Noi proteste în SUA, faţă de aprobarea unei intervenţii militare în Siria

Zeci de manifestanţi s-au reunit sâmbătă în faţa Casei Albe, după care au plecat către Congres, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de aprobarea unor atacuri americane în Siria, relatează AFP, conform Mediafax.

Aproximativ 200 de manifestanţi s-au reunit la prânz în faţa clădirii Executivului american, afişând bannere pe care scria „Pace în Siria”, pancarte cu „Bombardarea Siriei nu va proteja oamenii, îi va ucide” şi lansând sloganuri precum „Obama, jos mâinile de pe Siria”.

Ca şi în Irak şi Libia, atacurile „nu vor duce la pace, ci vor agrava conflictul”, a declarat pentru AFP Eugene Puryear, organizatorul manifestaţiei lansate de grupul AnswerCoalition.

„Congresul care se presupune că reprezintă poporul american trebuie să se pronunţe în conformitate cu majoritatea americanilor, care sunt împotriva războiului”, a adăugat el.

Printre manifestanţi, Alaa Abyad, în vârstă de 43 de ani, sirian devenit american şi care locuieşte de zece ani în Statele Unite, consideră că administraţia americană „afirmă că va ucide Guvernul (sirian) dar va ucide şi oameni nevinovaţi”.

Oranizarea unor atacuri „va ajuta Al-Qaida”, asigură el.

Manifestanţii au mers apoi spre Congres.

O manifestaţie similară va fi organizată luni, data revenirii din vacanţă a congresmenilor.

Congresul va începe în această zi dezbaterea unui proiect de intervenţie militară susţinut de Barack Obama, ca reacţie la atacurile cu armă chimică din 21 august de la periferia Damascului, soldat cu sute de morţi şi pentru care Obama acuză regimul lui Bashar al-Assad.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.