Noi pe cine votăm, ca să zicem așa?! – SF Politic

Părintele Elefterie ne-a avertizat în fel şi chip, Universul Politicii face mișto de noi!

– Dacă-i votați pe socialiști ne trezim cu mafia de pe Jupiter pe cap!

– Părinte, istoria s-a schimbat. Dacă-i votăm pe liberali ne trezim cu mafia de pe Venus pe cap!

– Nici una nici alta, nici socialiștii, nici liberalii nu conduc lumea, nici Uranus, nici filozofii cibernetici, nici șamanii imponderali, nici tibetanii virtuali!

– Dar cine oare?

– Zi-ne atunci, dragă domnule Jules Verne, cine?!

Domnul Jules Verne ne avertizează și el să fim atenți pe cine votăm la alegerile electorale generale și siderale. Păi nu e de râs? Universul ăsta parșiv nu dă doi bani pe rasa umană, rasa asta cumplit de superficială, arogantă și plină de sine. Dar ea se prostește de parcă ar trăi milioane de ani de-acum încolo. N-o să-și mai amintească nimeni de nimeni. Asta e faza mișto. Care-i treaba în secolul ăsta ridicol? Ne înghesuim să scriem tot felul de tâmpenii. Ne pozăm cu tâmpeniile astea, pe post de cărți bestiale, pe rețelele de socializare și ne imaginăm că am fi mari și tari. Nu suntem. Vai de capul nostru. Asta e o lume serioasă? N-aș crede. Mii de oameni cad pe spate ochindu-se la pozele cu pisici postate de diverși. În loc să iasă la aer, oamenii dau LIKE-uri la tot felul de pisici care se dau de-a tumba zevzecește sau stau cu burta-n sus și sforăie. Și omenirea toată cade pe spate la fazele astea. Mai mare râsul, bieții de noi. Sigur, oamenii de pretutindeni se și defulează, care cum îl taie capul. Bagă la greu înjurături, mârâieli, în toate limbile pământului. Dar pe toți îi doare la bască. E mișto să-ți înjuri președintele, vecinul, primarul direct, în direct. N-a fost asta până acum. Un fel de zădărnicie, ceva de speriat. Ipocrizia, cât casa. Toți trag cu ochiul astăzi prin viețile altora. Se zgâiesc așa, tăind frunză la câini. Toți își construiesc vieți minunate pe rețelele de socializare. În viața reală, lucrurile sunt nashpa. Ce mă doare pe mine la bască de editori, redactori șefi, cititori, critici literari și așa mai departe. Nu contează, deloc. Contează să trăiești liber. Și ce dacă ai publicat o carte mintoasă? Peste cincizeci de ani, ah, n-o să-și mai aducă aminte nimeni de ea. Lumea asta se dedulcește aiurea cu tot felul de fantasme. Care se vrea bogătaș, care se vrea scriitor vestit, care se vrea iubit de o mie de gagici. Și ce dacă? Nu contează nimic, dar absolut nimic. Dar prostia e cât casa. Recunoștința? Cine a inventat-o? Am salvat sute de oameni, am luminat mii de oameni. Crede cineva că năvălesc ăștia la ușa mea? Aiurea. Îi doare-n cur de mine. Bravo lor. Așa și trebuie. Asta e viața. Dacă am chef, scriu aici, un milion de adevăruri din alea nasoale, nashpa, grele, adevărate și tragice despre lume și viață. Oamenii de pretutindeni se prostesc, vai de capul lor. Unul mai interesant decât altul. Aiurea, toți o apă și-un pământ. Ipocrizia ne orbește. O să mai scriu aici, o vrem, din astea în răspăr. Toți se dau mari și tari. Toți sunt oameni evlavioși. Aiurea, înjură toți, cum le vine mai bine. Dar facem paradă de cât de omenoși am fi, de cât de buni la suflet, de cât de buni patrioți, bla, bla, bla. Nu știu care îmi plângea de milă că n-am vizionări, că nu-s vestit, că nu mă dă la televizor, că nu mă știe lumea ca pe un cal breaz, că n-am rating, că nu-s așa și pe dincolo. Hai mă leși! Când or să afle că eu de fapt conduc lumea din umbră, într-un fel drăcesc, demn de invidiat, că eu fac și desfac, or să moară de inimă, or să pleznească de invidie, or să ajungă la balamuc într-o miime de secundă. Că eu conduc lumea din umbră, sunt mulți oameni reali care pot certifica adevărul ăsta imposibil. Dar ei fac bine că-și țin gura. Dacă ar vorbi, i-ar sălta și i-ar duce la bulău sau la balamuc. Păi cam așa ceva. Lumea e ipocrită, sictirită, carnaval și filopteră. Cum conduc eu lumea din umbră? Păi o fac de ani și ani. Eu am nășit președinți de țară, prim miniștri, șefi de servicii secrete, primari, oameni de afaceri, masoni și alte alea. Există documente. Le este frică să le deschidă, lool. În