muc cel Mic.
    Același lucru sa-l faci si tu, adică să demonstrezi ce susții. Că-i apreciezi pe ăștia doi idioți inutili, spune totul despre tine.

  10. In Bucuresti s-a construit pe orice parcea de teren, aiurea, fara un minim spatiu verde, parcari si alte utilitati. Peste tot vedem masini parcate pe trotuare, restaurante si piscine in parcuri, noi mafioti imobiliari au ridcat blocuri inalte in locuri cu case joase, unde vecini isi dau mana de la un geam la altul! Toate PUZ au fost date pe coruptie si ciubuc gras,la zeci de mii de euro.

  11. asta sa se vaccineze(vapcineze)prima data(eventual cu whiskanet daca nu are altceva)minciuna ca o trecut pin boala o inchiteti?asta e boooolnav la cap

  12. Acesti „investitori” la care face referire jupan Pavel, sunt samsarii si speculatorii imobiliari, care in administratia Firea aveau covor rosu la PMB iar acum N Dan i-a taiat de la portie. Acesti indivizi nu sunt investitori, ci sunt un cancer al orasului. Ei, in complicitate cu oameni din administratiile trecute, au pus la pamant acest oras dpdv urbanistic. Pri faptul ca a stopat puzurile, adica instrumentele cu care isi faceau de cap aceste hiene, N Dan a facut cea mai curajoasa miscare a unui primar bucurestean din 1990 pana azi. Bravo bai Nicusoare! Cinste tie!

  13. Daca vreti sa mai respirati in Bucuresti, daca vreti sa mai aveti parcuri sau lacuri fara bodegi in jur,lasati-l pe Nicusor Dan sa-si faca treaba.

  14. Felicitari bucuresteni! Si peste trei ani tot pe Plicusor Dan si pe Clotilde sa-i votati daca vreti sa traiti bine in frig si cu sobolani, nu rau cum ati trait cu Firea.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.