Noua limbă de la Bruxelles, un pas spre nicăieri

Evitați să vorbiți despre ”Crăciun”, pentru că nu toți sunt creștini și pentru că nu toți creștinii au același calendar religios. În schimb, vorbiți despre ”vacanță”. Evitați să folosiți prenume tipice pentru creștini. În loc de ”John și Maria” folosiți, spre exemplu, ”Malika și Julio”. Evitați să sugerați că oamenii sunt fie singuri, fie căsătoriți, pentru că unii ar putea fi afectați atunci când familia este descrisă drept celula de bază. Evitați sa legați conceptul de familie de un statut legal. Evitați să vorbiți despre ”colonizarea planetei Marte” și vorbiți în schimb despre „trimiterea oamenilor pe Marte”.

Toate indicațiile de mai sus nu fac parte din ”novlimba” din romanul 1984. Nu, fac parte dintr-un document intern al Comisiei Europene, un ghid pentru exprimarea politically correct. Fragmente din acest ghid au fost publicate recent de Il Giornale. La scurt timp, a apărut o reacție a Comisiei Europene, publicată de agenția italiana Ansa. Comisia nu a negat existența acestui document, ci a precizat că nu descurajează folosirea cuvântului Crăciun. ”Suntem neutri în ce privește aspectele religioase și avem un dialog constant cu toate organizațiile religioase și nonconfensionale”. ”Este un document intern pregătit la nivel tehnic, cu scopul de a atrage atenția asupra comunicării incluzive”.

Așadar, comisia ne asigură că nu trăim in ”1984”, că nu este vorba despre vreo „novlimbă”, ci doar despre „comunicarea incluzivă”.

Alte câteva exemple de ”comunicare incluzivă”. Documentul cu pricina le cere birocraților europeni să evite victimizarea sau portretizarea unor grupuri specifice drept neajutorate, pasive sau lipsite de independență. Birocraților li se cere să folosească exemple de oameni din rândul minorităților etnice care au reușit, care pot fi un exemplu pentru ceilalți.

Birocraților li se cere să nu folosească cuvintele „homosexual” sau ”lesbiană” și să vorbească în schimb despre ”cupluri de același sex, persoană homosexuală, persoane transgender”. Eurocraților li se cere să nu se adreseze cu „doamnă” sau „domnule”; în schimb, ei trebuie să le permită interlocutorilor să se autoidentifice, să spună ce pronume preferă, și sa folosească ”pronume nonbinare”

Eurocraților li se atrage atenția să nu folosească drept exemple țări puternice din UE. În loc de a spune ”fie că ești la Berlin, Roma sau Paris”, sa spune ”fie că ești la Berlin, Budapesta sau Vilnius”. Li se cere să fie atenți la cuvântul „cetățean”, pentru că nu toți oamenii care trăiesc în UE sunt cetățeni si ar putea fi rănite sentimentele imigranților.

Ba chiar este recomandat și ce steag al comunității LGBT să fie folosit. Este unul cu adevărat „incluziv”, care include, mai nou, și ”culori intersecționale”, precum și culori pentru reprezentarea persoanelor LGBTIQ de culoare.

În Italia, publicarea fragmentelor din acest ghid al corectitudinii politice a stârnit valuri în rândul partidelor de dreapta. Giorgia Meloni, lidera partidului Fratelli d’Italia, cel mai puternic partid din opoziție, a spus: ”Acum chiar că e prea mult: ne sunt șterse istoria și identitatea”. Matteo Salvini, liderul Lega, a spus că acest ghid este ”o nebunie”. Lorenzo Fontana, fost ministru al Afacerilor Europene, a spus că este „monstruos” ce se întâmplă în Europa cu derapajul antropologic legat de tradiții și obiceiuri. ”Este îngrijorător că instituțiile europene adoptă această gândire. Dorim ca UE să folosească mai bine banii cetățenilor, să rezolve crizele. Nu vom fi părtași la așa ceva: vom apăra în continuare valorile iudeo-creștine ale Europei și libertatea sfântă a expresiei”, a spus eurodeputatul Marco Campomenosi. ”Este încă un pas spre nicăieri”, a spus eurodeputatul spaniol Jorge Buxade.

