Noul ministru al Dezvoltării, vizat într-o anchetă a DNA

Paul Stănescu, noul ministru al Dezvoltării, vizat într-o anchetă a DNA, alături de Darius Vâlcov.

Cercetările sunt începute in rem, după ce instanța a dispus, în 2015, redeschiderea cauzei. Dosarul vizează infracțiuni în domeniul achizițiilor publice.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că cercetările sunt în curs în acest dosar, fiind o cauză redeschisă de Tribunalul Olt în septembrie 2015, la cererea DNA. Cauza este investigată de Secția 1 a DNA.

„Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti – Direcţia Naţională Anticorupţie, având ca obiect confirmarea redeschiderii urmăririi penale privind pe suspecţii Vîlcov Darius Bogdan, Stănescu Paul, Prina Minel Florin, Langa Bogdan Graţian, Tomescu Constantin Cristian, Şerban Laurenţiu Adrian, Ramba Andrei Ovidiu, Bărbulescu Andra şi Oprescu Marius. În baza art. 335 alin.4 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr.223/C2/2015 din 15.07.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti – Direcţia Naţională Anticorupţie prin care s-a dispus infirmarea rezoluţiei nr.271/P/2012 din data de 05.07.2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciului Teritorial Craiova şi confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr.271/P/2012”, este decizia Tribunalului Olt din 2015.

Dosarul vizează mai mulți funcționari de la Primăria Municipiului Slatina, de la Consiliul Județean Olt și administratorii mai multor societăți. Procurorii investighează posibile ilegalități în domeniul achizițiilor publice, concesionări de terenuri și investiții, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Noul ministru al Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, este unul dintre cei mai influenți lideri din teritoriu ai PSD, atât în județul Olt, cât și în întreaga Oltenie. De profesie agronom, Stănescu a ajuns în prima linie a partidului în 2008, când a fost ales președinte al PSD Olt.

În ultima declarație de avere, Paul Stănescu a trecut trei terenuri agricole cumpărate împreună cu soția și care însumează 32 de hectare. La capitolul imobiliare, Stănescu deține un apartament în Craiova și o casă de 299 metri pătrați pe care a construit-o în localitatea natală. Stănescu conduce un autoturism Daewoo Nubira. În anul fiscal 2016 a avut trei surse de venit: 36.900 de lei din salariile ca președinte al CJ Olt, 4.900 de lei salariul pe decembrie ca senator și 18.750 de lei venituri aduse de compania Agromec Vișina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.