Nimic nu se pierde, totul se transformă!

S-a găsit un alt loc călduț pentru fosta mână dreaptă a Laurei Codruța Kovesi. Secția pentru procurori a CSM a decis, joi, că procurorul Marius Iacob, care a demisionat din funcţia de adjunct al procurorului-șef DNA, îşi va desfăşura activitatea, începând din 1 iulie, în cadrul Parchetului General.

Pe ordinea de zi a şedinţei Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au fost două cereri ale lui Marius Iacob, una privind continuarea activităţii în cadrul DNA şi cealaltă prin care solicită transferul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Secţia pentru procurori (…) a hotărât continuarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie – nivel central Anticorupţie a domnului procuror Iacob Marius Constantin, de la data publicării în Monitorul Oficial al României al Decretului Preşedintelui României de eliberare din funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. (…) Secţia pentru procurori a hotărât încetarea activităţii la DNA a domnului procuror Iacob Marius Constantin, începând cu 01.07.2019”, se arată în ordinea de zi soluţionată.

Astfel, din 1 iulie, procurorul Marius Iacob își va continua activitatea la Parchetul General.

Pe 19 martie, procurorul Marius Iacob a demisionat din funcția de adjunct al procurorului-șef DNA, după ce instanța supremă a admis o acțiune disciplinară a Inspecției Judiciare și a decis ca procurorul să fie sancționat cu avertisment. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se referea la o abatere discipliniară realizată de Marius Iacob în legătură cu reprezentarea Direcției în procesul Mihaiela Iorga-DNA, intentat de aceasta după ce a fost revocată din DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.