The American Conservative a luat notă de acest ghid apărut în instituțiile UE și atrage atenția că, treptat, așa cum s-a întâmplat și în fostele țări socialiste, nu vor mai exista europeni care să-și amintească de vechiul mod de exprimare. Va domni o exprimare orală și în scris care distruge conceptele de familie, națiune și biserică.

Un cititor al revistei americane spune că asemenea ”ghiduri” ale corectitudinii politice arată cât de mare este distanța în termeni de valori între clasa conducătoare și instituțiile ei și restul societății. ”Nu doar că asemenea oameni există, ci ei sunt în poziții de putere și se folosesc de ele pentru a domina cultura și societatea. N-aveți decât să faceți haz de novlimba din UE, dar, dacă nu va supuneți acestor reguli, vă va fi aproape imposibil să rămâneți în lumea clasei de mijloc și a celei bogate”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 16

44 de Comentarii

  1. Vai de aceasta UE…
    Mai ceva că în comunism…
    O rețetă perfecta care ne va îndepărta pas cu pas de aceasta suprastructura statală…

  2. în G. Orwell – ”1984”
    ”NOUVORBĂ”
    „CRIMĂGÂNDIT”
    „GÂNDIPOL” (poliția gândirii)

  3. Tirania sau violența nu sunt o jignire. Limbajul da. Faptul că pui polițiștii să ciomăgească niște bătrâni care participă la un miting sau le interzici neinjectaților accesul la îmbrăcăminte, încălțăminte sau televizor nu este o jignire. E jignire să-i numești pe homalăi homesexual sau lesbiană dar nu e jignire să te numească Câtzu analfabet funcțional pentru că gândești sau cum ne mai numește arafat când face spume la gură pentru faptul că noi punem întrebări. Că arafat refuză de aproape 2 ani să se întâlnească cu organizațiile civice și să discute cu acestea despre carantine și hotărâri neconstituționale, nu e jignire? Va trece cel puțin un secol și jumătate până când comisia europeană va obține de la poporul român o miime din ceea ce nici comuniștii n-au reușit: distanțarea de Dumnezeu și de Biserică. Dar nici miimea asta nu o vor obține pentru că va dispare comisia europeană mult mai înainte.

  4. Brusellesul reconanda?! La cine se refera cand spune ca deranjeaza? Sunt doar aberatii ale unor dezumanizati care traiesc in varful plopilor plini de puf si miere! Sunt doar aberatii ale acestor clampai, de ce?, pentru ca si pieilor nealbe le place sa sarbatoreasca in alte stiluri de viata, de religii! Ei doar accepta traditiile, nu si religia ca practica si ploparii vor sa inlocuiasca ceea ce este umanizat si sarbatorit de sute de ani?! Ce inseamna sa fii bolnav de puful si functia inaltimii plopilor.

  5. Toate Animalele cu 2 Picioare sint Egale.
    Animalele cu 4 Picioare sint Mai Egale decit Altele.
    EX:
    Godakul Klaus este Mai Egal decit Gisca Alina Gorghiu.
    Fiti Vigilenti !
    Nu vorbiti despre Godaci.
    Kamarad Hellvig Asculta…

  6. bizarerie Mentalitate de ruman. Sa vina altii sa le faca. Cand vom sti sa fim demni, cand vom sti sa lasam naibii fudulia mioritica si miorlaiala asta penibila ne putem compara cu vestul. Pana atunci,stati in banca voastra .Nu stiu sa vi dat ceva Romania remarcabil lumii. Un model social, sau economic sau cultural pentru umanitate. Cu exceptia unora ,Eliade,Cioran .Or mai fi. Insa Eliade a schimbat perceptia despre religii,despre orient . Cioran a contribuit la imbunatatirea limbii franceze.

  7. Până în 1989, putorile occidentale ne plângeau de milă că, in comunism, nu putem sărbători Crăciunul…
    Acum nu avem voie nici măcar să-l menționăm !

