Noul coronavirus, efecte incredibile

 Un studiu realizat de cercetătorii din Marea Britanie arată că noul coronavirus poate provoca o serie de probleme neurologice în rândul pacienţilor care au făcut o formă severă a bolii, scrie CNN.

Printre afecţiunile neurologice constatate în cazul persoanelor sub 60 de ani care au avut forme severe de COVID-19 se numără inclusiv un sindrom cognitiv asemănător demenţei, psihoză, inflamaţii şi tulburări de dispoziţie precum depresia sau anxietatea.

Accidentele vasculare cerebrale sunt deja recunoscute ca o complicaţie provocată de COVID-19. Dar ceea ce a descoperit studiul nostru, şi este surprinzător, a fost că a doua cea mai frecventă complicaţie neurologică este această modificare a stării mentale”, a explicat Benedict Michael, cercetător la Universitatea din Liverpool şi co-autorul studiului, citat de Mediafax.

Oamenii de ştiinţă au spus că rezultatele oferă o perspectivă importantă a potenţialelor complicaţii, dar ar trebui tratate cu precauţie, deoarece nu se poate trage, încă o concluzie privind prevalenţa unor astfel de complicaţii.

În realizarea studiului, cercetătorii au analizat 125 de pacienţi din Marea Britanie. În aceste cazuri, cea mai frecventă complicaţie cerebrală observată a fost accidentul vascular cerebral, care a fost raportat la 77 de pacienţi. Dintre aceştia, 57 au avut un AVC cauzat de un cheag de sânge în creier, cunoscut sub numele de accident vascular cerebral ischemic, 9 pacienţi au avut un AVC cauzat de o hemoragie cerebrală, iar un pacient a avut un atac cerebral cauzat de inflamaţie în vasele de sânge ale creierului.

Alţi 39 de pacienţi au prezentat semne de confuzie sau modificări ale comportamentului care reflectă o stare mentală alterată. Şapte dintre aceştia au avut o inflamaţie a creierului, denumită medical encefalită.

Restul de 23 de pacienţi cu o stare mentală alterată au fost diagnosticaţi cu afecţiuni psihiatrice, inclusiv psihoză, sindrom asemănător demenței şi tulburări de dispoziţie.

Deşi majoritatea diagnosticelor psihiatrice au fost înregistrate ca fiind noi, cercetătorii spun că nu pot exclude posibilitatea ca acestea să fie preexistente, dar să nu fi fost diagnosticate înainte ca pacientul să dezvolte COVID-19.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. am impresia ca AVC genereaza o stare aproape de coma, ca pt o clipa creierul are probleme de irigatie sangvina, pai in asemenea conditii este firesc ca pacientul sa aiba o stare deosebita, fie ca ”a vazut moartea” cum s-ar spune fie pt ca pana se recupereaza este confuz si atunci perceptia realitatii este usor alterata. De ce nu ne spun ca unele AVC-uri au fost generate de tratamentul cu antimalaricul care produce hipertensiune si hiperglicemie, iar de ani de zile cazurile mortale de gripa sezoniera citeaza diabetul, hipertensiunea si obezitatea dpret comorbiditati. Intrebarea este a fost inspirata alegerea antimaricului? Si in ce sens?

  2. Pe mine unu’ simt ca ma apuca un „sindrom cognitiv asemănător demenţei” doar cind ii vad pe Sica si Vela la televizor ! Iar cind mai apare si Iohannis, cu vorba sa impleticita, soporifica si sindromul maniacal al spalarii pe miini, gata ! „Tulburările de dispoziţie precum depresia sau anxietatea” sint la apogeu !

  3. Despre vaccinul antidementa+Alzheimer CARE TREBUIA SĂ IASĂ PE PIAȚĂ, nimic! Să le dorim să fie sănătoși, măcar până a apare. DACĂ mai apare. E prea banoasa boala! Vai de capul celorlalți! Bolnavi și apropiați, deopotriva! E mai important covid-19!

  4. Foarte la obiect! Dar de ce nu se spune in raportarile alea stiintifico-fantastice si ce tratament a primit amaratul? Poate era aleregic la vreun medicament, ca sa nu mai spun ca medicamentele „moderne” au -nshpte mii de contraindicatii….

  5. boris a avut covid mai demult ???sau asa e el…dar la noi parlamantarii, etc sunt oare asimptomatici ????

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.