Noua lume, mândră lume! Conducătorii mândrului nostru București, în mare parte, au fost nişte oameni mici şi ticăloşi pe care istoria oficială i-a vopsit în culori vesele, eroice, false. Cine mai e ca ei? Macron? Silverstone? Boungiuretti? Fazekaș? Mardeiaș?
M-am dus la planetariu. Cititorii în stele veniți din Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej şi Magribar, s-au codit.
Hai că poate vă zic de comoară, m-ați prins în toane bune! M-au poftit să iau loc. Să-mi citească-n palmă, să-mi zică viitorul, să mă cucerească sau să mă sperie într-un fel sau altul, să nu mai trag lumea de limbă, să nu mai inventez tot felul de istorii aiuritoare umblând brambura prin București de dimineață și până seara. Eram cunoscut ca un cal breaz. Făceam tot felul de munci. Căram litere de plumb la ziarul local. Spălam puntea pe nava Albatrosul.
Adăpam caii de la regiment, ah ce cai focoși. Curățam cablurile de la Realitatea Virtuală, mai șparleam și eu câte o mufă, câte un CD, un stick, un antivirus, ceva. Toți făceau câte o ghidușie din asta nevinovată. Era încastrată-n noi furăciunea, zău dacă mint! Popor de manglitori, șpăgari și ciorditori, noi ăștia din București! Dar aspiram la schimbare. Am fi vrut să fim mai serioși, mai harnici, mai elganți, mai deștepți, mai frumoși și mai bogați.
Visam ca mândrul nostru București să se prefacă peste noapte, să fie Alexandria sau Casablanca sau Detroit sau Lyon sau Marsilia sau Moscova sau New York sau Oran sau Torino sau Atena. Ah, să navigăm către Atena. Acropole, Vangelis, Jocurile Olimpice, Spanoudakis!
Spiritul de navigaţie e mort şi îngropat dar criticii desueţi se întrec în catalogări gomoase şi sentinţe arogante. Spiritul de navigaţie are nevoie de nerv.
Spiritul de navigaţie are nevoie de noii navigatori care se află sub semnul disoluţiei nu prin lipsa de asociere vremelnică ci prin lipsa unui discurs viril şi devastator. De ani de zile penibilele bârfoteci insulare sau literare, în marginea infantilismului, ţin loc, anecdotic, spiritului polemic cuceritor, sănătos. Nişte nimenea se bat cu palma pe burdihan pleznind cu metafore stricate şi acreală intelectuală nodurile acvatice semantice.
Și ce mai trebăluiam prin București? Băteam covoarele la hotelul Ritz. Plimbam cățelul doamnei prefect Brunhilda, lustruiam cizmele primarului Cărămidaru, vindeam bilete la loterie, făceam plinul la automobilul de lux al contelui Monelli, stăteam de veghe în gabie când ieșeau în larg pescuitorii de perle, măturam plaja municipală, curățam etrava iahtului pe care mi-l dăduse în grijă contesa Cippolina.
Potloghin de la brutărie s-a jurat pe ce avea el mai scump că l-a văzut pe Rudolf, frizerul fără foarfece, în trei locuri diferite în același timp, Pricoliciul de la Arsenal i-a ținut hangul, niște derbedei amândoi, voiau să-mi joace o festă. Chiar și mie mi-a venit să o șterg din București.
Marabella avea dreptate. Orășelul mă ținea pe jeratec, mă fierbea la foc mic, părca-i fi zis că se hotărâseră cu toții să-și râdă de mine, să-mi joace un renghi, ceva. Inventau tot felul de fabulații văluritoare, precis erau vorbiți între ei, ce mai încoace și-n colo. Se amuzau pe socoteala mea, se luau la întrecere în scorneli, una mai gogonată decât alta. Chiar m-am gândit să-mi găsesc de lucru în Alhombra, sau la Berlin, sau în Milano sau la Kiev sau Cracovia. Mi-am zis chiar să-l caut pe fabricantul de cartușe care fusese prietenul bunicii mele pe vremuri. Poate avea ceva de lucru pentru mine, poate că mă angaja să car containerele cu muniție, să le stivuiesc frumos în port și să stau cu ochii pe traficanții de arme din Medellin să nu care cumva să-l înșele la cântar.
Contele Monelli s-a învoit să-l sune pe fabricant, să pună o vorbă, se cunoșteau de la cărți, de la cazinou, de la Monte Carlo, vino la mine mâine după-amiază, o să vezi că se rezolvă, chestii din astea, mă rog.
Palatul era pustiu. Dintr-un havuz cu peștișori de argint, săreau niște broscuțe albăstrii care se prefăceau în fluturi. Am văzut asta cu ochii mei, nu mint. M-am așezat pe o bancă de marmură mâncată de vreme. Iedera de pe ziduri a scos limba la mine. Exact în clipa aceea, dintre chiparoși, a apărut Rudolf, frizerul fără foarfece. Era preocupat, era muncit de gânduri, cam ponosit. Nebărbierit. S-a uitat la mine ca prin sticlă. A dat din mâini, București 1001, București 3789, București și încă o mie de București, zicea așa fără noimă. S-a pierdut dincolo de porțile grele forjate pe la 1879 la Atelierele din Reșița. Vai, porțile au scos limba la mine. Când să fug după Rudolf, frizerul fără foarfece, m-a strigat contele Monelli, hai sus că am legatura cu Alhombra, pe unde umbli?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.