  8. Wolf Edmond. Da ma, roman ca tine ce mai. Asculti manele in loc de folclor, te uiti la vacanta mare si las ferbinti. Lasi mizerie la mare si la munte si injuri pe oricine daca iti atrage atentia cand o faci lata. Mananci mici si bei mere si ragai satisfacut ca micii sunt romanesti. Te uiti la vulpita. Ca reper ai Antena 3 unde un „credincios ortodox” Gadea da lectii de moralitate. Iar altul face spagat si te ia la misto. Ceilalti care au alte pretentii de la viata, au alte opinii sunt tradatori, sunt neromani. Sunt vanduti strainilor. Si apropo de Eminescu, studiile superioare le-a facut in diaspora. O fi fost si el diasporez? Eminescu a scris literatura, nu istorie. Dar vezi ca si petre Ispirescu are povesti si basme. Ba chiar cu Zmei. Vezi ca in literatura romana mai gasesti legende cu Dragos cel viteaz care a descalecat si a intemeiat Moldova. Dar nu cu mii de ani, ci in Evul Mediu.Neagoe Basarab a fost cuman,dar a domnit peste Tara romaneasca. Istoria moderna pe baza ariei geografice a zis ca a domnit intr-o zona pe care noi azi o numim Tara romaneasca, deci. Iti tin lectii de istorie si literatura,gratuit. Daca ai nevoie si de un psiholog sunt pe felie. Tot pe gratis.

  9. @Occidentul fatarnic spune:
    30 noiembrie 2021 la 17:33

    „Până în 1989, putorile occidentale ne plângeau de milă că, in comunism, nu putem sărbători Crăciunul…
    Acum nu avem voie nici măcar să-l menționăm !”
    Treci la islam. UE doar impotriva crestinismului are un dinte.
    Nu trebuie sa eviti să vorbesti despre ”Ramadan”, poti folosi prenume tipice pentru musulmani, ca Muhamad. Chiar daca nu toți sunt musulmani inca in Europa.
    Astfel de recomandari niciodata n-o sa faca UE si musulmanilor.

  10. Hai, fratilor, Sarbatori cu liniste si Craciun fericit!

  11. Daca UE isi atoga dreptuti de „tatuc” sa fie la capitolul economie. Ers pe aici un articol unde demonstra un ziarist strain afacerea cu banii dati de la UE. Toata multinatinalele, statle so corporatiile vestice vor iesi mereu in castig la fel ca bancile. Nu este limitata la Romania aceiasi situatie este generala in Europa de est.
    Unele state din est mai degraba ar renunta la banii de la UE decat sa renunte la suveranitate.
    Modelul economic dosare penale romanilor sa favorizeze o anumita tabara anticorupta. Dar anticoruptia cum se face ca inceoe si se termina cu romani si nu orice romanie trebuei sa fie de la „ciuma rosie”. Care e corupta pana cand este foarte utila la guwernare. De austriece numai de bine niciodata nu e coruptie la ei. E austrieci.

  12. Cand Dracu ajunge la putere asa face.
    Face brazi din lemne uscate sau oase.
    Tine poporul in frig si foame. Si distruge religia dar preda in scoli droguri si prostitutia.
    Straini ati votat straini la inima aveti. Si pielea o sa v-o vanda.

  13. Tocmai am vorbit cu Părinte 1 la telefon, e bine, și Părinte 2 e bine. Imediat o să sun combinația născută din cariotipul feminin XX al nevestei combinat cu cariotipul XY , al meu. A ieșit un cariotip XY , eu sper masculin. Deocamdată semnalele sunt ca da.

  14. Am avut ocazia să cunosc câteva familii de turco-tătari, prieteni, de religie islamică rezidenți în Canada. Vreau să spun că le-au împodobit în fiecare an copiilor pom de Crăciun și-au făcut cadouri și au petrecut în case de creștini zilele sărbătorii Crăciunului. La fel la sfârșitul Ramadamului prietenii creștini sunt invitați la ei pentru serbare. Participă și la nunți de creștini inclusiv la cununia religioasă din bisericile creștinilor. “Directiva” comisarilor poporului UE nu face decât să conteste toleranța existentă, mințind o realitate milenară și făcând mai mult rău decât bine.

  15. @Zmeul
    Gâdea nu e ortodox, este protestant, respectiv cultul adventist de ziua a șaptea și nu văd nimic rău în asta. Dimpotrivă. Predicile protestante sunt cu adevărat minunat de captivante și mișcătoare. În ce privește tratamentul psihologic ar fi bine să începi cu tine pentru că în descrierea ta tendențioasă nu mă regăsesc absolut deloc, tot ce ai scris fiind rezultatul unor frustrări de homalău neînțeles. Emigrează într-o țară mai progresistă ca să te simți plin și împlinit!

