Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, marţi, un amendament privind modul de organizare a statului român, astfel încât puterea legislativă este reprezentată de Parlament, cea executivă de Guvern şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, iar puterea judecătorească de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti.
Potrivit articolului 1, alineatul 4, „statul se organizează potrivit principiilor separaţiei, echilibrului şi cooperării loiale a puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”.
„Puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă este reprezentată de Guvern şi de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, iar puterea judecătorească este reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti”, se arată în amendamentul adoptat cu 18 voturi pentru şi două împotrivă.
În forma actuală a Constituţiei, articolul 1, alineatul 4 prevede că: „statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”.