Cel puţin 17 persoane au fost ucise miercuri, inclusiv prin împuşcare, în operaţiunea poliţiei de împrăştiere a participanţilor la cele două acţiuni de susţinere, la Cairo, a fostului preşedinte demis de armată Mohamed Morsi.
Un jurnalist AFP a numărat 17 cadavre, în Piaţa Rabaa al-Adawiya, pe care manifestanţi o ocupă de peste o lună reclamând reinstalarea în funcţie a lui Morsi.
De cealaltă parte, Ministerul egiptean de Interne a anunţat că în operaţiune au fost ucişi cel puţin doi poliţişti.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.