general, mă doare la bască nu numai de toată lumea dar și de mine. Și dacă mă doare la bască de mine, îți imaginezi că nu dau doi bani nici pe ăia mari, nici pe ăia mici. Ăia mari se înfoaie și te privesc de sus în măreția lor tembelă, ăia mici te surpă ceas de ceas cu vorbe mieroase și tot felul de parascovenii. În prostia lor, unii au crezut că pot lupta împotriva mea în diverse feluri. Nici nu au crezut că eu sunt de fapt o armată, ciudată, vitează, nevăzută, de neoprit. Au crezut că sunt un ins, acolo, amărât și vai de capul meu. Și, atunci când am hotărât, s-au trezit în fața unei armate ucigătoare. E pe caz real, nu vă bateți capul. N-am fost niciodată naiv. I-am ascultat pe mulți vorbind în public. Să mori de râs. Când oamenii își dau importanță, aiurea-n tramvai, e carnaval, distracție, caterincă frate. Că-s scriitori, judecători, ofițeri, președinți de țară, cerșetori, astronomi, profeți, gânditori, bucătari, hoți, damblagii, visători sau pictori, oamenii care-și dau importanță sunt buni de plâns și, mai bine, de luat în șuturi. Am avut tot soiul de povești cu editori savanți, îngâmfați, aroganți, celebri, de neatins, trufași, toate alea. Nu dau doi bani pe ăștia. Mă doare la flașnetă de toți editorii din lume. Am scris ce-am vrut, scriu când am chef. Nu mă dau în vânt după gloria literară. Universul e parșiv, nu dă pe noi nici o para chioară. Am străluminat mii de oameni. Dar mii, pe bune. Unii dintre ei țin morțiș să fie scriitori. Haioși, ăștia din urmă. Când oamenii care scriu încep să vorbească despre opera lor nemuritoate, te ia durerea de dinți. Mai noi, toți se pozează cu cărțile lor, de parcă ar fi niște moaște. Nu le citește nimeni. Totul e o iluzie. Jurnaliștii? Asta da specie amuzantă. După ce jurnalistul ți-a smuls o idee, un interviu, o poveste lacrimogenă, gata, îți dă un șut în fund. Am cunoscut tot felul de jurnaliști. O să scriu despre ei cândva, promit. Jurnaliștii sunt buni de dus la balamuc. 99% din ce scriu sau din ce spun jurnaliștii sunt brambureli din mintea lor. Nimic adevărat. Eu n-am scris niciodată pentru premii, pentru glorie, pentru raiting. Unii m-au scos din istoria literară cu mult aplomb, urându-mă de moarte. Mare prostie, nu-i așa? Neghiobia asta simpatică, a lor, de ființe mici, în raport cu perversitatea acestui univers, e de-a dreptul hazlie. Dacă mă uit la cât am scris pe contul meu de febeu, de vreun ceas încoace, aproximativ, trag concluzia că am scris deja juma de carte. Să vedem cine o s-o publice? Cuconița aia care s-a dat ascunsă-n păpușoi, trăind regește din banii câștigați din cartea mea, dosiți, se înțelege în corsetul ei?! Ridicolul ăla care scoate cărți pe bandă rulantă, în câte zece exemplare, cocoșindu-se că ar fi mare editor? Sau editura aia mare, mare, atât de mare încât o să cadă-n nas dacă i se rupe propteaua politică? Nici unii nici alții. Îmi plac optimiștii. Ăștia râd ca zevzecii. Totul e roz în mintea lor. Ei mor primii. Disperații și neîncrezătorii, la cataclism, își rup și ei gâtul. Nu scapă nimeni. Lumea a devenit atât de insipidă! Un fluture, acolo, roșu, auriu, albastru, și e mai frumos. Cine să-mi zică, ce? Uite, dacă vrei, ne întâlnim față-n față. Dar nu reziști mai mult de un minut cu mine. Dacă ești pe bune, un suflet adevărat, poate cine știe, trece o oră și un pic. Dar nu mai mult. Aș putea s-o țin așa până mâine sau până la anul. Nu-mi pasă. Sunt un om atât de liber! Mă doare la bască de absolut tot. Poate un melc sau o meduză să mă facă să nu mai fiu așa. Sau o pasăre. Dar și astea sunt parșive, arătările astea. De ce? Pentru că tot ceea ce mișcă, în vreun fel sau altul, e mort de foame. Dacă e vreun caraghios care mai trece prin pagina asta tembelă, să tragă cu ochiul, să tragă cu ochiul repede căci, cam într-un ceas, totul se vălurește aici și om vedea ce-om mai face de-acum încolo. Ce să vedem? Cum să votăm? Părintele Elefterie se ia de braț cu Jules Verne și vrea să afle de la el dacă poate construi o biserică fix pe Lună, în condiții reale de imponderabilitate. Vrea să știe și dă ar fi corect din punct de vedere politic. Vezi, asta e lumea.