  16. NE-A MANCAT IN Editat !,AM VRUT UE AZI NE DA Editat !,AM VRUT NATO !,AZI NE IAU PAINEA DE LA GURA CA SA NE VANDA CU SILA FIARELE LOR VECHI !!!!!!!!!,AM SCAPAT DE DRACU(rusii) !,AM DAT DE TACSU (SATRAPII AMERICANI)!.
    VREM SA RAMANEM CRESTINI EI NE SODOMIZEAZA !, VREM CA FAMILA SA RAMANA NORMALA !,EI PROTEJEAZA SODOMITII ,DEZAXATII!.
    AZI NEBUNII AU AJUNS STAPANII LUMII !.AZI NORMALITATEA ESTE INAPOIERE !.
    DINTR-O TARA SUVERANA,LIBERA SI PROSPERA ,AZI SUNTEM O AMARATA DE COLONIE ,VANDUTA LA TARABA NEBUNILOR !.
    DIN OAMENI CU SCOALA AZI SUNTEM ANALFABETII EUROPEI !,ASTEA_S VALORILE DEMOCRATIEI VOASTRE ?,ASTA VA ESTE LIBERTATEA DE EXPRIMARE ?,IN CARE ATI INTORS LUMEA IN NOAPTEA MINTII !.

  17. Cocina se va sparge cand Franta se va certa cu Germania cine conduce imperiul. Se va lasa si cu razboi.
    Daca una din ele va pleca , cocina se va sparge.

  18. As zice RO-EXIT, insa mi-e clar ca n-ai cu cine. Marea masa e prea amorfa ca sa priceapa ce se intimpla cu ea. Cam ca septelul care rumega linistiti in camionul ce se indreapta spre abator.

  19. In curand puneti toti kuru’ la bataie fie ca sunteti sau nu de acord caci asa e la UE!
    Vrei pomana de la UE? Trebuie sa accepti niste kuristi, pedofili, globalisti satansiti, adica un fel de comunisti mai inraiti ca noii stapani.
    Cu alte cuvinte ridici chilotii/pantalonii si te indrepti de spate numai cand ati spun ei ca ai voie.
    Se pare ca e timpul de Romexit…nu numai de azi inainte ci de ieri!

  20. Porcaria astora cu „documentul” care este,mai de graba,marxist-leninist se pare ca are ca scop invrajbirea rasista pentru ca pestilor de prada le trebuiesc permanent ape tulburi,iar ei merg pas cu pas spre scopul lor de a dezbina pentru stapanirea totala in lumea euro-atlantica pe care ei o considera prea libera pentru damblalele si viziunile lor ca si ei vor „toata puterea”.Asta pentru ca stiu ca intr-o lume europeana occidentala normala asa cum a fost dupa razboi,foarte curand au sa ajunga la tomberon cu tampeniile lor.Astfel starpiciunile astea care au fost in stare de asemenea mizerii cu documentul acesta scarbos ar trebui trimisi in Iran,sau Coreea de Nord ca sa-si exprime pe acolo „invatzaturile”.Asta pana nu este prea tarziu si pana cand,intr-o zi,nenorocitii astia au sa comande daramarea bisericilor ca ar deranja privirile si urechile emigrantilor cu turlele si clopotele lor,dar vor arde si cartile unor scriitori clasici pe care deja au inceput sa le atace ca au unele prin ele asazis mesaje rasiste sau neconforme.Dar nu-i mai bine ca emigrantii sa fie trimisi acasa la ei si la neamurile lor din Africa si Asia,daca sunt ei suparati de crestini si de albii care asa sunt ei albi,cu bisericile,sarbatorile si obiceiurile lor traditionale din statele lor istorice? Ca nici noi europenii ajunsi pe la ei pe acasa nu facem ce ne-ar conveni noua si nici nu avem curaj sa ne ofuscam public,sau pe undeva,ca ni se impun noua,la ei acasa,cel putin,sa respectam,fara comentarii, obiceiurile lor.

