Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dispus, în perioada 3 mai-31 mai, o acţiune, la nivel naţional, de verificare a modului de derulare a programului „Cornul şi laptele”, prin care se distribuie produse lactate şi de panificaţie elevilor din învăţământul de stat primar şi gimnazial, precum şi preşcolarilor din grădiniţele de stat cu program normal.
La o grădiniţă din Buzău se distribuia lapte pasteurizat ce prezenta gust şi miros specifice începutului de fermentaţie, chiar dacă produsul se încadra în data-limită de consum. Astfel, comisarii ANPC au dispus oprirea definitivă de la distribuţie a 53,4 litri de lapte (267 porţii) şi au extins controlul atât la distribuitor, cât şi la producător. Mai mult, nouă elevi din aceeaşi clasă a Grupului Școlar „Ioan Butean”, din Șomcuta Mare, judeţul Maramureş, au avut stări de vomă după consumarea unui anumit tip de lapte produs de un operator economic din Ungaria. Comisarii ANPC au dispus oprirea temporară de la distribuire, s-au prelevat probe pentru a fi analizate, urmând ca rezultatele să fie comunicate ulterior. Din investigaţiile efectuate de Spitalul de Boli Infecţioase, din Baia Mare, asupra copiilor internaţi, a rezultat că nu a fost un caz de toxiinfecţie alimentară.
De asemenea, la Școala Gimnazială din localitatea Diosig, judeţul Bihor, nu exista un spaţiu special amenajat pentru recepţionarea alimentelor, fiind utilizată în acest scop o sală de clasă funcţională.
Controlul a vizat 248 şcoli, 131 grădiniţe, 4 producători şi 3 distribuitori, comisarii ANPC oprind distribuirea a 53,4 litri lapte (267 porţii) ce prezentau un potenţial risc pentru sănătatea copiilor. Totodată, comisarii au aplicat o amendă contravenţională de 2.500 lei pentru alte abateri privind protecţia consumatorilor.