Noi anateme est-europene: de la corupție, la pro-rusism

În 2019, Monica Macovei a ajuns și eroină de film, în documentarul ”Umbrele Sofiei” (Shadows of Sofia), realizat de texanul Kevin Booth. Este un film despre corupția din Bulgaria, despre spionajul rus de la sud de Dunare și despre cum Rusia lui Vladimir Putin cultivă corupția pentru a putea controla Bulgaria, o țară membră NATO și UE. Este ceea ce spune și Monica Macovei în acest film.

Reacțiile din Bulgaria la apariția documentarului au fost împărțite, pentru că filmul tranșa o dispută oligarhică și politică care va împlini în curând un deceniu – prăbușirea Corporate Bank și sifonarea a sute de milioane de euro. Pe scurt, în documentar este intervievat pe larg fostul acționar majoritar al băncii, Țventan Vasilev, în timp ce fostul său partener în fraudarea băncii, Delian Peevski (oligarh și mogul media apropiat acum guvernului condus de Boiko Borisov), este socotit principalul vinovat, ba chiar și un instrument în mâna Moscovei. În documentar apar jurnaliști ai publicației anticorupție Bivol.bg, care a publicat materiale desppre controlul politic al justitiei din Bulgaria.

Umbra GRU la Sofia

Amintitul Peevski nu a a rămas fără reacție și a ripostat prin publicațiile pe care le controlează. A făcut-o acuzându-l pe rivalul Vasilev tot de colaborare cu Rusia.

Publicația Europost.eu, controlată de Delian Peevski, arată că redactorul-șef al Bivol.bg, un portstindard al anticorupției de la Sofia, este căsătorit cu o jurnalistă de la publicația pro-Kremlin Rusia Beyond the Headlines, fiica unui corespondent de presa sovietic la Paris.

Apoi, Europsot.eu scrie că, ”oferind Bulgariei imaginea unui Mordor european, pseudo-documentaristul din Texas îl portretizează pe Țvetan Vasilev ca fiind mai alb ca laptele. Potrivit filmului, Vasilev a fugit din Bulgaria pentru a-și salva viața, nu pentru că a fraudat CorpBank, furând miliarde. Nu veți auzi nimic în film despre dosarul împotriva fugarului. Iar peste toate, oligarhul rus Konstantin Malofeev, lacheul lui VladimirPutin, este prezentat ca ”instanța superioară” în ce privește situația din Bulgaria și ca un luptător important împotriva influenței KGB și a corupției. Un adevărat înger înconjurat de cohorte de apostoli prezentați publicului ca «observatori»”. Malofeev este un miliardar rus care a investit mult in ultimii ani în presa din Balcani, în special în fostele republici iugoslave, dar și în Bulgaria și Grecia.

Guvernul Borisov și procurorii bulgari au infirmat teza documentarului texanului Booth în toamna anului trecut, când l-au acuzat de spionaj în favoarea Rusiei pe liderul ”Mișcării Naționale a Rusofililor” din Bulgaria, Nikolai Malinov. în spatele operațiunii s-ar fi aflat Malofeev, iar una dintre curelele de transmisie ar fi generalul GRU Leonid Reșetnikov. Planul lui Malofeev ar fi fost să schimbe orientarea pro-Vest a Bulgariei. Parte din finanțarea acestui pla ar fi venit de la amintitul oligarh Țvetan Vasilev, care a transferat active importante la o bancă controlată de Malofeev. Procurorii au mai dezvăluit că au descoperit un document în limba rusă pregătit de Malinov în care se vorbeşte despre „necesitatea reorientării geopolitice a Bulgariei”.

