De asemenea, Parlamentul European a votat pentru menținerea dreptului călătorilor de a fi despăgubiți pentru întârzieri ale zborurilor de trei ore, solicitând totodată și simplificarea procedurilor de rambursare a banilor.
”PE dorește să mențină dreptul călătorului la despăgubiri pentru o întârziere de trei ore, si insistă asupra unor proceduri de rambursare mai simple și asupra bagajelor de cabină gratuite. Miercuri, Parlamentul European și-a adoptat poziția (652 de voturi pentru, 15 împotrivă și nouă abțineri) asupra revizuirii normelor UE privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian propusă de statele member ale UE în iunie 2025”, anunță instituția, citată de News.ro.
Decizia Parlamentului European a fost luată împotriva intenției miniștrilor UE de a reduce drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul. Aceste drepturi sunt în vigoare din 2004 și scopul lor este de a-i asigura pe pasageri că sunt protejați împotriva perturbărilor apărute în timpul călătoriilor.
Care va fi valoarea sumelor compensatorii
Mai mult, eurodeputații sunt împotriva reducerii valorii sumelor compensatorii pentru perturbările de zbor, precizând că trebuie să fie stabilit între 300 și 600 de euro în funcție de destinația aleasă pentru călătorie.
”Având în vedere că responsabilitatea companiilor aeriene se limitează la situațiile aflate sub controlul lor, Parlamentul dorește să actualizeze lista circumstanțelor extraordinare care le-ar permite să refuze plata compensațiilor. Aceste circumstanțe includ în prezent dezastre naturale, război, condiții meteorologice sau conflicte de muncă neprevăzute care afectează operatorul aerian, aeroportul sau furnizorul de servicii de navigație aeriană. Deputații doresc ca această listă să fie exhaustivă, iar Comisia să o poată actualiza periodic”, mai arată PE.
Obligaţia de a oferi pasagerilor blocaţi băuturi răcoritoare la fiecare două ore după ora iniţială de plecare, o masă după trei ore şi o şedere peste noapte de maximum trei nopţi pentru întârzieri prelungite ar trebui menţinută în toate circumstanţele (deputaţii şi Consiliul au aceeaşi poziţie). Limita de trei nopţi ar oferi companiilor aeriene o mai mare previzibilitate şi le-ar scuti de costuri financiare nejustificate.