  21. @anti Cred ca bati rau campii. Ce suveranitate a avut Romania? Un stat izolat si esuat poate fi numit suveran dupa tine. Tarile nu-si inchid granitele pentru a deveni suverane. Nu-si blocheaza cetatenii sa aiba acces la cultura cum facea suveranul ceasca. Traim in alt secol, traim in prezent. Voi ati ramas cu propaganda in trecut. Daca esti puternic supravietuiesti. Doar sa faci lucruri de calitate,sa stii sa convetuiesti in pace si prietenie cu tari civilizate. Care ti-au deschis granitele sa le cunosti cultura, sa le cunosti traiul. Ti-au oferit educatie si civilizatie. Tu ce dai in schimb ? Iti dau un exemplu: Iordania, e stat suveran? Totul tine de atitudinea ta. Daca tu ai o atitudine de sclav, cei din jur te vor percepe ca sclav. Dar daca esti demn, educat si civilizat vei fi respectat. Problema nu este la Europe,ci la voi. Voi suveranii . Alte state au trecut de frustrarea asta cu suveranitatea cu acum 200 ani in urma. Si apropo de est, ai dreptate,tarile foste sovietizate au mentalitatea asta,sustinuta de la Kremnlin. Sunteti manipulati cu ortodoxia si nationalismul . Dar de unde sa stiti. Apropo, sefii BOR sunt securisti .Stiu ei cum sa va suceasca mintile.

  22. Wolf Edmond. Nu ai inteles nimic. Era o ironie. Cum vasnicii daci liberi ortodocsi sunt anti orice nu e din cultul lor. Insa il asculta pe Gadea cand debiteaza trasnai. Fara sa stie ca sunt manipulati. Gadea a tradat si cultul lui . Adica dumnezeul adventist e mai bun ca cel ortodox sau ce ai vrut sa spui de predicile celor din ziua a saptea?

  23. NASOL … 😀 !

    Cica …RUSIA … cica 😉 !

    (Stiti voi 😉 v-a profetit exact ca ceasul … the great mishteaux ! )

    Atentie la : … „mijlocul lui Decembrie” … 🙂

  24. Mai graaaaaaaaaaaaav …daca „mijlocul dui Decembrie” „ghicit din ante-timp
    cum nu cu-atat-mai-mult … „24 Martie” ?

    😛 ?

  25. „Evitați să vorbiți despre ”Crăciun”, pentru că nu toți sunt creștini și pentru că nu toți creștinii au același calendar religios.” Pai si ce vor face cu BLM care vrea sa sarbatoreasca propriul craciun pe care vor sa il numeasca „BLACK X-MAS”? Nu, nu e o gluma, E pe bune. Cautati pe internet. Doar din textul citat mai sus va puteti da seama ca birocratii de la Bruxelles ori consuma ceva ori au luat-o razna.

  26. UE si tarile membre de la conducere au fost de ani de zile infiltrate la nivel politic, juridic, decizional si chiar cultural de oamenii aserviti lui Soros si Forumului Economic Mondial. Cu starea de urgenta din 2020 au realizat ca au atins masa critica si pot influenta deciziile din orice stat… asa ca acuma au inceput sa-si arate capul. Totalitarism, limbaj fortat, represiune prin amenzi si justitie. Iar populatiile au fost deprogramate prin propaganda si nici nu mai tin minte, ca acum nici 5-10 ani de zile aceeasi conducatori aveau pozitii total diferite de ce vorbesc azi. Boris Johnson era pentru gaze naturale prin fractare, Merkel era cu „Refugees welcome”, Olanda se plangea ca Romania nu e stat de drept ca are jandarmi dar saptamana trecuta trageau cu munitie in demonstranti. Romanul o sa taca si cand vine copilul de gradinita acasa si-i spune ca l-au invatat sa nu-i mai spuna „tata” sau „mama”

  27. Oare ce-ar trebui sa se mai intample ca sa ne trezim?RO-EXIT!Indiferent de costuri,ca romanul si-asa nu moare de foame!

