Noul președinte italian Sergio Mattarella a depus jurământul

Noul președinte al Italiei a depus marți jurământul în fața Parlamentului pentru un mandat de șapte ani.

Sergio Mattarella, a fost ales sâmbătă în această funcție de către parlamentari și reprezentanți regionali, relatează AFP, potrivit Agerpres.

El și-a început mandatul aducându-i un omagiu predecesorului său, Giorgio Napolitano (89 de ani), care a demisionat la 14 ianuarie.

Fost parlamentar timp de 25 de ani, de cinci ori ministru și, înainte de alegerea în noua funcție, judecător la Curtea Constituțională, Sergio Mattarella a fost susținut de premierul Matteo Renzi, fiind ales abia în al patrulea tur de scrutin desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, în primele trei tururi nefiind întrunit cvorumul necesar.

În vârstă de 73 de ani, Mattarella devine astfel cel de-al 12-lea președinte al Italiei de după Al Doilea Război Mondial.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.