Directorul departamentului de creaţie Renault susţine, într-un interviu acordat „Automarket”, că Duster este cel mai reuşit produs Dacia în materie de design. Tocmai de aceea, aspectul SUV-ului va influenţa serios look-ul viitorului Logan.
„Viitorul design al modelelor Logan şi Sandero va avea la bază ceea ce vedem în prezent pe SUV-ul Duster. La început am fost nevoiţi să croim ceva sub presiunea timpului, pentru a putea debuta rapid pe pieţele emergente. Tot din aceste considerente am apelat şi la folosirea unor modele deja existente, care au primit sigla Dacia, cum este cazul lui Sandero”, a spus directorul departamentului Creaţie al Renault, Laurens van den Acker.
„Generaţiile viitoare însă vor avea mai multe modificări în materie de design. Viitorul Logan va adopta un aspect frontal şi posterior modificat serios. Dacă reacţia va fi pozitivă, vom avea o a treia generaţie Logan cu un design radical, diferit de ceea ce vedem în prezent”, a încheiat van den Acker.