  28. „Istoria shi identitatea” creshtinilor-ucigashi este istoria shi identitatea unor assasini sadici care au ars pe rug, torturat, ucis, etc. foarte multe victime atei, eretici, comunishti, etc. Evident acea „istorie shi identitate” trebue sterse shi oprite assasinatele care din nefericire continua shi azi. Au fost ucishi de religioshi ateii: John Lennon, Olof Palme, Anna Lindh, Itzic Rabin, Jo Cox, Allan Turing, Ernesto Guevara, Salvador Allende, Mahatma, Indira shi Rajiv Ghandi, Zurficar shi Benazir Butto, Vladimir Lenin, Nicolae shi Elena Ceaishescu, Mihaela Runceanu shi Ion Luchian Mihalea shi multzi altzii. In cazul lui Lennon mii de creshtini au distrus in public discul cu melodia „Imagine” exact cum nazishtii ardeau cartzile shi au spus clar ca shi ei ar fi tras in Lennon daca ar fi avut ocazia. Curat creshtineshte ! Toate aceste crime odioase trebue sa inceteze shi creshtinii-ucigashi sa fie pedepsitzi pentru crimele de comise. Pushca mitraliera nu crucea este azi simbolul creshtinilor-ucigasi.

  29. U.E. trebuie să dispară! Prin orice mijloace!
    Pedeapsa cu moartea trebuie inclusă din nou în codurile penale (ca să nu mai susțină măgarii bruxellezi că noi nu suntem incluzivi…)!

  30. Totdeauna când vorbești trebuie să fi atent cine te ascultă ca să nu lezezi prin ce afirmi pe cei de față. Sunt însă doua aspecte: întâi creștinește este să întorci și celălalt obraz, dar nu-ți cere nimeni să te autoanulezi sau invinovățești pentru tipul de societate sau gândire a stră -srăbunicilor de acum 200, 300 de ani. In al doilea rând cei veniți din socialism știm ce înseamnă limba de lemn și ce înseamnă să gândești una și să fii obligat să spui alta. Știm cât rău poate face persoanei auto cenzurarea convingerilor, lipsa polemicii, falsitatea afirmațiilor totul rezumându-se la autocritică și afirmații de dragoste și respect față de cineva sau ceva ce detești, cum îți încâlcesc aceste eforturi judecata și vorbirea. Credeam că am scăpat de teroarea din copilărie nu cumva să spui ceva contra politicii oficiale, fie și un adevăr văzut de toată lumea, că Ne duce la Canal!

  31. @Zmeul: Te crezi zmeu dar esti un limbric. Teoria dupa care Basarabii musai trebuie sa fi fost descendenti din cumani a fost dezavuata dupa analiza genetica a ramasitelor din mormintul de la Curtea de Arges. Conu’ Djuvara nu a avut nici o tresarire. Cartea cu nazdravaniile sale se vinduse binisor.

  32. Cuvintele DEȘTEPT, HARNIC, COMPETENT, CINSTIT,… pot fi folosite la Bruxelles?
    Nu este discriminata majoritatea? Nu se simt prost cei ce nu se incadreaza nicăieri?

  33. Niste dementi…dupa cum spuneam, UE o mizerie.

  34. Primii care vor sari la cap in sprijinul tezelor noilor „comisari” europeni vor fi useristii nostri tradatori de neam si istorie romaneasca.

  35. Ar fi bine sa cunoasca si populatia europeana macar cateva date biografice ale celor care propun fel de fel de idiotenii.

  36. zice @abc: ”Marea masa e prea amorfa ca sa priceapa ce se intimpla cu ea. Cam ca septelul care rumega linistiti in camionul ce se indreapta spre abator.”

  37. Dupa ce te-au jefuit pana la piele, ti-au furat resursele naturale, ti-au furat tineretul si ti-au batjocorit scoala, mai e posibil sa renunti la firimiturile UE? Agricultura ar putea suplini o hrana minimala, dar industrie, de unde, ca au ras-o? Apoi, fiind un act INcorrectically politic, ai putea parasi UE precum briții, fara interventie externa? Dar discordia nationala (istoria nu-i uneste pe romani) n-ar duce ea la nelinisti interne? Vedeti ce drakovenie e UE asta?

  38. Respectand noile reguli ar trebui ca musulmanii sa nu mai vorbeasca de Ramadan ,evreii sa nu mai vorbeasca de Hanukkah,indienii de Buda si atatea culte religioase de pe pamant sa nu mai pronunte numele consacrat al religiei proprii.Reaua intentie se intalneste in mod desavarsit cu prostia progresista.

  39. pai daca spun „Craciun Fericit” si pentru unii Craciunul nu inseamna nimic din diverse motive atunci aia ar trebui sa fie toleranti si sa inteleaga ca sintem impreuna chiar daca sintem diferiti. aiureala asta cu „limba cea noua” incita la intoleranta!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.