Acest document „schiţează paşii care trebuie făcuţi pentru a reforma complet orientarea geopolitică a Bulgariei, îndepărtând-o de Occident şi apropiind-o de Rusia”, a spus procurorul general adjunct Ivan Gheşev. Nu s-a precizat şi ce dată poartă respectivul text, care arată că Malinov plănuia crearea de site-uri de internet, înfiinţarea unui canal TV, a unui think tank şi a unui partid politic cu menirea să-i încurajeze pe bulgari să-şi formeze o părere mai bună despre Rusia, pe baza tradiţiilor slave comune şi a credinţei creştin-ortodoxe.

De ce un scandal bulgăresc în presa catalană?

Ne întoarcem în februarie 2020 și notăm ca site-ul Euobserver publică următoarea informație: o investigație a ziarului spaniol El Periodico arată că poliția catalană și procurorii anticorupție îl investighează pe premierul bulgar Boiko Borisov pentru presupusă implicare în spălare de bani (5 milioane de euro)și crimă organizată. Publicatia catalană El Periodico scrie că ancheta din Spania a început după o sesizare din partea unui ONG din Bulgaria. Presa bulgară speculează că este vorba despre un ONG apropiat bancherului fugar Țvetan Vasilev, iar informația privind ancheta din Spania a fost rostogolită de El Periodico, un ziar separatist din Catalionia suspectat că primește finanțare din Rusia, și apoi de presa anti-Borisov din Bulgaria. Mai mult, El Periodico, a publicat recent mai multe articole despre Borisov, numit ”Batman din Balcani”.

Noi anateme est-europene

Pe scurt, apărătorii premierului de la Sofia susțin că Borisov este victima unui război informațional al Rusiei prin intermediul lui Vasilev și Malofeev, dar și prin publicații anticorupție conduse de jurnaliști ce au legături cu presa Kremlinului. Acest război hibrid ar fi fost pornit de Rusia după ce Borisov s-a întâlnit cu Donald Trump la Casa Albă, la începutul acestui an, a stabilit că Bulgaria va cumpăra avioane F-16 americane și apoi, la câteva zile, a expulzat doi diplomați ruși sub acuzația de spionaj, primind felicitări din parte Departamentului de Stat.

Pe de altă parte, documentarul în care apare Monica Macovei susține că puterea din Bulgaria este coruptă și aservită Moscovei, care cultivă corupția din țară pentru a controla mai ușor Bulgaria.

Așadar, influența rusă, propaganda rusă, spionajul rus au ajuns să fie folosite ca arme de către toți rivalii din politica și economia bulgară, dar și de susținătorii lor externi. Este noua acuzație ”passe partout” cu care îți poți anihila adversarul politic. Este interesant de notat și faptul că fugarul Țvetan Vasilev se ascunde în Serbia, ca și Sebastia Ghiță, de unde a devenit și erou de film documentar.  Mai este interesant de notat rolul pe care l-au avut câteva ONG-uri și o publicație anticorupție în scandalurile recente din Bulgaria.

Dar poate cel mai interesant este că Bulgaria, unde afacerile murdare de mai sus nu sunt decat vârful aisbergului, este țara pentru care ultimul raport MCV al Comisiei Europene recomandă încetarea monitorizarii pe aspectele independenței justiției, cadrului legal și crimei organizate, în timp ce România a fost pusă la colț, pentru că președintele Klaus Iohhanis avea nevoie de o mână de ajutor din partea PPE pentru a fi sigur că va câștiga alegerile prezidențiale din 2019.

Dacă evoluțiile din Bulgaria și un asemenea raport MCV pot sugera o noua tendință în strategiile politice și electorale est-europene, ea este cea a înlocuirii unei anateme ce se uzează după peste un deceniu de utilizare intensă (corupția) cu una noua și de impact în regiune – influența rusă, după cum în Europa de Vest constatăm ascensiunea puternică a temei urgenței climatice și a partidelor ”verzi”. În ambele situații, victimele par să fie partidele naționaliste.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

8 Comentarii

  1. influenta Russiei e buna

    in schimb amestecul hamericanesc sionist sau sorosist trebuie combatut pina la anihilarea totala a Imperiului Raului Absolut

  2. Excelent articolul! Cam astea au fost avatarurile etichetelor lipite si ,,conservatorilor” din Romania. In anii’ 90 ,,dusmanii” institutiilor euroatlantice erau comunisti, nationalisti si, evident, national-comunisti. In anii 2000, fostii nationalisti si comunisti au devenit corupti. Iar dupa intrarea in NATO si in UE, s-au transformat in rusofili. Cu toate astea, Bulgaria a scapat de MCV, pentru ca asa face Bruxellesul cand te sustine si Germania, si Rusia. Singura tara corupta din UE a ramas Romania.

  3. Fanariotii care conduc Bulgaria au achitat taxa de protectie. Ciuca doar avansul…

  4. Trump n-a scapat ocazia sa-l faca pe Borisov sa-i cumpere F-16,sa mai expulzeze si spioni rusi deci sa dea Bulgaria ceva pe macaz spre vest.Ramane vesnica nemultumirea lui Macovei insa cum ca Rusia i corupe si o spioneaza pe Bulgaria,ce sa faca ea, ochiul lui argus,dar de ce monicuto, UE a scapat Bulgaria de mcv si Ro a ramas prizoniera>Nu ai citit Tratatul unde spune ca mcv va tine 3 ani de la aderarea adica va expira la 1 ian.2010 ,pt.Romania si Bulgaria ce au aderat la gramada sa fie lucrurile clare pt.incurcatura si cat mai aspre,necitite si admise oricum in detrimentul nostru.In plus Romania nu a avut parte de recomandările CE de încetarea monitorizarii pe aspectele independenței justiției, cadrului legal și crimei organizate,a fost pusă la colț, pentru că președintele Klaus Iohhanis avea nevoie de o mână de ajutor din partea PPE pentru a fi sigur că va câștiga alegerile prezidențiale din 2019 si atunci cum pot fi UE si Monicuta-obiective? Bulgaria raspunde pt.coruptia ei, Monicuta si Iohannis vor raspunde vreodata?Sa vedem barna din ochiii nostri.In film, s-o fi vazut barna din ochiii scorpiei neoprogresiste sorosiste Macovei?

  5. O sa vedem si londrica vestuco-occidentala cand si cum va ramane cu aurul romanesc! Copia la indigo cu closca cu puii de aur plus destule ramase la urss, acum m.b va fi piatra de temelie bazata pe bogatia romaneasca. Niciunii nu sunt vinovati, ceilalti permanent au cel putin o vina pentru care se arunca cu mizerii, dar pentru gradina lor imputita, nu au ochi!

  6. „Dacă evoluțiile din Bulgaria și un asemenea raport MCV pot sugera o noua tendință în strategiile politice și electorale est-europene, ea este cea a înlocuirii unei anateme ce se uzează după peste un deceniu de utilizare intensă (corupția) cu una noua și de impact în regiune – influența rusă, după cum în Europa de Vest constatăm ascensiunea puternică a temei urgenței climatice și a partidelor ”verzi”. În ambele situații, victimele par să fie partidele naționaliste.”
    Excelentă concluzie ! Trebuie doar să gândim puţin pentru că departe de a fi aşa deştepţi cum se pretind calcă-n gropi din ce în ce mai des şi se demască intenţiile distrugătoare mai ales pentru spaţiul creştinătăţii, care le stă-n calea nebuniei totalitare la care visează !

  7. MNT: Nu, victime nu sunt partide, în ambele situaţii victimele sunt naţiunile Statelor Membre UE sărace, adică ultimele intrate în UE 15, pentru că nici partide naţionaliste, mai mereu gata să derapeze spre pe latura extremistă nu pot să fie o soluţie într-o lume globalizată şi mondializată care, iată, are le dispoziţie un monstruos mecanism global propagandistic (egal mass-media şi educaţional).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.